In a period ranging from the end of the nineteenth century until the first quarter of the next century, territories or provinces whose political affiliation changed were subjected to a form of “nationalization”. Depending on the national specifics of the beneficiary state, this process received names such as “Germanization”, “Frenchification”, “Czechization”, “Slovakization” or “Romanianization”. After eliminating the ambiguities that might designate this last term, the study tried to promote a clear perspective by taking the town of Alba Iulia as the object of a case study. In this situation too, the richness of the sources and the problematics would have led to the elaboration of a text the size of a book. Consequently, the research was circumscribed to identifying the changes some socio-professional groups went through after 1918, including Romanian “economists” (farmers), craftsmen and tradesmen. Furthermore, the superior repositioning or the shaping of some segments of national elites was followed up: lawyers, secondary professors. The present study carries on the research in this area by approaching some cultural, economic and event-based aspects.

[1] Un decret publicat la 14 septembrie 1940 are următorul conținut: „1. Statul Român devine Stat Național Legionar. 2. Mișcarea Legionară este singura mișcare recunoscută în noul Stat, având ca țel ridicarea morală și materială a poporului Român și desvoltarea puterilor lui creatoare. 3. D-l General Ion Antonescu este Conducătorul Statului Legionar și șeful Regimului Legionar. 4. D-l Horia Sima este Conducătorul Mișcării Legionare. 5. Cu începere dela data acestui înalt decret orice luptă între frați încetează. Dat în București la 14 Septembrie 1940.” Statul național legionar și-a încetat de facto existența la 21 ianuarie 1941, când, printr-o insurecție denumită în mod curent „rebeliune”, Mișcarea Legionară a încercat să-l înlăture pe Ion Antonescu și să preia puterea pe cont propriu. Abia la 14 februarie a fost confirmată juridic printr-un decret noua realitate politică. Mon. Of., CVIII, 214 bis, 14 septembrie 1940, 5414; CIX, 39, 15 februarie 1941, 758; Constantin Hlihor, „Considerații privind guvernarea mareșalului Ion Antonescu (6 sept. 1940-23 aug. 1944)”, Argesis, VIII (1999): 300-302.

[2] Mon. Of., CVIII, 233, 5 octombrie 1940, 5704-5705; Armin Heinen, Legiunea „Arhanghelul Mihail”. Mișcare socială și organizație politică. O contribuție la problema fascismului internațional (București: Humanitas, 1999), 420; A. Simion, Regimul politic din România în perioada septembrie 1940-ianuarie 1941 (Cluj-Napoca: Dacia, 1976), 44, 86, 114-115. Românizarea din perioada 14 septembrie 1940 - 23 ianuarie 1941 viza înlăturarea totală a evreilor din economia țării. Ea a îmbrăcat și forme excesive, extralegale, constând, spre pildă, în alungarea din întreprinderile industriale și comerciale a patronilor evrei și înlocuirea acestora cu proprietari ilegitimi legionari. Procesul a eșuat în primul rând din cauza incompetenței și a corupției manifestate de comisarii de românizare.

[3] Ignorând o veche cutumă evreiască ce prelua un postulat din dreptul roman (mater certa, pater incertus), decretul îi definea ca evrei pe cei născuți din ambii părinți evrei, sau doar din tată evreu, indiferent de religia pe care o profesa la acea dată. Erau exceptați angajații instituțiilor religioase sau culturale evreiești, urmașii direcți ai voluntarilor, invalizilor sau ai celor căzuți în războiul de independență (1877), invalizii din Primul Război Mondial și orfanii morților din această conflagrație. Mon. Of., CVIII, 270, 16 noiembrie 1940, 6470-6472; M. Dăescu, „Rebeliunea legionară şi sfârşitul regimului naţional-legionar în judeţul Alba”, AUA hist. X, 1 (2006): 241-249.

[4] Nicolae D. Ghimpa, Codul de românizare cuprinzând întreaga legislație privitoare la trecerea bunurilor evreești în patrimoniul Statului, însoțită de lucrările preparatorii, deciziunile ministeriale și de jurisprudența fostei Comisiuni Centrale de Judecată de pe lângă C.N.R. (București: Editura Ziarului Universul, 1942).

[5] Corneliu Codarcea, „Kolozsvár-Cluj. Problema românizării orașelor din Ardeal”, Țara Noastră II, 26, 27 iunie 1926, 737-738.

[6] Alba Iulia, XII, 29, 25 iulie 1930, 1.

[7] Nicolae Bălcescu, Românii supt Mihai-Voievod Viteazul (București: Minerva, 1970), 325-330.

[8] Valer Moga, Constantin I. Stan, „Încoronarea regelui Ferdinand I la Alba Iulia”, ÎP XV (1992): 1-3.

[9] „Istoria are un viitor în cealaltă capitală a României”, accesat în 25 noiembrie 2020, https://ec.europa.eu/regional_policy/ro/projects/romania/rehabilitation-of-alba-iulias-urban-heri-tage-transforms-the-city-and-its-economy; Daniel Dumitran, „Identitate pierdută? Proiecte de sistematizare urbană a orașului Alba Iulia după anul 1918 (I)”, AUA hist. 22, II, The City and the Great War: Architecture, Urbanism and Society After 1918 (2018): 203.

