Dendrochronological analyses of two tower houses (Cule): Groșerea (Gorj County), and Zătreni (Vâlcea County)

This study examines two monuments representative of the Romanian cula – a vertically organised fortified tower house characteristic of Oltenia and parts of Wallachia: the Crăsnaru Tower House at Groșerea, Gorj County, and the tower house incorporated into the residential ensemble at Zătreni, Vâlcea County. The analysis combines dendrochronological data (by Anno Domini Dendrolab from Miercurea Ciuc, Romania) with historical and visual sources, as well as observations on constructional features. These are the first published dendrochronological investigations in Romania devoted to this architectural type, providing absolute chronological benchmarks in a field long shaped by local traditions, insufficiently verified genealogical attributions, and dating by analogy.

At Groșerea, the analysis of thirty oak samples substantially revises the established chronology of the monument. The results indicate that the initial phase was erected in the winter of 1814/1815, or shortly thereafter, rather than around 1750, in 1808, or in the second half of the eighteenth century, as previously proposed. From the outset, the building functioned as a tower house, with a defensive base, two upper levels intended for habitation and surveillance, a south-facing masonry loggia, and a timber gallery on two sides. Later interventions were also identified, including repairs and functional changes from the second half of the nineteenth century and around 1900. The study further clarifies issues of attribution: it nuances the proposed connection with the local captain Barbu Cocoș, attested at the village church in 1808 and 1822; confirms the later association of the tower house with the Crăsnaru family; and, at the present stage of research, excludes its foundation by the Săvoiu family. The case also offered an opportunity to reassess other, now vanished, cule from the same village, with which the Crăsnaru Tower House shared certain constructional similarities.

At Zătreni, the sixteen samples analysed do not confirm the phase traditionally dated to 1754 and associated with Radu Zătreanu. Instead, they document a previously unknown intermediate construction phase. The timber from the roof structure and from part of the attic floor derives mainly from oaks felled in the winter of 1858/1859, indicating a major remodelling campaign after the mid-nineteenth century, when the original core of the tower house was enlarged.

These results demonstrate the value of dendrochronology not only as a means of confirmation, but also as a method for critically revising the historiography of monuments.

[1] Denumirea derivă din turcescul „kule” („turn”), subiect deja discutat în literatura de specialitate.

[2] Mai pe larg despre aspecte metodologice: Bogdan Ilieș, Boglárka Tóth, Patrick Chiroiu, „Primele investigații dendrocronologice extinse la bisericile de lemn din Sălaj (2018-2023)”, în prezentul volum, 117-119.

[3] Spre exemplu, în 2011, Silvia Costiuc aprecia că trei sferturi dintre ele au dispărut („The Culas in Oltenia”, Actas del Séptimo Congreso Nacional de Historia de la Construcción: Santiago de Compostela, 26–29 octubre de 2011, ed. Santiago Huerta Fernández et al. (Madrid: Instituto Juan de Herrera, 2011), 283-294.

[4] Cula a fost retrocedată în 2006, dar proprietarul (I. V. Theodorescu) a decedat în 2016.

[5] Cu acea ocazie, la solicitarea Asociației MONUMENTUM, a fost realizat și un studiu istoric (Ileana Burnichioiu).

[6] Câteva exemple și explicația numelui, legată de „groşar” – paznicul celor închiși la gros (= temniţă, arest), la Ecaterina Mihăilă, „Note etimologice. Dicţionarul toponimic al României. Oltenia (DTRO), vol. 3”, Fonetică și Dialectologie XXVII (2008): 191-192.

[7] În 1594, spre exemplu, este pomenit popa Lazăr, dar și Voica din Groşerea, nepoata banului Dobromir (Documenta Romaniae Historica, serie B, Țara Românească, vol. XI (București: Editura Academiei RSR, 1975, doc. 82, 130).

[8] Cu moșia stăpânită „de-a valma”. Ion Donat, Ion Pătroiu și Dinică Ciobotea, Catagrafia obştească a Ţării Româneşti din 1831 (Craiova: Helios, 1999), 53.

