The exiled college of Sárospatak had a significant influence on the educational and ecclesiastical history of Transylvania during the 44 years it was active in Alba Iulia, between 1672 and 1716. The college of Alba Iulia - Sárospatak was one of the first schools in Transylvania to include weekly teaching of English classes in its curriculum. The students of the College introduced the festive liturgical services (raising funds for subsistence through service called legatio), still practiced today by theologians in Reformed areas. After being expelled from Alba Iulia as well, the students and professors of the College raised the lower school (particula) of Târgu Mureș to the rank of Illustrious College. At the in the late seventeenth and early eighteenth century, the College became one of the main advocates for resistance to, and then a victim of, the Transylvanian Counter-Reformation. The 44 years during which the College was active in Alba Iulia show us the image of an institution that, against all vicissitudes, redefined itself, adapting and rebuilding from the ground up. Many students of the College of Alba Iulia - Sárospatak were employed as teachers in the area around the city’s borders, but some preferred to occupy parishes around the hometown of Patak (Hungary). These students expressed their gratitude to supportive patrons among the nobility by educating their children. The ever-growing number of local schools was a sign that the task of education in the Țara Vinului had become a well-mastered asset of the College. Students of the College occupied the positions of parish priests in the neighbouring communities of Șard, Vințu de Jos, Săliște, Ighiu, Cricău, Hidrifaia, Vurpăr and Făgăraș, often located on the domains of the Teleki, Barcsai and Bethlen families. Some graduates left for other opportunities in Upper Hungary or Transylvania. The life of the particula in Făgăraș, previously linked to the College of Aiud, later became dependent on the College of Alba Iulia. Our study comprehensively analyses the decades of Reformed education in Alba Iulia in order to gain a detailed perspective on the process of loss of educational and ecclesiastic buildings that once belonged to the Reformed Church and to the student community of the College.

[1] Varga Imre, „Egy bujdosó énekünk történetéhez” [Istoria unui cântec în exil], Acta hist. litt. Hung. XIII (1973): 127.

[2] Kádas Sándor, „A Sárospataki Kollégium szerepe a magyar nemzeti művelődés történetében” [Rolul Colegiului din Sárospatak în istoria culturii naționale maghiare], Borsodi Szemle 26, 2 (1981):  1-5.

[3] Dienes Dénes, Ugrai János, A Sárospataki Református Kollégium története [Istoria Colegiului Reformat din Sárospatak] (Sárospatak: Hernád, 2013), 44-45.

[4] Jankovics József, „Zilahi János legációs levele Bethlen Miklóshoz (?) 1692-ből” [Scrisoarea de legație a lui János Zilahi către Nicolae Bethlen (?) din 1692], Acta hist. litt. Hung. IX (1969): 105.

[5] „Az iskola múltja” [Trecutul școlii], în Iskolai értesítő (Marosvásárhelyi Református Kollégium, 1894): 32.

[6] Herepei János, „Köpeczy János”, în Adattár XVII. századi szellemi mozgalmaink történetéhez [Arhiva privind istoria mișcărilor intelectuale din secolul al XVII-lea], II (Szeged, Budapest: JATE, 1966), 612-615.

[7] Horvát Cyrill, „Pósaházi János irataihoz” [Despre lucrările lui János Pósaházi], Sárospataki Füzetek II, 1 (1905): 52-54.

[8] Dienes, A Sárospataki Református Kollégium, 45.

[9] Gudor Kund Botond, Az eltűnt Gyulafehérvári református egyházmegye és Egyházi közösségei Inquisitoria Dioceseos Alba-Carolinensis Reformatae Relatoria 1754 [Protopopiatul reformat din Alba Iulia dispărut și comunitățile sale. Inquisitoria Dioceseos Alba-Carolinensis Reformatae Relatoria 1754] [Erdélyi Egyháztörténeti könyvek I] (Kolozsvár: Kriterion; Barót: Tortoma, 2012), 40.

[10] La 23 ianuarie 1684 János Pósaházi îi cere principelui Mihai Apafi să permită ca patru elevi din Alba Iulia să plece la școala reînființată din Sárospatak: Thury Etele, ed., Iskolatörténeti adattár [Documente din istoria școlii] (Pápa: A Főiskolai Könyvnyomda Betüivel Ny. Kis Tivadar, 1906), I, 54.

[11] Erdélyi János, „Adatok a sárospataki ref. főiskola történetéhez” [Documente din istoria Colegiului superior reformat din Sárospatak], Sárospataki Füzetek 8 (1864): 357.

[12] Koncz József, A Marosvásárhelyi Evang. Reform. Kollégium története [Istoricul Colegiului Evanghelic Reformat din Târgu Mureș] (Marosvásárhely, 1896), 113-176.

[13] Bethlen Miklós levelei [Scrisorile lui Nicolae Bethlen] [Régi Magyar Prózai Emlékek 6/1, 6/2, ed. Tolnai Gábor] (Budapest: Akadémiai Kiadó, 1987), II, 1022, apud Sípos Gábor, „Bethlen Miklós és a református egyház” [Nicolae Bethlen și Biserica Reformată], EM LV, 1-2 (1993): 13.

[14] Vezi concluziile lui Tamás Fejér, „A fogarasi partikuláris iskola fejedelemség kori rektorai” [Particula din Făgăraș și rectorii acesteia din Alba Iulia], EM LXXII, 3-4 (2010): 106-144, care a folosit cifrele de școlarizare publicate de Jakó Zsigmond și Juhász István, Nagyenyedi diákok 1662-1848 [Studenții din Aiud 1662-1848] (Bukarest: Kriterion, 1979), 50-51, respectiv informațiile referitoare la studenții Colegiului Alba Iulia – Sárospatak publicate de Hörcsik Richárd, A Sárospataki Református Kollégium diákjai 1617-1777 [Studenții Colegiului Reformat din Sárospatak 1617-1777] (Sárospatak: Sárospataki Református Kollégium, 1998), 33.

[15] „Mi s-ar părea foarte necesar, domnule, dacă puterea pe care o deținem acum cu cele trei colegii ar putea fi folosită pentru a fonda o Academie”. Herepei János, „Az akadémia szükségességének gondolata Erdélyben 1672-ben” [Ideea fondării Academiei din Transilvania în 1672], în Adattár XVIII. századi, II, 635.

[16] Kovács András, „Egy kőhajításnyira kollégiumunktól és templomunktól… Néhai Csáki (VII.) István gyulafehérvári házáról (1649)” [La un pas de Colegiul și biserica noastră… Despre casa din Alba Iulia a răposatului Ștefan Csáki VII], EM LXXIII, 3-4 (2011): 2.

[17] „Szini István jelentései” [Rapoartele iezuitului István Színi], în Balázs Mihály et al., ed., Erdélyi és hódoltsági jezsuita missziók [Misiuni iezuite din Transilvania și Ungaria otomană] [Adattár XVI-XVIII. századi szellemi mozgalmaink történetéhez, 26/2], I/ 2, 1617-1625 (Szeged: Scriptum, 1990), nr. 163, pp. 265-269, nr. 189, pp. 306-311, nr. 266, p. 386, nr. 302, pp. 418-420, nr. 305, pp. 422-423, nr. 314, pp. 429-434, nr. 316, pp. 438-440.

[18] Rupp Jakab, Magyarország helyrajzi története [Istoria topografică a Ungariei] (Budapest, 1876), III, 193.

[19] Kovács, „Egy kőhajításnyira kollégiumunktól és templomunktól ”, 2.

[20] Ibidem.

[21] „Zilahi András professzor levele Szentkereszti András guberniumi titkárhoz” [Scrisoarea profesorului Andrei Zilahi către secretarul gubernial András Szentkereszti], fond Consistoriu, nr. 5/1716, Arhiva Bisericii Reformate din Ardeal  (în continuare: Arhiva BRA).

[22] Florin Dobrei, „Iov Țirca (Circa) – un ierarh contestatar al Unirii românilor ardeleni cu Biserica Romei”, în Johann Marte et al., ed., Unirea românilor transilvăneni cu Biserica Romei  II. De la 1701 până în anul 1761 (Bucureşti: Editura Enciclopedică, 2015), 322-347.