[10] Irina Livezeanu, Cultură și naționalism în România Mare 1918-1930 (București: Humanitas, 1998), 188.

[11] Romul Boilă (1881-1946), avocat în Diciosânmărtin (Târnăveni) (1906-1919), profesor de drept constituțional la Facultatea de Drept a Universității Daciei Superioare din Cluj (1919-1945). Romul Boilă, „Consiliul Dirigent”, în Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul 1918-1928, vol. 1 (București: Cultura Națională, 1929), 100.

[12] Lucian Boia, Cum s-a românizat România (București: Humanitas, 2015).

[13] Ibidem, 65-77.

[14] Dumitran, „Identitate pierdută?”, 204.

[15] Marius Turda, The Idea of National Superiority in Central Europe, 1880-1918 (Leviston NY, Queenston, Ontario: The Edwin Mellen Press, 2004), 78.

[16] Caitlin Murdoch, Changing Places: Society, Culture, and Territory in the Saxon-Bohemian Borderlands, 1870-1946 (Ann Arbor: University of Michigan Press, 2010), 62-64.

[17] Stanislav J. Kirschbaum, A History of Slovakia. The Struggle for Survival (New York: Palgrave Macmillan, 1995), 132.

[18] Gabriela Dudeková Kováčová, „Upheaval of 1918/1919 in Pressburg/Bratislava - An Example of Differing Representations of a Common Past in Historiography”, în Transboundary Symbiosis over the Danube: III. Re-thinking the Meaning of Symbiosis – Past, Present and Future, ed. Osamu Ieda, Susumu Nagayo (Tokyo: Waseda University Press, 2018), 26-29; Scurtă istorie a Slovaciei, ed. Elena Mannová, trad. Eva Mârza, Radu Mârza (București: Editura Enciclopedică, 2011), 333-341.

[19] Dicționar explicativ ilustrat al limbii române (Chișinău: Ara, Gunivas, 2007), 762.

[20] Detmar Klein, „Battleground of Cultures: «Politics of Identities» and the National Question in Alsace under German Imperial Rule (1870-1914)”, Revue d’Alsace (Strasbourg), 132 (2006): 503-507.

[21] Stefan Wolf, Disputed Territories. The Transnational Dynamics of Ethnic Conflict Settlement (New York, Oxford: Berghahn Books, 2003), 52-53.

[22] A Magyar szent korona országainak 1910. évi népszámlálása, első rész [Recensământul general al populației țărilor sfintei coroane ungare, din 1910] (Budapesta: Athenaeum Irodalmi és Nyomdai R.-Társulat Nyomasa, 1912), 280, 374, 382; Recensământul din 1910. Transilvania, ed. Traian Rotariu (București: Staff, 1999), 24-25, 204-205, 328-329, 548-549; Recensământul general al populației României din 29 Decemvrie 1930, vol. II, Neam, limbă maternă, religie, ed. Sabin Manuilă (București: Institutul Central de Statistică, 1938), 2, 10, 58, 224, 304, 402, 442.

[23] În Alba Iulia, de exemplu, recensământul din 1910 a reținut 5170 de persoane cu limba maternă română, în timp ce ortodocșii, însumați cu greco-catolicii, formau un grup de 5666 de oameni.

[24] Alba Iulia, IV, 47, 29 octombrie 1922, 1.

[25] Formularele, termen ieșit din uz.

[26] Vasile Vlaicu, „Evidența comersanților, industriașilor, meseriașilor și altor profesioniști români”, Revista Economică. Numărul iubiliar de 25 ani (1923): b. 1.

[27] Călin Anghel, „Orașul de jos – evoluția noii așezări din afara zidurilor”, în Alba Iulia. Memoria urbis, ed. Laura Stanciu (Cluj Napoca: Mega, 2018), 198-201; Dicționar explicativ ilustrat al limbii române, 1084.

[28] Un „proprietar” putea fi și un comerciant sau patronul unei întreprinderi manufacturiere cu mai mulți lucrători. Dar, din context, rezultă că cei avuți în vedere în acest studiu erau proprietari de pământ.

[29] Nicolae Josan, „Înființarea și activitatea Despărțământului Alba Iulia al „ASTREI” până la 1900”, Apulum XXVII-XXX (1990-1993): 377-415.

[30] Istoria românilor, vol. VII, tom I, Constituirea României moderne (1821-1878), ed. Dan Berindei (București: Editura Enciclopedică, 2003), 779.

[31] Samoilă Cirlea, Petru Cirlea, Simeon Berghian și Iosif Sebeșan. Vezi Gazeta Transilvaniei, XXXV, 52, 1/13 iulie 1872, 1-2.

[32] Este vorba de lăcașul de cult cunoscut azi sub denumirea de biserica Buna Vestire-Centru, numită odinioară și „biserica grecilor”.