[9] Arcanum Maps (Mapire), „Lesser and Greater Wallachia (Oltenia and Muntenia)” (1790) [BIIIa_302]”, accesat la 20.05.2023. Satul Groșerea nu apare la Friedrich Wilhelm von Bauer, Mémoires historiques et géographiques sur la Valachie: avec un prospectus d'un atlas géographique & militaire de la dernière guerre entre la Russie & la Porte ottomane, À Francfort et Leipsic, chez Henry-Louis Broenner, 1778.

[10] Spre exemplu, Nicolae Stoicescu, Bibliografia localităților și monumentelor feudale din România, I – Țara Românească (Muntenia, Oltenia și Dobrogea), Vol. 1: A-M (Craiova, Editura Mitropoliei Olteniei, 1970), 353-354; Marinoiu, Iulian Cămui, Biserici monumente istorice din Gorj cu pictură murală exterioară (Târgu Jiu, Editura Măiastra, 2016), 133-135, 140.

[11] Arcanum Maps (Mapire), „Wallachia - Second Military Survey of the Habsburg Empire”, accesat la 2.02.2023.

[12] Iancu Atanasescu, https://culturalia.ro/search/e71672de-a64e-40df-89e3-eb36729606dd/view (accesat în 20.02.2023).

[13] „Din trecutul Gorjului. Satele dispărute. Satele care şi-au schimbat numele. Configurația Gorjului. Culele”, Buletinul Societății Geografice. Române XXVIII, 1 (1907): 146. Respectiva culă nu s-ar fi aflat departe de cea numită „Crăsnaru”. Radu Crețeanu, Sarmiza Crețeanu, Culele din România (București: Meridiane, 1969), 31.

[14] În Arhiva Institutului Național al Patrimoniului (INP), Fototeca Direcției Monumentelor Istorice (DMI), https://culturalia.ro/search/64cd3471-d14b-4f2a-93cf-c264d1ae27fc/view, accesat în 2.07.2023).

[15] Virgiliu Drăghiceanu, „Monumentele Olteniei. Raport din anul 1921”, Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice XXIV (1931): 109.

[16] „Arta în România”, Convorbiri literare 41, 1 (1907): 97; Luceafărul 18 (1909): 406.

[17] Nicolae Ghika Budești, „Evoluția arhitecturii în Muntenia și în Oltenia. Partea a IV-a. Noul stil din veacul al XVIII-lea”, Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice XXIX (1936), fig. 1045, 1049.

[18] Confuzia s-a perpetuat până în zilele noastre (spre ex., la Ioan Godea, Culele din România. Tezaur de arhitectură europeană, Timișoara: Editura de Vest, fig. 25).

[19] Monumente de artă țărănească (București: Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, 1914), no. 12.

[20] https://tzigara-samurcas.uauim.ro/en/architecture-settlement/romania/gj/ (accesată în 12.08.2023).

[21] Publicate la Tzigara-Samurcaș, „Arta în România”, 93; https://tzigara-samurcas.uauim.ro/en/architecture-settlement/romania/gj/ (accesată în 14.08.2023).

[22] I. Voinescu, https://culturalia.ro/search/14fd2f72-0cf4-4875-bdbc-74ab67bc87c1/view (accesată în 14.08.2023); Idem, Monumente de artă țărănească, no. 8.

[23] Gheorghe Marin, https://culturalia.ro/search/077f3d5a-36a0-4747-86bc-21a00477201f/view (accesată în 14.08.2023).

[24] Radu Crețeanu, https://culturalia.ro/search/d5614b70-a237-4a0e-b0cd-c848c3692c16/view (accesată în 14.08.2023).

[25] Drăghiceanu, „Monumentele Olteniei. Raport”, 108.

[26] https://www.cultura.ro/wp-content/uploads/old_cultura/files/inline-files/LMI-GJ.pdf, accesat în 2.07.2023.

[27] Drăghiceanu, „Monumentele Olteniei. Raport”, 108.

[28] Nu este de exclus ca fântâna să fie cea redată cu nuanță roșiatică la est de culă în ridicarea topografică din 1855-1859 (fig. 4/a).

[29] Ultimul canat, aruncat în iarbă, a fost fotografiat de Ștefan Bociocat în 2006 (informație Luiza Zamora).

[30] Prelucrarea releveelor (2D) a revenit Asociației MONUMENTUM (arh. Andreea Năprădean).

