The ensemble of the Franciscan monastery in Vințu de Jos is one of the lesser-known historical monuments in the Mureș Valley, receiving only brief and tangential treatment in historical and specialized literature. The main aims of our study were to reconstruct the historical coordinates of this ensemble by researching the preserved written sources (Blasius Kleiner’s Archivium tripartitum, which details the history of the monasteries of the Bulgarian Franciscan province; some documents in the Archive of the Roman Catholic Archdiocese of Alba Iulia; canonical visitations of the parish, etc.) and analyse the architecture of the historical monument and its decorations, of which the rococo furniture of the church is the most remarkable. From the historical sources and analysis of the monument, we established that the Franciscan monastery of Vințu de Jos was built in several stages, the most important of which was the erection of the church around 1726. This was followed by the construction of the cloister in the early 1730s. During those years, in parallel with the work on the cloister, the sanctuary was also expanded. Both the church and the monastery underwent a series of important transformations in the years 1760–70. The church interior acquired its current late Baroque appearance and Rococo furniture during these last interventions.

Aesthetically, the most important element of the monument is the Rococo furniture (the three altars and the pulpit) of the church. Written sources suggest that it probably came from the workshops of the craftsmen brothers (carpenters and sculptors) who were active in the second half of the eighteenth century in the monasteries of the Bulgarian Franciscan province. By checking the written sources and various data from the specialised literature, we tried to identify the most important craftsmen brothers who worked in the eighteenth century in the Transylvanian monasteries of the Bulgarian Franciscan province – among them the carpenters and sculptors who most probably made the furniture in the church of Vințu. We hope that future restoration work on the building and the art and furnishings it contains will contribute further to the understanding of the ensemble of Vințu de Jos and its broader historical and artistic context.

[1] Károly Veszely, „Az alvinczi plebánia”, Magyar Sion I (1863): 432-449, 537-544; Endre Bakk Szentkatolnai, „Alsófehérvármegye helységei”, Az Alsófehérvármegyei Történelmi, Régészeti és Természettudományi Egylet Évkönyve XIII (1904): 43-66.

[2] József György, A ferencrendiek élete és működése Erdélyben (Szent Bonaventura, 1930), 134-135.

[3] Ferenc Léstyán, Megszentelt kövek, II (Glória Kiadó, 1996), 87-88.

[4] Adrian A. Rusu, Nicolae Sabău, Ileana Burnichioiu, Ioan Vasile Leb, Mária Makó Lupescu, în Dicţionarul mănăstirilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, coord. Adrian Andrei Rusu (PUC, 2000), sub voce: „Vințu de Jos”, 281-283.

[5] Nicolae Sabău, Metamorfoze ale barocului transilvan, I, Sculptura (Dacia, 2002), 167.

[6] Blasius Kleiner, Archivum tripartitum inclytae provinciae Bulgariae, sub titulo Immaculatae Conceptionis beatae Virginis Mariae, Fratrum Minorum … 1761, manuscris realizat la Vințu de Jos și păstrat în colecția Arhivei Ordinului Franciscan din Budapesta. Informațiile istorice referitoare la conventul din Vințu de Jos sunt de primă mână, bazate cel mai probabil pe parcurgerea surselor scrise păstrate în arhiva conventului.

[7] Textul de față se bazează pe studiul istorico-arhitectural elaborat la cererea biroului de arhitectură Mossfern SRL din Cluj-Napoca pentru proiectul „Restaurarea bisericii și a mănăstirii franciscane din Vințu de Jos, jud. Alba, cod LMI 2015 AB-II-a-B-00395”, coordonat de arhitecții Arnold Macalik și József Szilágyi-Bartha, finanțat în cadrul subprogramului Elaborarea documentațiilor tehnico-economice pentru intervenții asupra monumentelor istorice – faza DALI, din anul 2022, organizat de către Institutul Național al Patrimoniului din fondul Timbrul Monumentelor Istorice.

[8] Pál König (Király), „A bulgárok betelepedése Dévára s a bulgár-szt.-ferenczrendűek zárdájának keletkezése”, A Dévai Állami Főreáliskola Értesítője, 2 (1881): 3-11; András Kovács, Déva – ferences kolostor (Kriterion Kiadó, 2007); József Lángi, Ferenc Mihály, Erdélyi falképek és festett faberendezések, 3 (ÁMRK, 2007), 43-46.