[23] Szirtes Zsófia, „A románok vallási uniója Rabutin főparancsnok szemével. Nagyszegi, Sztojka és a protestáns elit 1701-ben” [Unirea religioasă a românilor prin perspectiva generalului Rabutin. Elita protestantă, Nagyszegi și Sztojka în 1701], în Diósi Dávid, Marton József, ed., Catholice reformare. A Katolikus Egyház a fejedelemség korában [Catholice Reformare. Biserica Catolică în epoca principatului] (Budapest: Szent István; Kolozsvár: Verbum, 2018), 317.

[24] A Reformatae religionis in Transilvania [statuum] declaratio in negotio scholae, templi Bathoreo contiguae, punctul 7, colecția Kemény Sámuel, ms. 3/X (Religiosa), p. 99, Biblioteca Academiei Române, filiala Cluj-Napoca (în continuare: BARFCN), apud Kovács András, „A gyulafehérvári székesegyház átváltozása (1565-1715)” [Schimbările catedralei din Alba Iulia (1565-1715)], în Diósi, Marton, ed., Catholice Reformare, 20: „1702. [...] să se permită ca studenții reformați să umble la biserică, să se deschidă un drum spre partea bisericii reformate pe partea de răsărit, pe palisadele din jurul acesteia, să ducă acestea la îndeplinire domnii catolici”.

[25] Vezi „Terv az eretnekek kiirtására Erdélyben” [Proiect de extirpare a ereticilor din Transilvania], Colecția Hevenesi, vol. 74, Budapesti Egyetemi Könyvtár [Biblioteca Universității din Budapesta], în Fabó András, ed., A Magyar és Erdélyországi mindkét vallású evangélikusok okmánytára [Documentele istorice ale evanghelicilor de ambele rituri din Ungaria și Transilvania] / Codex Evangelicorum utriusque confessionis. Hungaria et Transsylvania Diplomaticus, I (Pest, 1869), 289-291.

[26] Rupp, Magyarország helyrajzi története, III, 179.

[27] La 6 iunie 1699, într-o scrisoare adresată împăratului Leopold, Curia papală a subliniat necesitatea activității ordinului iezuit în Alba Iulia, a cărui sarcină principală era de a înființa o școală. Fabó, ed., A Magyar és Erdélyországi mindkét vallású evangélikusok okmánytára, 249-250.

[28] „Was György naplója” [Jurnalul lui Was György ], în Nagy Gyula, ed., Czegei Wass György és Wass László Naplói 1659-1739 [Jurnalele nobililor György Wass de Țaga și László Wass 1659-1739] [Monumenta Hungariae Historica Scriptores XXXV, 3] (Budapest, 1896), 347, apud Trócsányi Zsolt, Habsburg politika és kormányzat Erdélyben 1690-1740 [Guvernare și politică habsburgică în Transilvania 1690-1740] (Budapest: Gondolat, 2005), 47, 106.

[29] Bod Péter, Smirnai Szent Polikárpus, avagy sok keserves háborúságok között magok hivataljokat keresztyéni szorgalmatossággal kegyesen viselő erdélyi református püspököknek históriájok. Mellyet ez [...] sokszor tatár égette, török hamvazta országnak kő-porai közűl egybe-szedegetett [...] [Sfântul Policarp al Smirnei, sau istoriile episcopilor reformați transilvăneni, care și-au ținut cu har și sârguință creștină funcțiile în mijlocul multor războaie aprige. Aceasta ... de multe ori arsă de tătari, și adunată printre pietrele și praful unei țări arse de turci] (Nagyenyed, 1766), 139. Vezi directivele împăratului Leopold I din 9 aprilie 1693 în legătură cu problemele religioase transilvănene și cu biserica Báthori din Alba Iulia, în Fabó, ed., A Magyar és Erdélyországi mindkét vallású evangélikusok okmánytára, 246-247.

[30] „A borbándi templom elvétele. A katolikusok nem akarnak nyilatkozni a templomelvételről 1702. Júl. 23” [Confiscarea bisericii din Bărăbanț. Catolicii nu doresc să declare nimic în legătură cu aceasta, 23 iulie 1702]”, în Fabó, ed., A Magyar és Erdélyországi mindkét vallású evangélikusok okmánytára, 278-279.

[31] Catechismus valachicus, Albae Juliae, 1702.

[32] În 1666 Mihai Apafi dăruiește localitățile Sântimbru și Bărăbanț nobililor români reformați exilați din Lugoj. Ms. 431, Biblioteca Documentară „Bethlen Gábor” Aiud.

[33] Kovács, „Egy kőhajításnyira kollégiumunktól és templomunktól”, 1.

[34] Vass Csongor, „A Baranyi Pál SJ erdélyi missziós működését szabályozó prímási okirat” [Documentul primațial care reglementa activitatea iezuitului transilvănean Baranyi Pál], Lymbus (2019): 403-414.

[35] Vezi documentele din 1702 referitoare la biserica mică, versiunea latină: Reformatae religionis in Transilvania [statuum] declaratio in negotio scholae, templi Bathoreo contiguae, pp. 81-89; traducerea acestora în maghiară pp. 90-101: „XI. Domos Apafianum, Kapianam, Kemenyianam et in linea domus Kapianae usque ad exitum plateae versus portam arcis Orientalem ut et in circa domum comitatus de Küküllő.” „11. Casa Apaffi, Casa Kapi, Casa Kemény și pe toată această linie până la poarta de est a cetății, precum și în vecinătatea casei comitatului de Târnava”. În conținutul documentului se preciza că nobilii catolici nu vor cumpăra niciodată case aici pentru preoți sau profesori și învățătorii lor sau pentru uzul lor școlar, în vederea păstrării liniștii școlilor existente deja în mijlocul lor. Colecția Kemény Sámuel, ms. 3/X. (Religiosa), BARFCN, apud Kovács, „Egy kőhajításnyira kollégiumunktól és templomunktól”, 3.

[36] Bod, Smirnai Szent Polikárpus, 144.

[37] Ibidem, 145. La 7 august 1700, Colegiul a fost ocupat de Rabutin; vezi Fabó, ed., A Magyar és Erdélyországi mindkét vallású evangélikusok okmánytára, I, 258-259.

[38] Protestul ordinelor nobiliare reformate din 5 august 1700, în legătură cu ocuparea Colegiului vechi de către militarii austrieci în 30 iulie 1700 și întreruperea cursurilor, precum și cererea interzicerii persecutării de către iezuitul László Pál Baranyi a acelor români care nu s-au unit cu catolicii, ci cu reformații, în Fabó, ed., A Magyar és Erdélyországi mindkét vallású evangélikusok okmánytára, I, 253-256.

[39] Bod, Smirnai Szent Polikárpus, 144.

[40] Kemény Joseph, Deutsche Fundgruben der Geschichte Siebenbürgens, II (Klausenburg, 1840), 301, apud „Johann Friedrich von Seeau”, în Christoph Brandhuber, Lateinische Barockinschriften in Oberösterreich. – Salzburg (Dissertation, Universität Salzburg, 2013), 213-214.

