This article demonstrates the use of state-of-the-art methods in building archaeology (‘Bauforschung’) and the knowledge that can be gained through their application, using the fortified church of Viscri as a case study. The church’s roof truss formed the subject of the authors’ master’s thesis (2020–2021) at the University of Bamberg. The research is grounded in precise documentation. This article presents the results relating to the construction history not only of the roof truss but also of the church as a whole, alongside the technical methods employed and the archival and bibliographic sources consulted.

Based on the building-archaeological findings and dendrochronological analysis, the entire roof truss of the church can be dated to 1643, except for a small number of identifiable repair phases. Superficial spoon-bit holes in the tie beams suggest that the longitudinal bracing frames were fabricated on site, a practice that appears to have been common in the region. Furthermore, traces of earlier roof structures on the eastern wall of the tower, visible from the nave roof space, indicate that the tower was erected, at the earliest, in connection with the westward extension of the Romanesque church, rather than in the thirteenth century as previously assumed. The same wall also preserves evidence for the church’s original height and for the imprint of the vaults from its fortification phase in the early sixteenth century, when the choir was also provided with a reduit, now demolished. Although the ceilings of the nave and the choir could not be dated precisely, the relative chronology established on the basis of evidence from the roof space indicates that they were erected around the turn of the nineteenth century. In this context, the year 1743, currently inscribed on the triumphal arch in Roman numerals, may be interpreted as a transcription error for 1793.

[1] Paginile următoare prezintă o sinteză a rezultatelor. În prima fază, cercetarea a vizat elaborarea unei disertații masterale: Bauforschung und Gefügeanalyse am Dachtragwerk der Kirchenburg in Deutsch-Weißkirch/Viscri la Universitatea Otto Friedrich din Bamberg, sub îndrumarea dr. Thomas Eißing și a prof. dr. Olaf Huth. Între timp, lucrarea extinsă a intrat în pregătire pentru a fi publicată în limba germană la Editura Honterus din Sibiu.

[2] Imaginile care nu au menționată sursa aparțin autorilor.

[3] Cele mai multe documente scrise (de arhivă și epigrafice) sunt date de Hermann Fabini, Atlas der siebenbürgisch-sächsischen Kirchenburgen und Dorfkirchen, Vol. 1 (Hermannstadt: MONUMENTA Verlag und Schiller-Verlag, 2020), 140-144.

[4] Cetatea din Viscri, com. Bunești, jud. Brașov, dos. 9853-9855. În ultimul timp, datele de la INP au început să fie încărcate pe https://culturalia.ro/, însă procesul este abia la început.

[5] „Aus den Kirchenbüchern von Weisskirch (Reps)”, Korespondenzblatt XXXIII, nr. 2, 6-7 (1910): 17, 86.

[6] „Zur Geschichte des Repser Stuhles”, AVSL, N.F., 37, nr. 2 (1911): 432-433.

[7] Foerk Ernő, A budapesti magyar királyi állami felső építő ipariskola 1912. évi szünidei felvételei (Budapest, 1912), 26-30, accesat în 25 noiembrie 2023, https://maps.hungaricana.hu/hu/BFLTervtar/29073/. Aducem mulțumiri domnului dr. Radu Lupescu pentru că ne-a adus în atenție vechi referințe de la începutul secolului XX.

[8] Walter Horwath, Siebenbürgisch-sächsische Kirchenburgen (Hermannstadt: Verlag der Honterus-Buchdruckerei, 1940), 88-91.

[9] Antoni Erhard, „Wer weiss noch vom Königinnentanz? Deutsch-Weisskirch mit den Augen des Kunsthistorikers und Volkskundlers”, Neuer Weg. Kalender 23 (1971): 107-108.

[10] Mariana Dumitrache, „Archäologische und Baugeschichtliche Forschungen in der Repser Gegend”, Forschungen 21, nr. 2 (1978): 35-53; Eadem, „Evoluția cetății țărănești de la Viscri, jud. Brașov, în lumina cercetărilor arheologice și de arhitectură”, CA 4 (1981): 253-283.

[11] „Referat preliminar”, Arhiva INP, dos. 9855, 11.

[12] Dumitrache, „Archäologische und baugeschichtliche Forschungen”, 41, 46.