[9] Ionuț-Cosmin Codrea, „Aspecte din istoria unui monument puțin cunoscut: biserica și mănăstirea franciscană de la Baia de Criș în documente din secolul al XVIII-lea”, în Evul mediu neterminat. Omagiu adus profesorului Adrian Andrei Rusu cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani / A befejezetlen középkor. Tanulmányok Adrian Andrei Rusu professzor köszöntésére 70. születésnapja alkalmából / The Unfinished Middle Age. Studies in honour of professor Adrian Andrei Rusu on his 70th birthday, ed. Diana-Gianina Iegar et al. (Editura Mega, 2022), 623-650.

[10] Textul diplomei este publicat la Veszely, Az alvinczi, 537-539.

[11] Archivium tripartitum, 340-343.

[12] Hotarele teritoriului primit de comunitatea bulgară sunt descrise exact în Archivium tripartitum, 344-345.

[13] Ibidem, 349.

[14] Ibidem, 350-352. Clădirea acesteia a fost transformată de mai multe ori, iar după 1766, după finalizarea clădirii mănăstirii, a fost demolată, locul ei fiind încadrat în grădina mănăstirii. Ibidem, 352.

[15] Ibidem, 358: Damus locum Ecclesiae, quantus est circumdatus, cum Ecclesia & omnibus, quae inveniuntur in Ecclesia, sacristiam, totum atrium cum domo, quae est in atrio, ut sint liberi ex nostra parte nostri religiosi ex Provincia Bulgarica, ut aedificent & coniugant aedificium cum Ecclesia.

[16] Ibidem, 358. Vizitația canonică din anul 1820.

[17] Inscripție de pe suprafața primei tencuieli a bisericii: ANNO / MDCCXXV[II?].

[18] Vezi informațiile istorice din acest capitol.

[19] Praehabita jam pridem Episcopi Dioecesanei licentia & collectam summam quadam pecuniae inspectionem fabricae commisere Domino Lucae Hezin, cui associarunt & alium coadjutorem, qui sedule opus urgendo una aestate ad finem perduxerunt. Archivium tripartitum, 358.

[20] Ibidem.

[21] … praeterea fuisset juxta primam delineationem templum nimis parvum, habuisset enim tantum septem orgeas & incepisset a Loco, ubi modo Lapidea concha pro aqua benedicta collocata est, quod Domini Benefactores non adverterunt donec muri jam extra terram fuissent, proinde destructo inferiori muro templum una & media orgea prolongarunt, ita ut modo in Longitudine habeat 8 orgeas 3 pedes, in latitudine 5 orgeas, in altitudine 3 orgeas. Ibidem, 359.

[22] Sanctuarium similiter erat valde parvum, habuit enim tantum 3 orgeas & 3 pedes, & porta per quam ex sacristia debuisset esse ingressus in parte erat, quae Conventum respicit, idcirco Anno 1732 industria Provinciae a R.P. Joanne Capistrano Dervodelin duabus orgeis prolongatum fuit, ita ut modo habeat 5 orgeas in Longitudine & 4 pedes, & in Latitudine ferme tres orgeas; addidit in fine parvam rundellam, perquam ad organum ascenditur, totum Sanctuarium sub fornice est & habet 4 magnas & proportionatas fenestras, destructis aliis duabus antiquis. Ibidem.

[23] După Kleiner aveau o lățime de 2 picioare și o înălțime de 3 (1 picior transilvan însemna în epocă 31,10 cm).

[24] Ibidem.

[25] După textul din Archivium tripartitum zona unde se aflau clopotele bisericii. Ibidem, 360.

[26] Ibidem, 359: Templum habet Laquearium ex asseribus depictis & ejusdem coloris chorum, ac exiguam cathedram.

[27] Ibidem, 360: Major erecta est in honorem SS. Apostolorum Petri & Pauli, habet in medio praedictorum Sanctorum Imaginem Italica manu depictam, superior vero repraesentat B(eatae) V(irginis) SS(anctissi)mae Rosary, hanc curavit fieri D(omi)nus Gregorius Kacsemag.