[31] Pentru alte observații legate de resturile șarpantei: UTILITAS, Cula Crăsnaru: intervenție de punere în siguranță în primă urgență a Culei Crăsnaru, din sat Groșerea. Expertiză tehnică, nr. 463/2023, ms, 2023, 21-22. Elementele bine păstrate, demontate cu atenție și numerotate, au fost refolosite la reconstituirea șarpantei la sol, așa cum a recomandat și expertiza tehnică (fig. 13).

[32] GEOTEST STUD SRL, Studiu geotehnic, nr. 92, 9 iunie 2023, ms.

[33] Studierea sistematică a materialului de construcție și a țeserilor de zidărie va fi posibilă doar în timpul unui șantier de restaurare.

[34] Dimensiuni similare celor din a doua serie au fost găsite și la ruina alăturată, care a aparținut familiei Crăsnarilor (fosta școală).

[35] Das Rumanische Bauern–und Bojarenhaus (Bukarest, König Carol-Verlag, 1918), tradus și în limba română: Casa țărănească şi casa boierească din România (Bucureşti: Editura Casei Şcoalelor, 1932). Despre acest autor, vezi https://glass-portal.hier-im-netz.de/hs/g-l/jaenecke_wilhelm.htm, accesat în 22.05.2023.

[36] Drăghiceanu, „Monumentele Olteniei. Raport”, 108.

[37] Înainte de restaurare, I. Atanasescu scria: „Cula fiind părăsită și nelocuită, localnicii au sustras tîmplăria (uși și cercevele) și dușumele și au scos și înfundarea tavanului etajului II, afară de asta nefiind întreținută, coșul s-a prăbușit în parte rupînd învelitoarea de șiță și astfel apele de ploaie pătrunzînd prin acoperiș au produs putrezirea lemnăriei șarpantei și grinzilor tavanelor” (Arhiva INP, Fond DMI, dos. Cula Groșerea, „Memoriu istoric descriptiv” la Proiect privind lucrările de consolidare, întreținere și restaurare a Culei Crăsnarilor din comuna Groșerea, 18.06.1964 și dos. Cula Crăsnaru din Groșerea, com. Aninoasa, jud. Gorj, 1962-1964, 3).

[38] Prelevare de probe: István Botár, Denis Walgraffe; analize de laborator: Boglárka Tóth.

[39] Dintre toate, doar proba 19 s-a dovedit inutilizabilă pentru analiză, având mai puțin de 31 de inele anuale.

[40] Q = stejar (Quercus sp.). WK = Waldkante, înseamnă că proba a păstrat ultimul inel anual și poate fi datată cu o precizie de jumătate de an; FP = fâșia de primăvară, prin urmare, copacul ar fi fost doborât vara. Poziția sincronă = datarea absolută a primului și ultimului inel anual. Datarea = anul sau perioada de doborâre a copacului din care provine proba. În tabele (I-II) este marcată existența inelului ultim de creștere, de la exterior (WK). În aceste cazuri, datarea poate avea o precizie mai mare: dacă în inelul din WK se poate observa doar fâșia de creștere de primăvară (FP) atunci copacul a fost tăiat în sezonul de vegetație (primăvară-vară). Dacă inelul este complet și conține inclusiv fâșia târzie, atunci copacul a fost doborât după perioada de vegetație. Dacă inelul exterior WK a lipsit, atunci pentru determinarea anului de doborâre am estimat datarea folosind media inelelor, de 15±2 inele de alburn stabilită pentru Transilvania. În acest caz, datarea indică doar o limită a intervalului posibil de doborâre. Dacă proba nu a conținut nici măcar inele de alburn (dispărute din cauza deteriorării biologice sau a îndepărtării intenționate în timpul prelucrării grinzii), atunci pe baza ultimului inel măsurat a fost posibilă o datare de tip post quem.