[41] Vezi raportul lui Török István, „Egy adat a gyulafehérvári ref. collegium történetéhez” [Date referitoare la istoria Colegiului din Alba Iulia], în Magyar Történelmi Tár, seria 3, vol. 9 (Budapest, 1886), 207-208: „Noi, János Sarosi și Conrad Samuel, către împăratul Imperiului Roman și regele încoronat, grațiosul nostru stăpân majestatea sa, consilieri ai Guberniului, recunoaștem că la data prezentă în anul 1700, ziua 9 a lunii iulie, vrednicii conți György Bánfi, István Naláczi, Miklós Bethlen și Sámuel Keresztesi au cerut să mergem la vrednicii conți catolici, contele István Apor și István Haller, și să le cerem îndurare în numele religiei reformate transilvănene, prin bunăvoința lor, onorabilele ordine nobiliare ale religiei catolice. Domnii reformați mai sus menționați au înțeles că vechea școală reformată din Alba Iulia, care se află în Cetate între casele domnilor Apafi și Bethlen Samuel și biserica care a fost dată recent fraților catolici prin diplomă, care se află tot în Cetate, sunt folosite de studenți reformați, dar catolicii doresc să o repare pentru ei înșiși. Dorim ca Măria Sa să le stingă intențiile, căci școala nu este dată de Măria Sa religiei catolice, și dacă nu va fi luată cu forța, nu o vor da, și dacă nu-i vor scoate cu forța pe studenți din ea, aceștia nu vor ieși, ci vor cere în public faptul ca romano-catolicii să se mulțumească cu biserica dată lor și să nu încerce să facă în mod nevrednic ură între oameni. De aceea, când am ajuns la domnii catolici menționați, și prin cererile noastre am implorat și îndemnat întreaga religie catolică în conformitate cu modul menționat mai sus, ei au răspuns acestora: Este un lucru adevărat, intenția noastră este să o reconstruim ca fiind a noastră și să avem în cele din urmă lemnul transportat acolo și îi rugăm pe domni să nu se opună, ci mai degrabă să fie în frățietate cu noi, pentru că nu este pentru Colegiul dânșilor, după cum arată lucrul în sine, căci clădirile lui Apafi și altele sunt separate de colegiul la care fac referire și dacă ar fi aparținut de ei, atunci principele Bethlen Gábor le-ar fi cerut, dar a făcut ca acestea să fie separate, prin care se vede că ne-a fost dată bisericii noastre; și nu o vom lua cu forța, nici nu vom lua pe nimeni de picioare sau de mâini, ci vom depune plângere în instanță, care va decide. Acest mesaj a fost transmis reformaților de la care au cerut ca lemnele să rămână acolo până când regele va trimite hotărârea lui, iar dacă vor construi clădirea, va fi reparată, iar dacă domnia sa va porunci, aceasta o vor  reconstrui pentru reformați și o vor da înapoi reconstruită. Așa stând lucrurile, am plecat spre casele noastre după masă. Care lucru fiind astfel făcut de noi, subscriem și certificăm veridicitatea celor afirmate, în Turda, la data suprascrisă, în fața judelui János Sárossi.”

[42] În primăvara anului 1702, ordinele reformate au precizat condițiile de transfer ale vechiului Colegiu de lângă biserica Báthory: „În ceea ce privește școala noastră din Alba Iulia, care este lângă biserica noastră Báthory, deși domnii catolici nu au niciun drept asupra acesteia, neavând privilegii juste, după cum reiese din diplomă; cu toate acestea, noi, ordinele religioase ale reformaților, privim cu mare umilință, ascultare și speranță la Domnul nostru, Regele nostru și la Majestatea Sa, fratele nostru al tuturora, privind la prietenii bunului nostru patron, vrednicul conte de Seeau, care a venit în numele Majestății Sale, și așteptând în multele noastre dureri să fim consolați după Dumnezeu de către domnia sa, Majestatea Sa [...], domnilor și fraților noștri catolici, datorită harului lui Dumnezeu, școala lui Báthori, care este atașată bisericii, sunt predate în condițiile următoare. [...] Să se delimiteze școala de proprietățile reformaților, dacă aceasta va fi în proprietatea domnilor catolici. Cele două școli de religii diferite fiind atât de apropiate una de alta, încât este necesar să fie amândouă ținute într-o disciplină exemplară, să se păstreze între ele prietenie și pace frățească. Membrii acestora să nu se ofenseze reciproc (orice conflict trebuie îndepărtat cu mare grijă), nu va fi niciun tumult, ci oricare parte care a greșit va fi pedepsită de către superiorul său pentru delicte grave în fața plenului școlii. 7.) Pentru ca enoriașii reformați să poată accede în biserică, să se deschidă o cale spre partea bisericii reformate dinspre est prin palisadele din jurul ei, să se facă acest lucru de către domnii catolici. 8.) În timp ce se procură un loc potrivit pentru studenți și clasele lor, în locul școlii atașate de biserica Báthori, să aștepte domnii catolici fără nici o ofensă. 9.) Această școală a fost fondată și donată în timpul Reformei de către răposatul principe Gábor Báthori cu beneficiile anexe ale acesteia, adică a patra parte din dijma din Câlnic, așa că rugăm domniile voastre să nu ceară acest beneficiu sau altele care sunt ale noastre. 10.) Poarta acestei școli să fie la Vest legată de ușa bisericii Báthori. 11.) Între casa lui Apafi, casa Kemény, casa lui Kapi sau cele ale comitelui de Târnava și pe tot rândul până la poarta de est a cetății, să nu cumpere niciodată domnii catolici case pentru preoți, profesori, învățători sau alții care țin de școlile lor. 12.) Nu se vor primii exilați în Transilvania, nici în alte locuri, nici în această școală care urmează să fie cedată acum, nici loc pentru răufăcători, nici adăpost pentru prizonierii evadați, ci membrii acestora vor fi obligați să predea astfel de persoane magistratului civil. 13.) O mare ofensă este adusă tuturor oamenilor din toate ordinele reformate de către domnii catolici, sau mai degrabă de către slujitorii lor, de studenți și însoțitorii lor, cu ocazia procesiunilor solemne. Prin bătăi, oamenii care fie sunt găsiți pe stradă, fie se întâlnesc cu domniile lor, sunt forțați să îngenuncheze încă de departe: să nu fie tulburată conștiința nimănui în acest sens. Domniile lor să îndeplinească cerințele noastre și la Alba Iulia și la Cluj, fără violență și rănirea altora. 14.) După aceastea nu cerem nimic mai mult, doar ceea ce privește libertatea religioasă.” Fabó, ed., A Magyar és Erdélyországi mindkét vallású evangélikusok okmánytára, 264-273.

[43] Nagy Endre, „A marosvásárhelyi református Kollégium” [Colegiul Reformat din Târgu Mureș], Ifjú Erdély 13, 2 (1934): 19.

[44] Declaratio Religionis Reformatorum in negotio Scholae Albensis templo Bathoreo consigno, 8 aprilie 1702, nr. 3, p. 12, fond Consistoriu, Arhiva BRA. Primul semnatar al actului a fost iezuitul László Pál Baranyi SJ. Printre semnatari se numără: Naláczi István, Bánffy György, Bethlen Sámuel, Barcsai Mihály, Teleki Mihály, Józsika Imre, Bethlen Miklós, Bánffy Farkas, Wesselényi István, Inczédi György și consilierul gubernial Keresztesi Sámuel.

[45] In negotio Scholae templo Bathoreo a református rendekhez, condițiile consilierului regal Johann Friedrich Seeau, nr. 3, f. 2, fond Consistoriu, Arhiva BRA. Acesta a discutat cu comitele de Târnava, care reprezenta interesele reformate, cu administratorul Colegiului Reformat din Târgu Mureș, Samuel Bethlen (1663-1708), și cu profesorii din Aiud. A cerut transferul necondiționat al bisericii către Statusul catolic sau a sugerat perspectiva confiscării acesteia în numele împăratului. Vezi Declaratio Religionis Reformatorum in negotio Scholae Albensis, 8 aprilie 1702. Bethlen Miklós Levelei, II: „Mennyi fáradtság, búsulás és bosszankodásom volt ugyanekkor a fejérvári schóla kerti miatt.” [„Câtă oboseală, durere și supărare am avut în același timp din cauza grădinii școlii din Alba Iulia”.], 1256.

[46] Declaratio Religionis Reformatorum in negotio Scholae Albensis. 8 aprilie 1702, nr. IV/8, f. 12, subpunctul 9, fond Consistoriu, Arhiva BRA.

[47] Bod, Smirnai Szent Polikárpus, 146.

[48] Cessio Collegii Albensis sub conditionibus, 21 iulie 1702, f. 1-5, Fond Consistoriu, Arhiva BRA; vezi cedarea Colegiului și condițiile predării din 21 iulie 1702, în Fabó, ed., A Magyar és Erdélyországi mindkét vallású evangélikusok okmánytára, 275-279.

[49] „Was György naplója”, 349.