[28] Lista donatorilor bisericii: Arhiva Centrală a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de la Alba Iulia, Arhiva Parohiei Vințu de Jos, VIII/cutia 3b, f.n.

[29] Secunda Ara Lateralis erecta est in honorem B(eatae) Mariae Virginis. Imago B(eatae) Mariae Virginis Amabilis Crajova allata fuit Anno 1737 & a Patre Georgio Frankovich Ministro Provinciali Arae imposita. Verum quia antea tela murum tangebat, sic inadvertenter ab humore labefactata fuit; quare anno 1744 multum V(enera)ndus P. Franciscus Subotin P(hi)l(oso)phia(e) Lector et Concionator curavit a praestante pictore, qui eo tempore Carolinae fuerat, eam depingi, quod ita praestitit, ut ad amussim cum priori concordet. Superior imago repraesentat S(anc)tum Stephanum, S(anc)tum Franciscum stigmata accipientem. Hanc aram fieri curavit D(omi)nus Stephanus Kacsamag Anno 1728. Archivium tripartitum, 360. Pe baza informațiilor referitoare la mănăstirea franciscană bulgară din Alba Iulia, unde în anii 1740 a lucrat pictorul timișorean Ferdinand Schiessl, presupunem că  pasajul face referire la contribuția sa de la Vințu de Jos. F. Schiessl este cunoscut în literatura de specialitate pentru picturile murale ale bisericii franciscane de la Mariaradna și ale unor biserici din Timișoara. Vezi: Rodica Vârtaciu-Medeleț, Barock im Banat. Eine europäische Kulturlandschaft (Schnell&Steiner 2012), 240 sqq., 271 sqq.

[30] Arhiva Centrală a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de la Alba Iulia, Arhiva Parohiei Vințu de Jos, VIII/ 3b, cutia 1, f.n.

[31] Crucifixi imaginem sculptam Vienna attulit D(omin)nus Michael Stejelics. Imagines SS. Capistrani & Bernardini Senensis ex Italia secum attulit R. P. Capistranus Dervodelin. Archivium tripartitum, 360.

[32] Arhiva Centrală a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de la Alba Iulia, Arhiva Parohiei Vințu de Jos, VIII/ 3b, cutia 1, f.n. Anii 1729-1732.

[33] Archivium tripartitum, 291, despre biserica din Vinga: Majorem Aram aliqua tela in qua fuga in Aegyptum Venetico modo depicta est, constituit. Penes est Imago Ssi Sudary Salvatoris D.N.I. Christi, penes quam nonnulla anathemata ex argento & cera suspensa videntur. Hac Imago debuisset venire ad templum Alvincziense, sed Dominus Stephanus Pujenich eam secum Teresiopolim accepit & ibidem ad Templum dedit.

[34] Ibidem.

[35] Ibidem. Pentru lista celor înmormântați începând cu anul 1736, în biserică, vezi: Ibidem, 362-364. Lista fraților înmormântați în biserică: Ibidem, 378.

[36] Pentru inscripțiile clopotelor, informații despre greutatea lor și despre comanditari, vezi: Ibidem, 361-362.

[37] Pentru lista acestora și, în mai multe cazuri, pentru numele donatorilor lor, vezi: Ibidem, 365-368. O altă listă, în ordine cronologică, cu donațiile primite de biserică și un inventar din anul 1811 se află în Arhiva Centrală a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de la Alba Iulia, Arhiva Parohiei Vințu de Jos, VIII/ 3b, cutia 1, f.n. Un inventar al obiectelor liturgice ale bisericii și a mobilierului mănăstirii, conscris în 26 ianuarie 1787, se află în tot în Arhiva Centrală a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de la Alba Iulia, Arhiva Episcopală.

[38] În alte pasaje ale aceluiași izvor, anul 1732 apare ca an al prelungirii sanctuarului.

[39] Archivium tripartitum, 368-369.

[40] Aceste informații ar trebui verificate pe parcursul lucrărilor de intervenție proiectate prin cercetarea structurii de zidărie între parter și etaj.