[41] Care se regăsesc la Alexandru Ștefulescu, Gorjul istoric şi pitoresc (Târgu-Jiu: N.D. Milosescu, 1904), LXVIII-LXIX; Idem, „Din trecutul Gorjului. Satele dispărute”, 145; Tzigara-Samurcaș „Arta în România”, 93; Janecke, Das Rumanische Bauern–und Bojarenhaus, 61, 64; Ștefan Balș, „Vechi locuințe boierești din Gorj”, Studii și cercetări de istoria artei 1, 3-4 (1954): 86; 305; Ion Focșeneanu, „Trei cule din Oltenia”, Arhitectura R.P.R., 4 (1963): 58-59; Crețeanu, Crețeanu, Culele, 29; Vasile Drăguț, Dicționar enciclopedic de artă medievală românească (București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1976), 157; Grigore Ionescu, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor (București: Editura Academiei RSR, 1981); Teodor Octavian Gheorghiu, Arhitectura medievală de apărare din România (București: Editura Tehnică, 1985), 453; Cule. Casele fortificate între fală și ruină (București: Igloo Media, 2014), 82 etc. În LMI apare cu datare în secolul al XVIII-lea: https://temp-18-250.cimec.ro/images/LMI/LMI-2010_GJ.pdf, accesat în 12.04.2023.

[42] Drăghiceanu credea că „Biserica Groşera prin pisania sa ni servește la lămurirea datei când s`au făcut culele” și a notat despre Cula Crăsnaru că: „A fost ridicată la 1808, sau poate la sfârșitul secolului al XVIII-lea, de dumnealui Vistierul Barbul Cocoș” („Monumentele Olteniei. Raport”, 108-109). Anul 1808 fost preluat cu aproximație sau cu semnul întrebării și de alți autori: Stoicescu, Bibliografia, I (A-M), 353 etc.

[43] Crețeanu, Crețeanu, Culele, 29; Iancu Atanasescu, Valeriu Grama. Culele din Oltenia (Craiova: Editura Scrisul Românesc, 1974), 85.

[44] Spre ex., Crețeanu, Crețeanu, Culele, 29; Atanasescu, Grama, Culele, 85. La alt autor, distrugerea ar fi fost provocată de cutremur (Cămui, „Culele din Gorj”, 335).

[45] Drăghiceanu, „Monumentele Olteniei. Raport”, 109. Vezi și nota 42.

[46] Diverse lecturi și imagini ale inscripțiilor bisericii: Drăghiceanu, „Monumentele Olteniei. Raport”, 109; Marinoiu, Cămui, Biserici monumente istorice din Gorj, 133-134; Vasile Marinoiu, „Câteva aspecte privind situația județului Gorj în timpul pregătirii și desfășurării revoluției de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu”, LITUA. Studii și cercetări XXIII (2021), 198, n. 19, fig. 12-13.

[47] Alexei Agachi, „Războiul ruso-turc din anii 1806-1812 şi ocupația militară rusă a Moldovei şi Țării Românești. Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus în 1812”, Revista Militară 2, 12 (2014): 91-120; Daniel Dieaconu, „Panduri, arnăuți, haiduci şi tâlhari la 1821”, Muzeul Naţional XXVI (2014): 45-58; Marcela Mrejeru, „Pandurii în secolul fanariot, între haiducie şi revoluție”, Litua. Studii şi cercetări 23 (2021): 149-158; Bogdan-Vlad Vătavu, „«Hoţie și rebelie» – banditismul în vremea Zaverei de la 1821”, Studia Universitatis Cibiniensis. Series Historica 19 (2022): 53-77.

[48] I. Neacșu, „Revolta pandurilor din decembrie 1814-februarie 1815”, Studii. Revistă de Istorie X (1957): 133-142; Alexandru Vianu, „Despre legăturile dintre revolta adalîilor, răscoala sîrbilor şi acțiunea organizată de Iordache Olimpiotul în vara anului 1815 în Ţara Românească”, Romanoslavica XI (1965): 117-123.

[49] Alexandru Ștefulescu, Gorjul istoric şi pitoresc (Târgu-Jiu: N.D. Milosescu, 1904), LXVIII-LXIX; Idem, „Din trecutul Gorjului. Satele dispărute”, 145; Tzigara-Samurcaș, „Arta în România”, 93 sau Drăghiceanu, „Monumentele Olteniei. Raport”, 108 etc.

[50] Marinoiu, Cămui, Biserici monumente istorice din Gorj, 134.

[51] Serviciul Arhivelor Naționale Istorice Centrale, Fond „Casa Comercială «Frații Nanni»”, 1800-1848, 1825-1839, II. A.39. Din același document reiese că Barbu Cocoș avea și un fiu.