[50] Imets F. Jákó, „Kuruckori erdélyi események krónikája” [Cronica evenimentelor din Transilvania în timpul revoltei curuților], Az Alsófehérvármegyei történelmi, régészeti és természettudományi egylet 13 évkönyve [Anuarul istoric, arheologic și al științelor naturii din Comitatul Alba nr. 13] (Gyulafehérvár, 1904): 5.

[51] „Református főiskola, teológiai akadémia és gimnázium” [Colegiul Reformat, Academia Teologică și Gimnaziul], Iskolai értesítők (Sárospatak, 1937): 212-213.

[52] Imets, „Kuruckori erdélyi események krónikája”, 6.

[53] Ibidem.

[54] Elekes Károly, „A Károlyfehérvári Egyházmegye és ezen egyházmegyébeni egyházak történelme” [Istoria protopopiatului Alba și a parohiilor din această dieceză], Erdélyi ev. ref. Névkönyv (Kolozsvár, 1863-65): 46.

[55] Bánkúti Imre, ed., Az erdélyi Consilium leveleskönyve és iratai 1705, 1707-1710 [Corespondență și documente ale Consiliului transilvănean 1705, 1707-1710] (Budapest: A Magyar Tudományos Akadémia Könyvtárának Kiadása, 1985), 76, 79, 109-112, 121, 245. În documente sunt formulate instrucțiuni date ofițerului responsabil de transportul sării, Pósaházi Pál.

[56] Ibidem, 125.

[57] A studiat la Franeker, Groningen, Leiden și Utrecht; vezi Szabó Miklós, Tonk Sándor, Erdélyiek egyetemjárása a korai újkorban 1521-1700 [Peregrinarea studenților transilvăneni în perioada modernă] [Fontes Rerum Scholasticorum IV] (Szeged: József Attila Tudományegyetem, 1992), 267.

[58] Lukács Olga, Biserica Reformată din Ardeal în a doua jumătate a secolului al XIX-lea (Cluj-Napoca: Limes, 2006), 58.

[59] „Az 1705 évi napló” [Jurnalul din 1705], în Wesselényi István, Sanyarú világ [O lume amară], vol. I-II (Bukarest: Kriterion Kiadó, 1983-1985), 622.

[60] Ibidem, 95, 115.

[61] Bán Imre, „Debreceni könyvjegyzék a Rákóczi-korból (Kisebb könyvjegyzékek)” [Catalogul cărților din Debrețin în epoca Rákóczi (Index al cărților mai mici)], MKSz 74, 1-4 (1955): 299-305.

[62] Bánkúti, ed., Az erdélyi Consilium leveleskönyve és iratai, 15.

[63] „Bányai Székely György emlékirata a sárospataki-gyulafehérvári kollégium vándorlásáról és megtelepedéséről Vásárhelyen” [Memoriile lui György Székely Bányai despre migrația și așezarea Colegiului Sárospatak-Alba Iulia în Târgu-Mureș], în Tonk Sándor, ed., A Marosvásárhelyi Református Kollégium diáksága 1653-1848 [Elevi ai Colegiului Reformat din Târgu Mureș, 1653-1848] [Fontes Rerum Scholasticarum, VI] (Szeged: József Attila Tudományegyetem, 1994), 459.

[64] Ibidem.

[65] Scrisoarea lui Samuel Kaposi către László Bethlen, din Criș, fond Consistoriu, nr. 23/1710, Arhiva BRA.

[66] Ibidem.

[67] „1711. Kaposi Sámuelnek a konzisztóriumhoz intézett emlékirata” [1711. Memoriul lui Samuel Kaposi către Consistoriu], în Thury, ed., Iskolatörténeti adattár, I, 67.

[68] Kovács, „Egy kőhajításnyira kollégiumunktól és templomunktól, 9-10.

[69] Bod, Smirnai Szent Polikárpus, 159.

[70] Scrisoarea lui János Berzétei către László Teleki, fond Consistoriu, nr. 80/1711, Arhiva BRA.

[71] Bod, Smirnai Szent Polikárpus, 128.

[72] Scrisoarea lui István Kolosvári, fond Consistoriu, nr. 40/1714, f. 2, Arhiva BRA.

[73] Fond Consistoriu, nr. 6/1714, f. 2, Arhiva BRA.

[74] Bod, Smirnai Szent Polikárpus, 159.

[75] Fond Consistoriu, nr. 6/e/1714, din 2 mai 1714, f. 4, Arhiva BRA.

[76] Fond Consistoriu, nr. 6/b/1714, din 26 aprilie 1714, f. 4, Arhiva BRA.

[77] Vezi „Az Erdéllyi Fő Curátorok Római Császár ő Felségéhez illyen Supplicatiót attak” [Guvernatorii generali ai Transilvaniei au dat Majestății Sale Împăratul Roman o astfel de cerere], ibidem.

[78] Kovács, „A gyulafehérvári székesegyház átváltozása (1565-1715)”, 17.

[79] Mályusz Elemér, Magyarország története a felvilágosodás korában [Istoria Ungariei în epoca Iluminismului] (Budapest: Osiris, 2002), 203.

[80] „Dum vero poparum verbi subiisset, episcopus unus e clero walachico lingva sua vernacula salutationem orditur raro admodum walachico exemplo, ut pote qui e memoria nihil sed ex, charta dicere consveverunt, tandem conneinnentibus omnibus popis illsmo ac rdsmo aplausum est”, în Elekes, „A károlyfehérvári egyházmegye”, 48-52.

[81] Szabó, Tonk, Erdélyiek egyetemjárása a korai újkorban, 23.

[82] Declaratio collegii et templi Albensis, scrisoarea profesorului András Zilahi către secretarul gubernial András Szentkereszti, 28 februarie 1716, Chartophylatium Transsilvanicum, fasc. 7, nr. 12, colecția Kemény Sámuel, ms. 3/X (Religiosa), p. 3, BARFCN.

[83] Fond Consistoriu, nr. 5/1716, f. 3, Arhiva BRA.

[84] Ibidem, f. 2.

[85] „Előszó” [Prefață], în Diósi, Marton, ed., Catholice Reformare, p. 7.

[86] În 1731, ordinele protestante și-au enumerat în detaliu nemulțumirile, inclusiv expulzarea colegiului și confiscarea bisericii: „Templum majus cathedralo Albae-Carolinensis una cum eam panis et horologio, cura et impensis principum reformatae religionis comparatis, necnon parochiis ac residentia collegii ibidem fundati amplissima, studiosorumque celebris frequentia detrusa est in exilium per generalem ejus temporis commendantem, comitem a Steinville, consentiente quidem quoad cessionent Reformatorum statu erga oblatam per antedictum generalem ejus temporis commendantem splendidis promissis bonificationem, quae tamen in hoc usque tempus non praestita effecta caret et fidem promissorum expectat. Templum borbandiense in comitatu albensi Transylvaniae, etc.”, în Fabó, ed., A Magyar és Erdélyországi mindkét vallású evangélikusok okmánytára, 297.

[87] Erdélyi János, ed., A Sárospataki Ref. Főiskola háromszázados ünnepe. Július 8-án 1860 [Sărbătorirea tricentenarului Colegiului Reformat din Sárospatak, 8 iulie 1860] (Sárospatak, 1860), 106; apud Benke György, „A debreceni és a sárospataki református kollégium kapcsolata” [Relația dintre Colegiul Reformat din Debrețin și Colegiul Reformat din Sárospatak], în Széphalom a Kazinczy Ferenc Társaság évkönyve. História és Hagyomány [Széphalom, Anuarul Societății Kazinczy Ferenc. Istorie și tradiție] 23 (2013), 189-191.

[88] Béla Mester, „Hungarian Cartesians in the Mirror of the Historiographical Narratives”, în Hung. philos. rev. 59, 2 (2015): 125-139.

[89] „A coccejánus enyedi főiskola” [Colegiul Coccejan din Aiud], în Koltay-Kastner Jenő, „Tótfalusi Kis Miklós Coccejanizmusa” [Cocceianismul lui Kis Miklós Tótfalusi], ItK 58, 3 (1954), 284-285.