[41] Eodem Ministro Provinciali cooperante Domina Catharina Pujenin fontem in Conventu ex sectis lapidibus cum columnis & arcu, ac Statua Sanctae Catharinae V(irginis) & M(artiris) superposita suis expensis fieri curavit; inferius lapidi incisae sunt sequentes literae: N: N: D:D: N: N: S: N: T: D: G: quae literae exprimunt versum 9-num Psalmi 113ty: Non nobis Dne, non nobis, sed nomini tuo da gloriam. Hoc anno factus fuit hortulus circa fontem & posita pinus, quae sua altitudine jam supra tectum se extollit. Ibidem, 370.

[42] Ibidem, 369.

[43] Vizitația canonică 1825.

[44] Archivium tripartitum, 336. Despre fenomenul conversiei comunității anabaptiste: Veszely, Az alvinczi, 435-444.

[45] Eodem Anno [sc. 1777] inauratae & decoloratae fuerunt arae B(eatae) Virginis & S(ancti) Antonii Paduani. Anno pariter eodem procuratum fuit organum novum cum 8 mutationibus, cujus Benefactor fuit Spectabilis D(omi)nus Georgius Benkő Regius Perceptor. Arhiva Centrală a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de la Alba Iulia, Arhiva Parohiei Vințu de Jos, VIII/cutia 3a, vol. nr. 1. Protocollum Baptizatorum, f.n.

[46] Ibidem.

[47] Ibidem. Din păcate, colțul paginii a fost rupt, în acest fel informațiile sunt incomplete.

[48] Arhiva Centrală a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de la Alba Iulia, Arhiva Parohiei Vințu de Jos, VIII/ 31, cutia 1, f.n. iunie 1891.

[49] Arhiva Centrală a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de la Alba Iulia, Arhiva Parohiei Vințu de Jos, VIII/ 3e, cutia 1, f.n. Domus Historia 1931-1970. 2-3.

[50] Ibidem, f.n. anul 1956.

[51] Proiectul acestuia vezi: Arhiva Centrală a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de la Alba Iulia, Arhiva Episcopiei. Proiecte arhitecturale. VII.5. nr. 59.

[52] Arhiva Centrală a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de la Alba Iulia, Arhiva Episcopiei. Proiecte arhitecturale. VII.5. nr. 407.

[53] Pentru a înlesni descrierea noastră, nu am ținut cont de această dezaxare a bisericii, ci am luat în considerare o dispunere clasică, cu sanctuarul orientat spre est.

[54] Lóránd Kiss, Raport despre cercetarea de parament realizat la biserica franciscană din Vințu de Jos (Imago Picta, Târgu Mureș 2022), ms, 4.

[55] Ibidem, 4.

[56] Archivium Tripartitum, 363: Leander Mazza Galli de sino Gallia e Romania oriundus Legionis Pikolominianae Vexillifer, sub lapide penes cathedram sepultus jacet cum Epitaphio Lapidi inscisso & muro imposito. (urmează textul inscripției în care, în varianta din manuscris, pe ultimul rând apare cronostihul din care se poate stabili anul decesului). În anul 1752, familia lui Mazzagalli (care după mărturia inscripției, s-a născut în Recanati) donează suma de 100 de florini renani pentru mise comemorative efectuate în ziua decesului. Archivium Tripartitum, 371.

[57] De multe ori cuvintele inscripției sunt legate; în transcrierea noastră redăm textul cu scrierea separată a cuvintelor.

[58] Boglárka Tóth, Raport de analiză dendrocronologică biserica franciscană Vințu de Jos (Miercurea Ciuc, 2022), ms, 4.

[59] Ferenc Mihály, Erzsébet Szász, Studiu pentru componente artistice din lemn, pictură pe lemn (Sovata, 2022), ms, 2-5.

[60] Mária-tisztelet Erdélyben. Mária-ábrázolások az erdélyi templomokban, Szerk. Mihály Ferenc (Székelyudvarhely: Haáz Rezső Múzeum 2010), 13.

[61] Vezi în detaliu: Mihály, Szász, Studiu, 5-8.

[62] Vezi nota nr. 31.

[63] János Dangl, născut în anul 1842. Firma Dangl din Arad a fost activă în perioada 1840-1909.

[64] Sabău, Metamorfoze, 167, il. VI.a, c-d, VII.c, fig. 202; Kovács, Déva, 9-10; Lángi-Mihály, Erdélyi, 43-46.

[65] Lángi-Mihály, Erdélyi, 43.