[52] Un Barbu Crăsnaru, care era însă fiul unui Dumitrache, este menționat în 1831 (în completarea catagrafiei din 1829); ca și alții din familia Crăsnaru, au apărut fără vreun loc de rezidență și fără moșii: Ioan C. Filitti, „Catagrafie oficială de toți boerii Țării Românești la 1829”, Revista Arhivelor 2, 4-5 (1927-1929), 345.

[53] Românul 11, 15 aprilie 1867, 314; „Anunciu”, Românul 16, 9 decembrie 1872, 1048; Românul 26, 17 septembrie 1882, 669.

[54] Ioan Vasiliu Năsturel, Dicționar geografic al județului Gorj (București: Tipografia Toma Vasilescu, 1892), 169; George Ioan Lahovari, C. I. Brătianu, Grigore G. Tocilescu, ed., Marele dicționar geografic al Romîniei: alcătuit și prelucrat după dicționarele parțiale pe județe, vol. 3 (București: Stab. Grafic J. V. Socecŭ, 1900), 651.

[55] Drăghiceanu, „Monumentele Olteniei. Raport”, 108.

[56] Atanasescu, Grama, Culele, 171.

[57] Arhiva DMI/INP, dos. 5186; „Restaurarea unor monumente istorice și de arhitectură”, România Liberă, nr. 6739, 17 iunie 1966, 2). Fotografiile din Arhiva INP, Fototeca DMI reflectă noua înfățișare (fig. 5/e).

[58] Atanasescu, Grama, Culele, 85. Teza a fost preluată și de alți autori fără nicio verificare. Spre ex., Iulian Cămui, „Culele din Gorj”, LITUA. Studii și cercetări II (1982), 335.

[59] Marcela Mrejeru, „Din trecutul Culei de la Groşerea,” Vertical, 15 mai 2014, https://www.verticalonline.ro/monumente-importante-din-istoria-gorjului-dispar-din-lipsa-banilor-x, accesat în 2.04.2023.

[60] Cornel Șomâcu, „Săvoii în istoria Gorjului (I)”, Vertical, 3 mai 2012. https://www.verticalonline.ro/savoii-in-istoria-gorjului-i; Idem, „Săvoii în Istoria Gorjului (II).” Vertical, 8 mai 2012. https://www.verticalonline.ro/savoii-in-istoria-gorjului-ii, accesate în 2.04.2023.

[61] Este posibil ca Elena Săvoiu să fi apărut la Groșerea prin căsătoria cu un Crăsnaru și să fi fost la un moment dat proprietara culei, dar ipoteza mai are nevoie de verificări. Numele de Elena Săvoiu a existat în sat și a fost consemnat pentru contribuții la repararea bisericii locale într-o inscripție murală pictată în 1902. La fel și Eufrosina Săvoiu (Marinoiu, Cămui, Biserici monumente istorice din Gorj, 134). Dar, ca și în cazul celorlalte două familii mult invocate în istoriografia culei (Cocoș și Crăsnaru) este nevoie de genealogii reconstituite pe surse arhivistice verificate riguros. În 2022 a fost publicat un articol dedicat familiei Săvoiu (cu un arbore genealogic), dar acesta este lacunar și bazat pe o bibliografie secundară care amestecă multe informații fără validare arhivistică: Lavinia Popica, Familia Săvoiu, LITUA. Studii și cercetări IX (2003): 299-307.

[62] https://www.cultura.ro/wp-content/uploads/old_cultura/files/inline-files/LMI-VL.pdf, accesat în 22.06.2023.

[63] OPUS – Atelier de arhitectură, reprezentat de arh. Virgil Apostol, pentru proiectul intitulat: Conservare-restaurare și refuncționalizare Cula Zătreanu, beneficiar Asociația ZATREANU.

[64] Prelevarea probelor: István Botár şi Denis Walgraffe; analiză dendrocronologică: Boglárka Tóth.

[65] Pentru explicații necesare înțelegerii tabelului, vezi nota 39.