[90] Makkai Ernő, Pósaházi János élete és filozófiája [Viața și filosofia lui János Pósaházi] (Kolozsvár: Minerva, 1942) [Universitas Francisco-Josephina, Acta philosophica].

[91] „Summája a Pósaházi Syllabusára való replicának Dézsi Mártontól, 1684” [Însumarea replicii lui Márton Dézsi din 1684 dată la Syllabusul lui Pósaházi], colecția P. Szathmári Károly, nr. I/40, fond E, Arhiva Istorică a Colegiului Reformat din Aiud (în continuare: Arhiva Istorică a CRA).

[92] „Apafi Mihály kiadványa, melyben a helvét hitvallást követő radnóti zsinat és a fejedelem által közölt végzések Dézsi, Pataki tanárok és Hunyadi Pál ügyében megerősítettnek” [Publicația lui Mihály Apafi, în care se confirmă Sinodul din Iernut care urmează Crezul Helvetic și decretele principelui în cazurile profesorilor Dézsi, Pataki și Pavel Hunyadi], 1680, colecția P. Szathmári Károly, nr. I/35, fond E, Arhiva Istorică a CRA.

[93] Albert András, „Gróf Bethlen Miklós (1642-1716) és a 17. századi erdélyi protestantizmus” [Contele Miklós Bethlen (1642-1716) și protestantismul transilvănean din secolul al XVII-lea], Theol. Sz. L, 3 (2007): 165-166.

[94] Ibidem, 167.

[95] Nagy, ed., Czegei Wass György és Was László naplói 1659-1739, 26.

[96] Vezi Fejér Tamás, „A fogarasi partikuláris iskola fejedelemség kori rektorai” [Rectorii particulei din Făgăraș în timpul Principatului], EM LXXII, 3-4 (2010): 106-144. Tabelul a fost realizat cu ajutorul datelor publicate de Fejér.

[97] „Stephanus Eőr Szekeresi. Anno 1668. die ultimo Ianuarii. Senior in disturbio funesto Patachini itemque Albae. Ductus Fogarasinum ad rectoriam. Ibidem pastor accepissimus et tandem pastori Albensi.” Vezi Hörcsik, A Sárospataki Református Kollégium diákjai, 108, și Koncz, A marosvásárhelyi evang. reform. kollégium története, 115-116, 175.

[98] Csorba Dávid, „Apafi fejedelem mecenatúrája” [Patronajul principelui Apafi], Debreceni Szemle 14, 2 (2006).

[99] Zsoldos Benő, „Apafi Mihály fejedelem két levele” [Două scrisori ale principelui Mihály Apafi], Sárospataki Füzetek 2, 1 (1905): Adattár [Date istorice], 55.

[100] În 12 aprilie 1678, Mihály Teleki îi informează pe profesorii Mihály Buzinkai și János Pósaházi din Alba Iulia că l-a însărcinat pe ofițerul său să plătească contribuția anuală obișnuită de 100 de forinți, lucru pe care aceștia îl recunosc. Thury, ed., Iskolatörténeti adattár, I, 51.

[101] Mihai Apafi a emis o instrucțiune în patru puncte pentru îngrijitori care să gestioneze afacerile Colegiului. Prin ea, principele ordonă ca legile școlii din Patak să fie adaptate la condițiile din Transilvania și se asigură că tinerilor nu le va lipsi nimic. Vezi Sárospataki Füzetek 11 (1867): 22, apud Thury, ed., Iskolatörténeti adattár, 48.

[102] Gulyás József, A sárospataki ref. főiskola rövid története [O scurtă istorie a Colegiului Reformat din Sárospatak] (Sárospatak: Ref. Főiskola Könyvnyomdája, 1931), 23.

[103] Sípos Gábor, „Főurak az Erdélyi Református Egyházban a 17-18. század fordulóján” [Nobili în Biserica Reformată din Transilvania la cumpăna dintre secolele XVII-XVIII], Hist. Eccles. III, 1 (2012): Tanulmányok [Studii], 157.

[104] Albert, „Gróf Bethlen Miklós (1642-1716)”, 164.

[105] Protestáns Közlöny 21, 2 (1891): 52.

[106] Herepei, Adattár (3), 228.

[107] În 21 mai 1677, György Lipcsei a scris despre cei 600 de forinți și 300 de care cu grâu donate colegiului de către principele Mihai Apafi, care urmau să fie distribuiți ca ajutor educațional și sub formă de pâini. Thury, ed., Iskolatörténeti adattár, 50.

[108] Csorba Dávid, Mikó Gyula, ed., Apafi Mihály fejedelem temetése. Forráskiadás [Înmormântarea principelui Mihai Apafi. Surse istorice edite] (Budapest: Reciti, 2014): 129.

[109] Scrisoarea nr. 37, 1692, A Bethlen-család levéltára [Arhivele familiei Bethlen], P. 56, Magyar Országos Levéltár [Arhivele Naționale ale Ungariei].

[110] Albert, „Gróf Bethlen Miklós (1642-1716)”, 166.

[111] Ibidem, 168.

[112] Ibidem, 170.

[113] Bujtás László Zsigmond, „Bethlen Miklós és a sárospatak-gyulafehérvári kollégium leideni stipendiuma (1703-1709)” [Nicolae Bethlen și bursa de la Leiden a Colegiului din Sárospatak – Alba Iulia (1703-1709)], Lymbus (2004): 93, 99.

[114] Elekes, „A károlyfehérvári egyházmegye”, 41.

[115] În 2 martie 1683, profesorii Mihály Buzinkai și János Pósaházi și seniorul Gergely Szikszai cer comitatului Borsod să sprijine Colegiul, iar în 26 iunie 1683 scriu și comitatului Abaúj, care a transmis cererea către comitatul Sáros, pentru a-i ajuta la refacerea școlii din Sárospatak. Thury, ed., Iskolatörténeti adattár, 485.

[116] Lucrările sale polemice: Sámbárnak az három kérdéseire való felelet [Răspunsul la cele trei întrebări ale lui Sámbár] (s.l., 1666); A három kérdésre való summás választételeknek megerősödése [Confirmarea răspunsurilor sumare la cele trei întrebări] (s.l., 1666); Bensült veres kolop [Pălăria roșie prăjită] (s.l., 1666).

[117] Posch Jenő, Magyar Életrajzi Lexikon [Dicționar biografic maghiar] 2 (Budapest: Akadémiai Kiadó, 1982), 2, 436; Mátrai László, „Szemelvények” [Spicuiri], în Mátrai László, Régi magyar filozófusok XV-XVII század [Filozofi vechi maghiari din secolele XV-XVII] (Budapest: Gondolat, 1961), 1-239; M. Zemplén Jolán, „Pósaházi János az első magyar Philosophia Naturalis (1667)” [János Pósaházi și prima carte didactică despre Filosofia Naturală], Fiz. Sz. 9, 2 (1959): 52-58; Mátrai, Régi magyar filozófusok XV-XVII század; Tordai Zádor „A magyar karteziánizmus történetének vázlata” [Schița cartezianismului maghiar], Hung. philos. rev. 6, 1 (1962): 54-79.

[118] Gudor, Az eltűnt Gyulafehérvári református egyházmegye, 180; Simon Melinda, „Egy XVIII. századi erdélyi értelmiségi család könyvműveltsége” [Cultura unei femei în secolul al XVIII-lea], MKSz 114, 1 (1998): 1-12.

[119] Studenții au apreciat cartea Compendii logici libri duo (ediții la Sárospatak 1661, 1668, Levoca 1696, 1702).

[120] Herepei János, „Adatok Teleki Mihály és udvara életéhez” [Date privind curtea nobiliară și lui viața lui Mihai Teleki], în Adattár, 20.

[121] Ibidem, 23.

[122] La 26 iunie 1686, István Horti, episcopul Transilvaniei, îl invită pe István Komáromi, preotul curții lui Mihai Teleki, să devină profesor, cu condiția să rămână în Transilvania. Thury, ed., Iskolatörténeti adattár, 56.