[66] Ionuț-Cosmin Codrea, Aspecte.

[67] Ibidem, 642.

[68] Ibidem, 630.

[69] Mária Aggházy, A barokk szobrászat Magyarországon, I (Akadémiai Kiadó 1959), 125-129; Sabău, Metamorfoze, 149, 249. Despre activitatea fraților artizani ai ordinelor cele mai importante contribuții, în unele cazuri cu informații lgate și de mănăstirile din Transilvania, sunt: Arnold Schoen, „XVIII. századi képző- és iparművész jezsuita frátereink”, Történetírás 3 (1937); Erzsébet Szabó, „18. századi iparművész ferences (minorita) rendi fráterek”, Művészettörténeti Értesítő II (1953): 183-184. Béla Ágoston Gyéressy, „Pálos faragások mesterei”, Művészettörténeti Értesítő XXII (1973): 199-215.

[70] Baranyai Béláné, „Mesterek és műhelyek az északkelet-magyarországi barokk szobrászatban”, în Magyarországi reneszánsz és barokk. Művészettörténeti tanulmányok, szerk. Galavics Géza (Akadémiai Kiadó 1975), 399-400.

[71] Schoen, XVIII. századi, passim.

[72] Zsolt Kovács, „Rolul patronilor în reconstrucția și decorarea barocă a bisericilor franciscane din Transilvania. Cazul bisericilor franciscane din Mediaș și Brașov”, Studia Universitatis Babeș-Bolyai. Historia Artium LVII (2012): 72-73.

[73] Idem, „Beata Virgo Nostra Deésiensis. Despre cultul imaginilor miraculoase a Maicii Domnului în biserica franciscană din Dej”, în Studii de istoria artei. Volum omagial dedicat profesorului Nicolae Sabău, coord. V. Ţoca et al. (Argonaut, 2013), 222.

[74] Szabó, 18. századi, 183-184.

[75] Archivium tripartitum, 237. Publicat în Nicolae Iorga, Studii și documente privitoare la istoria românilor (Editura Ministeriului de Instrucție, 1901), 434-435.

[76] Archivium tripartitum, 39, 325. Liber mortuum, Arhiva Ordinului Franciscan din Budapesta: 1730 Majus 14. Immature perceptus est ex hac mortali ad aeternam vitam Rel. Fr. Martinus Nix laicus prof. munitus Sacris moribundo necessarys, tumulatus est Devae in Ecclesia. Este de remarcat că, în 1 mai 1738, este consemnată și moartea grădinarului (hortulanus), Fortunatus Nix, la Orșova (probabil o rudă a amintitului lapicida).

[77] Archivium tripartitum, 403-404: Totus labor Statuarius, qui hanc aram mirifice illustrabat, fuerat ab uno Magistro in hac arte bene perito factus. Laborem vero arcularium pariter admiratione, et laude dignum perfecit pie in D(omi)no def(ec)tus Fr(ater) Em(m)anuel Ferger, cum alio Fr(atr)e sibi adjuncto, in arte tamen nequaquam pari. Din păcate altarul principal a ars într-un incendiu din anul 1751.

[78] Ibidem, 225.

[79] Liber mortuum, f.n.; trebuie notat că, în lucrarea lui Kleiner, este enumerat în 1752 printre decedații mănăstirii din Caransebeș (Archivium tripartitum, 235), iar în Liber mortuum apare și în 1 august 1753.

[80] Cathalogus Defunctorum Patrum & Fratrum Secundum Annorum Seriem distributus, în Archivium tripartitum, 42: Anno 1770: Rel. fr. Emmanuel Scholtz Arcularius. Locul și ziua decesului apare în Liber mortuum, f.n.

[81] Ibidem, 44, 1786: Rel. Fr. Constantinus Scholtz Arcularius, Rel. Fr. Elzearius Schöslinger Arcularius. Ibidem, 45, 1799: Rel. Fr. Hermannus Hermann Statuarius.

[82] Ibidem, 43, 1786: Rel. Fr. Conradus Model Statuarius. Ibidem, 44, 1793: Rel. Fr. Jacobonus [!] Paur Arcularius. 1797: Rel. Fr. Egidius Angerer Arcularius.

[83] Dicționarul mănăstirilor, 282.