[66] Spre deosebire de cazul de la Groșerea, ansamblul de la Zătreni, în pofida mărimii sale, a intrat târziu în LMI și are puține referințe bibliografice. Crețeanu, Crețeanu, Culele, 27; Nicolae Stoicescu, Bibliografia localităților și monumentelor feudale din România, II – Țara Românească (Muntenia, Oltenia și Dobrogea): M-Z, indici (București: Editura Mitropolia Olteniei, 1970), 729; Anca Filip, „Cula Zătreanu”, Kule – Cule din România. Institutul Național al Patrimoniului. https://www.kule.ro/cule/valcea/item/cula-zatreanu, accesat în 27.03.2023; Cule. Casele fortificate între fală și ruină (București: Igloo Media, 2014), 198-199 (cu două etape diferențiate cromatic pe niveluri, una reprezentând cula, alta conacul); Alina Cristea, „Ansamblul Cula Zătreanu/Conacul Boicescu – Istorie și perspective” Buridava. Studii și materiale 16, (2022): 177-198. La ultima referință, s-a notat despre o cercetare stratigrafică la culă, însă aceasta este atribuită greșit (nota 10).

[67] Anterior, informația transmisă oral despre analiza dendrocronologică a fost înțeleasă diferit, ca având legătură cu prima etapă (Cristea, Ansamblul Cula Zătreanu/Conacul Boicescu, 192).

[68] Gheorghe Lazăr, „Neamul boierilor Zătreanu (secolele XVII–XVIII)”, Arhiva Genealogică VI (XI), 1-4 (1999): 211-228.

[69] Filitti, „Catagrafie oficială 1829”, 337, 341-342.

[70] Donat, Pătroiu, Ciobotea, Catagrafia 1831, 31.

[71] Bauer, Mémoires historiques, 1778, 204.

[72] Cristea, Ansamblul Cula Zătreanu/Conacul Boicescu, 193; Mihai Copoeru, „Istoria comunei Zătreni,” Primăria Comunei Zătreni, accesat la 28.04.2023, https://zatreni.ro/wp/istorie/.

[73] Domeniu-umbrelă consacrat în țările vestice, dar abia în formare în România (în acest sens, Ileana Burnichioiu, „Building Archaeology în România?”, Caietele Restaurării 10 (2021): 164-194.

Fig. 1. Așezările Groșerea și Zătreni.

Fig. 2. Cula de la Groșerea în 2023, înainte de intervenție și de prelevarea probelor de lemn.

Fig. 3. Satul și Valea Groșerea cu poziția Culei Crăsnaru. Vedere satelitară și ridicare topografică din 1855-1859.

Fig. 4. Cula Crăsnaru în ridicarea topografică din 1855-1859 (a) și într-un plan de situație din 1962 (b).

Fig. 5. Cula Crăsnaru în documente vizuale de la 1907 la 1967: a-b. Înainte de 1907; c, f. În 1910; d. În anii 1960-1962 (înainte de restaurare); e. În 1967 (după restaurare).

Fig. 7. Planurile parterului și ale etajelor.

Fig. 8. Schițele lui Janecke (Abb. 91-92).

Fig. 9. Intrările în culă și în pivniță: probele 1 (grupa 1s) și 5 (grupa 2s) (Anno Domini Dendrolab, 2023).

Fig. 10. a, c-d: probele 14, 21 și 25 (grupa 1s); b. consola galeriei exterioare încastrată în zidărie și care se îmbină la interior cu grinda probei 14 (Anno Domini Dendrolab, 2023).

Fig. 11. Distribuția probelor din grupele 1s și 2s pe cele patru niveluri ale culei.

Fig. 12. Relația cronologică a elementelor datate la Groșerea (grupa 1s) (verde închis: duramen, verde deschis: inele de alburn, ●: WK).

Fig. 13. Cula Crăsnaru în timpul și la finalul intervenției de refacere a acoperișului (Eugen Vaida, 2023).

Fig. 14. Cula Zătreanu și Conacul Boicescu (Anno Domini Dendrolab, 2017; https://www.kule.ro/cule/valcea/item/cula-zatreanu, 2013, accesat în 12.04.2023).

Fig. 15. Scânduri de stejar din planșeul podului (Anno Domini Dendrolab, 2017).

Fig. 16. Punctele din care s-au prelevat probe la cula din Zătreni (plan realizat de OPUS – Atelier de arhitectură).

Fig. 17. Relația cronologică a elementelor de la Zătreni (verde: duramen, verde deschis: inele de alburn, ●: WK).