[123] Koncz, A marosvásárhelyi evang. reform. kollégium története, 134-144.

[124] Gömöri György, „Kaposi Juhász Sámuel angliai utazása és későbbi tanári működése” [Călătoria lui Samuel Kaposi Juhász în Anglia și cariera sa didactică ulterioară], în Deé Nagy Anikó et al., ed., Emlékkönyv a Teleki Téka alapításának 200. éves évfordulójára 1802-2002 [Monografie comemorativă a 200 de ani de la înființarea Bibliotecii Teleki. 1802-2002] (Marosvásárhely: Mentor Kiadó, 2002), 523-530.

[125] Csorba Dávid, „Kaposi Juhász Sámuel, «az európai utas» és peregrinációja a naplója alapján” [Sámuel Kaposi Juhász, „pasagerul european” și peregrinarea, pe baza jurnalului său], în Bozzay Réka, ed., Történetek a mélyföldről: Magyarország és Németalföld kapcsolata a kora újkorban [Povești din Țările de Jos: relația dintre Ungaria și Țările de Jos în epoca modernă timpurie] (Debrecen: Printart-Press Kft., 2014), 121-122.

[126] „Kaposi Juhász Sámuel”, accesat în 28.02.2022, http://ppf.mtak.hu/hu/008a.htm.

[127] Koncz József, A Marosvásárhelyi Evang. Reform. Kollégium története (1557-1895) [Istoria Colegiului Evanghelic Reformat din Târgu Mureș (1557-1895)] (Marosvásárhely: Mentor Kiadó, 2006), 121-123. Cu privire la rolul acestuia și la relațiile lui cu Țările de Jos, a se vedea Csorba David, „Aspecten van de receptie van Michiel de Ruyter in Hongarije” [Aspecte ale receptării lui Michael de Ruyter în Ungaria], Acta Neerlandica 8 (2011): 201-209.

[128] Csorba, Mikó, ed., Apafi Mihály fejedelem temetése, 36.

[129] Koltay-Kastner, „Tótfalusi Kis Miklós Coccejanizmusa”, 291.

[130] Cel mai cunoscut este: Leonardus Rijssenius, Summa Theologia Elencticae Completa. Et didacticae quantum sufficit (Edinburgh, 1692).

[131] Annamária Kimpian, „Manualul manuscris al lui Csajághy János – Alba Iulia 1695-1697”, Apulum LVI, 2 (2019): 14.

[132] Zemplén Jolán, „Régi fizikai kéziratok kutatása Erdélyben” [Cercetări asupra manuscriselor vechi de fizică din Transilvania], Magyar Tudomány – A MTA Értesítője 6 (1958): 212-213.

[133] M. Zemplén Jolán, A magyarországi fizika története 1711-ig [Istoria fizicii în Ungaria până în 1711] (Budapest: Akadémiai Kiadó, 1961), 288-294.

[134] Gömöri, „Kaposi Juhász Sámuel angliai utazása”, 526.

[135] Vezi primele șase liste de cărți în Erdélyi Könyvesházak III (1994): 223-264. Ultimele două au fost publicate de Dávid Csorba, „Kaposi Juhász Sámuel eddig ismeretlen könyvlistái” [Listele necunoscute de cărți ale lui Sámuel Juhász Kaposi], Lymbus  (2011): 196-207.

[136] Csorba, „Kaposi Juhász Sámuel eddig ismeretlen könyvlistái”, 196-207.

[137] M. Zemplén Jolán, „Fizika az erdélyi kollégiumokban” [Fizica în colegiile din Transilvania], accesat în 2.12.2022, http: //mek.oszk.hu/05300/05392/pdf/ MZemplen_Fizika_Erdely.pdf.

[138] Kaposi Juhász Sámuel, Manuscriptorum 7 continens, Omniarium Samulis Caposii Anno Domini 1695, ms. 692, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca.

[139] Csorba, Mikó, ed., Apafi Mihály fejedelem temetése, 142.

[140] Herepei, „Adatok Teleki Mihály és udvara életéhez”, în Adattár, 156.

[141] Thury, ed., Iskolatörténeti adattár, 66-67.

[142] Koncz, A Marosvásárhelyi Evang. Reform. Kollegium története, 136.

[143] Kurta József Tibor, „Református lelkészi oklevél 1702-ből” [Diplomă academică pastorală din 1702], RSz 107, 6 (2014): 699-704.

[144] Herepei, Adattár, 332.

[145] Herepei, „Adatok Teleki Mihály és udvara életéhez”, în Adattár , 330.

[146] Wesselényi, Sanyarú világ, I, 94.

[147] Ibidem, 115.

[148] Varga Imre, recenzie la Sanyarú  világ, de István Wesselényi, ItK 90, 3 (1986): 325.

[149] Wesselényi, Sanyarú világ, 54.

[150] Herepei, „Adatok Teleki Mihály és udvara életéhez”, în Adattár,  331-332.

[151] Ibidem, 332.

[152] Zilahi Sebes András, A’ régi nagy Bethlen Haznak uj homályba érkezett szövétneke [Vechea și marea Casă a lui Bethlen] (Kolosváratt: Telegdi Pap Sámuel, 1718).

[153] Barcsai Ábrahám fölött tartott latin oratio. 1716 [Orațiune în limba latină despre Avram de Bârcea 1716]; Szathmári Német Sámuel halálára latin vers. 1718 [Poem în limba latină la moartea lui Samuel de Satu Mare, 1718]; Pápai Páriz Ferencz halálára latin vers. 1716 [Poem în limba latină despre moartea lui Ferenc Paris de Pápa, 1716].

[154] Benkő József, Transsilvania sive magnus Transsilvaniae principatus, olim Dacia Mediterranea dictus [...] (Viena: Kurzböck, 1778), II, 285.

[155] Posch, Magyar Életrajzi Lexikon, 2, 339; Zemplén, „Régi fizikai kéziratok kutatása Erdélyben”, 207-218.

[156] „Az iskola múltja”, 149-150.

[157] Varga, „Wesselényi István naplója”, 324.

[158] Békefi Rémig, A Sárospataki Ev. Ref. Főiskola 1621-ikl törvényei [Legile Colegiului Evanghelic Reformat din Sárospatak în 1621] (Budapest, 1899).

[159] Registrum Historicum Johannis Tsétsi, Joh. Fii. Scholae Helv. Conf. addict. Sáros-Patakiensis, quondam professoris, Sárospataki Tud. Gyűjt. Nagykönyvtára [Colecțiile speciale ale Colegiului din Sárospatak], catalog nr. 40: 1-83.

[160] Román János, „Catalogus Studiosorum Illustris Scholae S. Patakinae 1672-1678”, Egyháztörténet I, 1 (1958): 75-81; Román János, „Catalogus Studiosorum Illustris Scholae S. Patakinae 1686-1687”, Egyháztörténet II, 3-4 (1959): 293-300. Tonk, ed., A Marosvásárhelyi Református Kollégium Diáksága 1653-1848:, 1-478. Hörcsik Richárd, A Sárospataki Református Kollégium diákjai 1617-1777 [Elevii Colegiului reformat din Sárospatak 1617-1777] (Sárospatak: Sárospataki Református Kollégium, 1998), 398.

[161] Anul școlar 1629 a impus înregistrarea separată a elevilor nobili. A se vedea Dienes, Ugrai, A Sárospataki Kollégium története, 30.

[162] Ibidem, 45.

[163] Ladányi Sándor, „II. Rákóczi Ferenc pedagógiai és művelődéspolitikai törekvései a sárospataki és debreceni kollégium történetének tükrében” [Eforturile pedagogice și de politică educațională ale lui Francisc Rákóczi al II-lea în lumina istoriei colegiilor din Sárospatak și Debrețin], Theol. Sz. 5-6 (1978): 158-166.

[164] Dienes, Ugrai, A Sárospataki, 45.

[165] Scrisoarea lui János Csécsi din 7 iulie 1687, în Thury, ed., Iskolatörténeti adattár, I, 56.

[166] Koncz József, „Szeniorok névjegyzéke” [Lista de seniori], Iskolai értesítő (Marosvásárhely: Református Kollégium, 1882):  174-176.