[13] Virgil Vătășianu, Istoria artei feudale în Țările Române (București: Editura Academiei RPR, 1959); George Oprescu, Die Wehrkirchen in Siebenbürgen (Dresden: Sachsenverlag, 1961); Gustav Treiber, Mittelalterliche Kirchen in Siebenbürgen. Beiträge zur Baugeschichte aufgrund der Raumverhältnisse mittelalterlicher Kirchen in Siebenbürgen (München: Hilfskomitee der Siebenbürger Sachsen, 1971); Juliana Fabritius-Dancu, Sächsische Kirchenburgen in Siebenbürgen (Sibiu: Zeitschrift Transilvania, 1983); Herman van der Haegen, Paul Niedermaier, ed., Weisskirch: Ein siebenbürgisches Dorf im Griff der Zeit (Leuven: Instituut voor Sociale en Economische Geografie, Katholieke Universiteit Leuven, 1997); Erwin Amlacher, Wehrbauliche Funktion und Systematik siebenbürgisch-sächsischer Kirchen- und Bauernburgen: Ein Beitrag zur europäischen Burgenkunde (München: IKGS-Verlag, 2002) (nu ne-am propus o listă exhaustivă, referințele de acest tip fiind numeroase).

[14] Reeditat în 2020, vezi nota 4.

[15] În 2023 deja, pentru ansamblul fortificat de la Viscri s-a format o nouă echipă de cercetare în vederea elaborării studiilor de fundamentare pentru un proiect de conservare și restaurare (MODUL 28 Sibiu), prilej cu care s-a realizat un studiu istorico-arhitectural care include altă serie de analize dendrocronologice (Anno Domini Dendrolab), de data aceasta prelevate și din restul ansamblului, dar și sondaje de parament realizate de restauratorul Loránd Kiss): Ileana Burnichioiu, Marius Liviu Moldovan, Ansamblul bisericii fortificate din Viscri. Studiu istorico-arhitectural (Alba Iulia, 2023), ms.

[16] Manfred Schuller, „Exkurs 2: Bauforschung und Denkmalpflege”, în Denkmalpflege. Geschichte – Themen – Aufgaben. Eine Einführung, ed. Achim Hubel (Stuttgart: Reclam, 2006), 245-257.

[17] Dumitrache, „Archäologische und baugeschichtliche Forschungen”, 45; Fabini, Atlas, I, 141.

[18] Cedric Siffermann, cu sprijinul dr. Thomas Eißing și a doamnelor Susanne Schödel și Antonia Bamberg.

[19] Mulțumim și aici atât echipei din Bamberg, cât și doamnei Boglárka Tóth și domnului István Botár pentru generozitatea cu care ne-au oferit informații.

[20] „d.” se referă la datare prin dendrocronologie, „i.” la datare bazată pe inscripție, iar „a.” - încadrare pe bază de surse arhivistice.

[21] Fabini, Atlas, I, 142-143.

[22] Dumitrache, „Archäologische und baugeschichtliche Forschungen”, 41, 46.

[23] Ibidem, 45.

[24] Prelevarea probelor din turn: dr. Thomas Eißing (mai 2021); interpretarea datelor: Susanne Schödel, Th. Eißing.

[25] Precum cele din Cloașterf (1524), Copșa Mare (1510, în cor), Biertan (cca. 1521), Dupuș (1524) (datări după Fabini, Atlas, I, 62-69, 227-231, 394-398, 748-750).

[26] Precum la Saschiz, Dacia, Cloașterf, Seliștat, Șoarș. O excepție cunoscută autorilor este cea a reduitului de la turnul corului bisericii fortificate din Valea Viilor, construit în întregime în manieră fachwerk, cu umplutură de cărămidă și așezat pe astfel de arce descărcate pe contraforturi.

[27] Fabini, Atlas, I, 141.

[28] După cum reiese din documente de arhivă, respectiv din fotografii istorice.

[29] Fabini, Atlas, I, 144.

[30] Datarea șarpantei corului în anul 1643 rămâne valabilă, fiind realizată pe baza altor elemente care se află in situ.

[31] Și la Fabini, Atlas, I, 142.

[32] Ibidem, 142.

[33] Kirchliches Archiv 165.

[34] Thomas Eißing, Kirchendächer in Thüringen und dem südlichen Sachsen-Anhalt: Dendrochronologie – Flößerei – Konstruktion, Vol. 1 [Arbeitsheft des Thüringischen Landesamtes für Denkmalpflege und Archäologie 32] (Erfurt: Springer-Verlag, 2009), 149. Apud Barbara Fischer-Kohnert, Das mittelalterliche Dach als Quelle zur Bau- und Kunstgeschichte: Dominikanerkirche, Minoritenkirche, Dom, Rathaus und Alte Kapelle in Regensburg (Petersberg: Michael Imhof Verlag, 1999), 72.