[167] Koncz, A Marosvásárhelyi Evang. Reform. Kollegium története, 176.

[168] Jankovics, „Zilahi János legációs levele”, 103-106; P. Szathmáry Károly, A Gyulafehérvár-Nagyenyedi Bethlen-Főtanoda története [Istoria Școlii Superioare din Alba Iulia - Aiud] (Nagy Enyed, 1868), 88; Sipos, „Főurak az Erdélyi Református Egyházban a 17-18. század fordulóján”, 159; Erdélyi, „Adatok a sárospataki ref. főiskola történetéhez”, 358.

[169] Jankovics, „Zilahi János legációs levele”, 104.

[170] Scrisoarea de recomandare din partea lui István Parasznyi, senior al colegiului din Alba Iulia – Sárospatak, din 15 mai 1684, către principele Apafi pentru cei trei legați trimiși pentru sărbători, în Thury, ed., Iskolatörténeti adattár, 54.

[171] Gudor, Az eltűnt Gyulafehérvári református egyházmegye, 40.

[172] Koncz, ”Szeniorok névjegyzéke”, 174-176.

[173] Gudor, Az eltűnt Gyulafehérvári református egyházmegye, 180.

[174] Kimpián, „Manualul manuscris al lui Csajághy János”, 15.

[175] Unii dau vina pe zgârcenia lui Bánffy pentru fuga sa. A se vedea Bethlen Miklós levelei, II, 145-147.

[176] Wesselényi: Sanyarú világ, vol. I., 65.

[177] Mészáros Kálmán, ”A szatmári béke aláírói és további sorsuk” [Semnatarii Păcii de la Satu Mare și soarta lor], Századok 146, 4 (2012): 898-899.

[178] Markó László, ed., Új Magyar Életrajzi Lexikon [Noul dicționar biografic maghiar] (Budapest: Magyar könyvklub, 2001), I, 1061.

[179] Mészáros, „A szatmári béke aláírói és további sorsuk”, 898-899.

[180] Szilágyi István, „A szatmári békepontok összehasonlító vizsgálata” [Studiu comparativ al punctelor de pace de la Satu Mare]”, Magyar Történelmi Tár 7 (1860): 224.

[181] Despre mandatul lui Csajághy, vezi Mészáros Kálmán, „Csajághy János volt kuruc brigadéros tudósítása a régens királyné előtt tett audienciájáról (Bécs, 1711. június 11.)” [Raport al lui János Csajághy, fost brigadier al armatei curuților, despre audiența sa la regina regentă (Viena, 11 iunie 1711)], în Mészáros Kálmán et al., A fejedelem szolgálatában. Életrajzi és családtörténeti tanulmányok a Rákóczi korból [În slujba principelui. Studii biografice și genealogice din epoca Rákóczi] (Budapest: Tarsoly, 2018), 25-29.

[182] Ibidem, 35-36.

[183] Bod Péter, Magyar Athenas [Atena maghiară] (Nagyszeben, 1766). 4.

[184] Kropf Lajos, „Chishull utazása hazánkban 1702-ben” [Călătoriile lui Chishull în țara noastră în 1702], Századok XXXVII (1903): 634-640.

[185] Esze Tamás, „Almási Bejámin”, ItK LXVIII, 4 (1964): 483-486.

[186] Koncz József, „Könyvtár” [Biblioteca], Iskolai értesítő (Marosvásárhely: Református Kollégium, 1882): 172-173.

[187] Csajághy a luat notițe din lucrarea lui Philipp Clüver, Introductio in universam geographiam tam veterem, quam novam (Amsterdam, 1661).

[188] Kimpian, „Manualul manuscris al lui Csajághy János”, 13.

[189] Spielmann Mihály, „Contribuții la istoricul bibliotecii școlare din Alba Iulia (sec. XVII)”, în Valori bibliofile din patrimoniul cultural național. Valorificare – cercetare (Râmnicu Vâlcea: Muzeul Județean Vâlcea, 1980), 299-307; Sebestyén-Spielmann Mihály, „A Sárospataki (Gyulafehérvári) református kollégium Marosvásárhelyen őrzött könyvei” [Cărțile Colegiului reformat Sárospatak (Alba Iulia) păstrate la Târgu Mureș], în Deé Nagy Anikó et al., ed., Emlékkönyv a Teleki Téka alapításának 200. éves évfordulójára, 272-289.

[190] Gömöri György, „Angol nyelvtanítás a 17. századi Magyarországon és Erdélyben” [Predarea limbii engleze în Ungaria și Transilvania secolului al XVII-lea], Iskolakultúra 8 (2002): 15. Edmund Chishull, Travels to Turkey and Back to England (London: W. Bowyer, 1747), și Gömöri György, Angol-magyar kapcsolatok a XVI-XVII. században [Relații maghiare-engleze în secolele XVI-XVII] (Budapest: Akadémiai Kiadó, 1989).

[191] „Földesi Pál végrendelete” [Testamentul lui Pál Földesi], în Tonk, ed., A Marosvásárhelyi Református Kollégium diáksága 1653-1848, 462.

[192] Bod, Smirnai Szent Polikárpus, 129.

[193] Cererea bisericii din Alba-Iulia pentru înființarea unui al doilea post de preot, din 20 martie 1680, nr. D/5, f. 4, Arhiva Parohiei Reformate din Alba Iulia (în continuare: Arhiva PRAI). Cf. scrisoarea din aceeași dată, remisă tot episcopului, nr. D/6, f. 2, păstrată în aceeași arhivă.

[194] Scrisoarea lui Péter Alvinczi adresată credincioșilor din Alba Iulia, trimisă din Făgăraș, după 20 martie 1680, nr. D/39, f. 1, Arhiva PRAI.

[195] Szabó, Tonk, Erdélyiek egyetemjárása a korai újkorban, 265.

[196] Vezi Sípos Gábor, Az Erdélyi Református Főkonzisztórium kialakulása 1668-1713-(1736) [Formarea Consistoriului General Reformat transilvănean 1668-1713-(1736)] (Kolozsvár: Erdélyi Múzeum-Egyesület, Erdélyi Református Egyházkerület, 2000), 74: „1 iunie 1710: În ce foc a intrat parohia din Alba Iulia de când au apărut problemele atât ale românilor, cât și ale iezuiților, știe Sfântul Sinod General. Intenția Onorabilului Consistoriu și a curatorilor șefi ar fi de a numi acolo un cărturar demn, atent și moderat, de a cărui susținere Onorabilul Consistoriu ar fi gata să se ocupe.”

[197] Ibidem.

[198] Elekes, „A Károlyfehérvári Egyházmegye”, 43-44.

[199] „Gyulafehérvári beadvány” [Cerere din Alba-Iulia], fond Consistoriu, nr. 38/1715, f. 2, Arhiva BRA.

[200] Fond Consistoriu, nr. 5/1716, f. 3, Arhiva BRA.

[201] Fond Consistoriu, nr. 12/1716, f. 2, Arhiva BRA.

[202] „Az iskola múltja”, 524.

[203] Gudor, Az eltűnt Gyulafehérvári református egyházmegye, 115-122.

[204] Vita Zsigmond, „A Bethlen Kollégium az erdélyi kultúrában” [„Colegiul Bethlen în cultura transilvăneană”], în Gőrfi Dénes, Bethlen Kollégium emlékkönyve [Cartea memorială a Colegiului Bethlen] (Nagyenyed, Kolozsvár, Budapest, 1995), 110.

[205] Elekes, „A Károlyfehérvári Egyházmegye”, 36.

[206] „Bethlen Gábor adománylevele” [Scrisoare de donație a lui Gabriel Bethlen], nr. 15, f. 1, Arhiva PRAI.

[207] „A Pataki diákok levele 1681 január 1-én” [Scrisoarea studenților din Patak, 1 ianuarie 1681], nr. D/7, f. 4., Arhiva PRAI.

[208] Bod Péter, Historia Hungarorum Ecclesistica (Lugduni-Batavorum, 1888-1890), 210.