[35] Doar pentru că a avut dimensiuni reduse, nu este cazul să o denumim „capelă”. Încă nu știm ce statut avea în ierarhia bisericilor, dar cel mai probabil a fost în folosință comunitară (înmormântările fiind un indiciu în acest sens).

Fig. 1. Vedere generală aeriană a ansamblului bisericii din Viscri (foto: Radu Pescaru, 2016) și plan cu abrevierile principalelor componente (2023) (prelucrare după 3D Scan, Călin Șuteu, Gigapixel).

Fig. 2. Vedere din interiorul bisericii, spre cor (2020).

Fig. 3. Șarpanta navei - vedere spre est (2020).

Fig. 4. Viscri (jud. Brașov), biserica fortificată, secțiune longitudinală către nord cu ortofoto. Releveu: Moldovan, Siffermann 2021.

Fig. 5. Secțiune transversală A-A către vest cu ortofoto, cu marcarea traiectoriei șarpantei navei de dinaintea supraînălțării bisericii (anterior secolului al XVI-lea). Se disting amprentele a două șarpante mai vechi și cele ale bolții gotice târzii, demolate. Releveu: Moldovan, Siffermann 2021.

Fig. 6. Viscri (jud. Brașov), biserica fortificată, secțiune transversală E-E către vest (extras). Releveu: Moldovan, Siffermann 2021.

Fig. 7. Exemplificare: fișă din catalogul descoperirilor, care inventariază tipurile de îmbinări între corzi și cosoroabe. În antet: marcarea în plan a pozițiilor fotografiate și cartarea îmbinărilor, categoria, denumirea și codul descoperirii (care sunt referențiate atât în relevee, cât și în partea scrisă a unui studiu).

Fig. 8. Cartarea semnelor dulgherești (extras). Tabelul conține câte o celulă pentru fiecare element constructiv al șarpantei, tipul de prelucrare a suprafeței și esența lemnului, pentru eventuale urme de refolosire, de transport  etc. Moldovan, Siffermann 2021.

Fig. 9. Graficul curbei mediane a inelelor anuale de la piesele șarpantei din 1643. Moldovan, Siffermann 2021.

Fig. 10. Viscri, biserica fortificată. Planul fazelor constructive ale șarpantei bisericii cu marcarea în plan a punctelor de extragere a probelor dendrocronologice și a semnelor dulgherești (extras). Moldovan, Siffermann 2021.

Fig. 11. Detalii cu cosoroaba sudică: a. între fermele 8-9, unde a fost înlocuită (la 1778, d., i.) (este neînglobată în coronamentul de zidărie și nu are crestare la îmbinarea cu corzile); b. între fermele 5-6, unde se află in situ, de la 1643 (d., i.) (este încastrată în coronament și are crestare alternantă pe jumătatea lățimii, la îmbinările cu corzile).

Fig. 12. Izometrii ale primelor faze constructive determinante pentru evoluția bisericii: sec. al XII-lea, 1473 (d., faza construirii turnului bisericii prelungite spre vest, dar cu prima formă a acoperișului mai joasă - fază necunoscută anterior) și începutul sec. al XVI-lea. Roșu: reconstituire ipotetică; galben: reconstituire bazată pe descoperiri, dar cu aspect presupus; verde: forme rezultate din cercetarea in situ (Moldovan, Siffermann 2021).

Fig. 13. Vedere expandată a actualei cosoroabe din zona închiderii poligonale a corului, care arată felul în care trebuie să fi fost în contextul inițial; dedesubt: cosoroabă din zona închiderii poligonale a corului în actualul context (refolosită).

Fig. 14. Reduitul TN de pe i1, cu o structură similară celui din care trebuie să fi provenit elementele refolosite drept cosoroabe în zona închiderii poligonale a corului.

Fig. 15. Inscripția arcului triumfal: a. versiunea de astăzi; b. versiunea de la 1874, din arhiva parohiei.

Fig. 16. Coarda celei de-a treia ferme principale cu două și cu trei orificii superficiale create odată cu execuția orificiilor pentru cuie de lemn și pentru un locaș de cep în cadrul scaunului sudic.

Fig. 17. Izometrie care ilustrează realizarea scaunului, culcat pe corzile șarpantei.