[209] Bod, Szmirnai szent Polikárpus, 159.

[210] Elekes, „A Károlyfehérvári Egyházmegye”, 36.

[211] Testamentul din 31 martie 1683 al doamnei Klára Nemes, prin care aceasta a donat fonduri bisericii, elevilor și profesorilor din Patak și celor doi pastori, nr. L/11, f. 4, Arhiva PRAI.

[212] „Bethlen Miklós 1683. június 20-án Bethlenszentmiklóson kiállított adománylevele” [Scrisoare de donație emisă de Nicolae Bethlen în Sânmiclăuș, în 20 iunie 1683], nr. L/10, f. 2., Arhiva PRAI.

[213] Actul de donație emis în 14 octombrie 1668 de István Belényesi (judecător din Zlatna), Dénes Angyalosi (arendator al unei suprafețe de treizeci de acri), István Sztrimbuly (secretar al cancelariei princiare), autentificat în Blaj, f. 1, Arhiva PRAI.

[214] „Gyulafehérvári Konzisztórium kelneki dézsma ügyében megfogalmazott levelét” [Scrisoarea parohiei din Alba Iulia în problema dijmei din Câlnic], fond Consistoriu, nr. 12/1712, f. 2, Arhiva BRA.

[215] Scrisoarea din 27 martie 1749 a nobililor Zsigmond Bánffy și Gábor Alvinczy, prin care curatorii din Târgu Mureș se plâng de reținerea la Alba Iulia a dijmei din Câlnic, nr. D/30, f. 1, Arhiva PRAI.

[216] Csorba Dávid, „Exulok zürichi kérvényei” [Scrisoarea exilaților adresată celor din Zürich], în Vértelen Ellenreformáció [Contrareforma fără vărsare de sânge] [Reformáció Öröksége 2] (Budapest: Károli Gáspár Református Egyetem – ETKI Reformáció Öröksége Műhely, 2020), 183.

[217] Tóth Ernő, „I. és II. Apafi Mihály erdélyi fejedelmek naplója az 1632-1694. évekről” [Memoriile principilor Apafi I și II], EM 17, 6 (1900): 325-335.

[218] Rácz Emese, „Pápai Páriz Ferenc Kollégium története” [Despre istoria colegiului conceput de Ferenc Páriz Pápai], în Pápai Páriz Ferenc, A Gyulafehérvár-nagyenyedi Bethlen-kollégium alapítása és története [Ferenc Páriz Pápai, Înființarea și istoria Colegiului Bethlen din Alba Iulia - Aiud] (Kolozsvár: Erdélyi Múzeum-Egyesület, 2016) 135.

[219] „Actorum Codex Decimus Tertius ab 8 febr. 1704 - 1733: Collegium theologicum. Curatores ecclesiarum in Transylvania eternis petant ne admittandur alumni Transylvani in collegium theologicum [...] Decretum in pleniori Senatum Deliberare 21 aug. 1717.” În Acta Senatus Facultates, 1717, ms., 274, Universiteitsbibliotheek Leiden.

[220] R. Várkonyi Ágnes, „Amiről Bethlen Miklós Önéletírása hallgat” [Despre ceea ce nu vorbește autobiografia lui Nicolae Bethlen], Korunk 8, 7 (1997): 55-66.

[221] Gömöri György, „Lord Paget magyar pártfogoltjai” [Maghiarul susținut de Lord Paget], ItK 90, 3 (1986): 291-292.

[222] Gömöri, „Angol nyelvtanítás a 17. századi Magyarországon és Erdélyben”, 104.

[223] Berg Pál, Angol hatások a tizenhetedik századi irodalmunkban [Influențe engleze în literatura secolului al XVII-lea] (Budapest: Magyar Nemzeti Múzeum, Orsz. Széchényi Könyvtára, 1946), 172.

[224] Kurucz György, „A Carolina Resolutio és a protestáns vallásgyakorlat: Az erdélyi reformátusok kísérlete angol világi és egyházi támogatás biztosítására a 18. század első felében” [Rezoluția Carolină și practicarea vieții religioase de către reformați: încercarea transilvănenilor de a obține susținere politică și bisericească engleză în prima parte a secolului al XVIII-lea], în Gudor Botond et al., ed., Egyház-társadalom és művelődés Bod Péter korában [Biserică, societate și cultură în perioada lui Peter Bod] (Budapest: Károli Gáspár Tudományegyetem; Paris: L’Harmattan, 2012), 18.

[225] Bán Imre, „Debreceni könyvjegyzék a Rákóczi-korból” [Liste bibliografice din perioada lui Francisc Rákóczi al II-lea], în MKSz 71, 1-4 (1955): 299-305.

[226] Albert András, „Gróf Bethlen Miklós protestáns kancellár szerepe a külföldi ösztöndíjak megszerzésében (1696-1709)” [Aportul contelui Nicolae Bethlen la obținerea unor burse din străinătate (1696-1709)], în Magyar egyháztörténeti vázlatok 22, 3-4 (2010) (Budapest: Magyar Egyháztörténeti Enciklopédia Munkaközösség, 2010), 49.

[227] Sípos Gábor, „Bethlen Miklós és a református egyház” [Nicolae Bethlen și Biserica Reformată], EM LV, 1-2 (1993): 13; Bujtás, „Bethlen Miklós és a sárospatak-gyulafehérvári kollégium”, II, 93-123.

[228] În 17 mai 1694, Mátyás Henczidai era elev al Colegiului din Gönc, apoi, în 24 iulie 1697, s-a înscris la Colegiul din Alba Iulia. A plecat din Alba Iulia în 1700, iar ulterior, în 30 iulie 1703, s-a înscris la Universitatea din Leiden. S-a întors în Transilvania în 1707.

[229] Bujtás, „Bethlen Miklós és a sárospatak-gyulafehérvári kollégium”, II, 95.

[230] Otto Schutte, Repertorium der Nederlandse vertegen-woordigers, residerende in het buitenland 1584-1810 [Repertoriul persoanelor oficiale din Țările de Jos, rezidente în străinătate 1584-1810] (Gravenhage: M. Nijhoff’s, 1976), 134.

[231] Bujtás, „Bethlen Miklós és a sárospatak-gyulafehérvári kollégium”, II, 99. 

[232] „Bányai Székely György emlékirata”, 459-461.

[233] Gudor Kund Botond, Rediviva Chartophylax Igeniensis. Az erdélyi-hegyaljai Magyarigen református közösségének története [Rediviva Chartophlylax Igeniensis, Istoria comunității reformate din Ighiu] (Kolozsvár: Kriterion; Barót: Tortoma, 2011), 151.

[234] Tonk Sándor, „Itt az ideje annak, hogy azt tegyük, amit kell” [Este vremea să facem ceea ce trebuie], Korunk 8, 4 (1997): 56. Elekes, „A Károlyfehérvári Egyházmegye”, 52.

[235] Gudor, Rediviva Chartophylax Igeniensis, 48-49.

[236] Sebestyén-Spielmann, „A Sárospataki (Gyulafehérvári) Református Kollégium Marosvásárhelyen őrzött könyvei”, 272-290.

[237] „Bányai Székely György emlékirata”, 460.

[238] A szászvárosi ref. eklézsia története a reformációtól 1726-ig [Istoria Parohiei Reformate din Orăștie de la Reformă până în 1726], Erdélyi Protestáns Közlöny, 1876.

[239] „1716. márc. 13. Nádudvari Péter szászvárosi lelkész levele” [Scrisoarea din 13 martie 1716 a lui Péter Nádudvari], în Thury, ed., Iskolatörténeti adattár, 70.

[240] „Bányai Székely György emlékirata”, 460.

[241] V. F., recenzie la „A Marosvásárhelyi ev. ref. kollégium története” [Istoria Colegiului reformat din Târgu Mureș], de Koncz József, în Protestáns Szemle IX, 5 (1897): 347. Tonk Sándor, „A marosvásárhelyi Bolyai Farkas Líceum 425 éves múltjából” [Istoria de 425 de ani a Liceului Bolyai Farkas din Târgu Mureș], Korunk 41, 11 (1982): 874-875.