[33] Nicolae Câmpean, Gheorghe Rada, Mituș Rada, agricultori, Nicolae Ivan, fost protopop ortodox în Alba Iulia (1892-1897), Albu, preot ortodox, Nicolae Pleșa, „cizmar pentru târguri”, Iuliu Roșca, învățător confesional ortodox, și Iuliu Cricovean, zis „Julanu”, cârciumar. Vezi fond Clișee-fotografii, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia (în continuare CF, MNUAI), nr. 3040.

[34] Ibidem; Alin Albu, Protopopiatul Ortodox Alba Iulia între anii 1940 și 1945 (Cluj-Napoca: Centrul de Studii Transilvane, 2014), 31-32.

[35] „Protocol luat în ședința comitetului parochial din Alba Iulia oraș ținută la 26 maiu 1912 st. n. sub presidiul ordinariu”, în Protocolul ședințelor comitetului parochial din parochia gr. ort. din Alba Iulia oraș începând cu anul 1908 Novembre 15, P.A.I.I.C. 527, arhiva bisericii Buna Vestire-Centru.

[36] În epocă, termenul avea sensul de „instituție”, „societate”, „bancă”.

[37] Alba Iulia, II, 6, 29 ianuarie/11 februarie 1919, 3; V, 28, 1 iulie 1923, 1; VII, 12, 22 martie 1925, 1; 52, 27 decembrie 1925, 1; Ioan Pleșa, „Istoricul Colegiului Național «Horea, Cloșca și Crișan» Alba Iulia 1919-2009 – 90 de ani”, Dacoromania (Alba Iulia) 43 (2009), versiune online accesată în 17 decembrie 2020, https://www.dacoromania-alba.ro/nr43/horea_closca_crisan.htm; Vasile Dobrescu, Funcții și funcționalități în sistemul de credit românesc din Transilvania până la Primul Război Mondial (Târgu Mureș: Editura Universității „Petru Maior”, 2006), 173, 179, 239, 269, 289.

[38] Ioan Pleșa, „Reactivarea la Blaj, în perioada postmemorandistă, a clubului politic central al românilor din Comitatul Alba Inferioară”, Dacoromania 48 (2009), versiune online accesată în 27 dec. 2020, https://www.dacoromania-alba.ro/nr48/reactivarea_blaj.htm.

[39] Registrul nr. 109/1907, plus un document neînregistrat, arhiva bisericii Buna Vestire-Centru.

[40] Vlaicu, „Evidența comersanților, industriașilor, meseriașilor”, A 20.

[41] Ibidem. Modificarea frontierelor la 1918-1920 i-a prejudiciat însă pe viticultorii din zona Alba Iuliei, concurați de vinurile din Basarabia.

[42] Gabriela Mircea, „Elita și comunitatea românească din Alba Iulia în primele decenii ale secolului al XX-lea. Spicuiri din tipărituri și documente de epocă (I)”, AIICN. Series Historica L (2011): 111.

[43] Categoriilor consemnate în text li se mai adaugă profesorii, învățătorii, funcționarii și personalul bancar.

[44] Ibidem, 119-120; Gabriela Mircea, „Elita și comunitatea românească din Alba Iulia în primele decenii ale secolului al XX-lea. Spicuiri din tipărituri și documente de epocă (II), AIICN. Series Historica. Supliment LII (2013): 192.

[45] Dicționarul personalităților Unirii (Cluj-Napoca: Mega, 2019), 213-214; Mircea, „Elita și comunitatea românească din Alba Iulia (I)”, 123-125.

[46] Termenul este folosit aici într-un sens care nu diferă cu mult de cel de „casină”.

[47] Mircea, „Elita și comunitatea românească din Alba Iulia (I)”, 117-123; Mircea, „Elita și comunitatea românească din Alba Iulia (II)”, 205-206; Valer Moga, „Istoria orașului prin restaurante și hoteluri”, în Alba Iulia. Memoria urbis, 254.

[48] Alba Iulia, XII, 41, 14 noiembrie 1930, 4.

[49] Fond Documente, nr. 733/53, f. 1-11, MNUAI.

[50] Vlaicu, „Evidența comersanților, industriașilor, meseriașilor”, b 1-b 76.

[51] Ibidem, b 2, b 76.

[52] C. Martinovici, N. Istrati, Dicționarul Transilvaniei și celorlalte ținuturi alipite (Cluj: Institutul de arte grafice „Ardealul”, 1921), 6. Aceeași statistică consemna prezența a 2.041 maghiari, 1.770 de evrei și 536 germani.

[53] Măsarii confecționau, evident, mese de lemn, dar nu numai atât. Produceau, în general, mobilă manufacturieră și lemnăria interioară a caselor, care presupunea o manoperă mai îngrijită.

[54] Transilvania, 4, iulie-august 1911, 364-383.

[55] Vlaicu, „Evidența comersanților, industriașilor, meseriașilor”, A 20.

[56] Gazeta Transilvaniei, XXXV, 52, 1/13 iulie 1872, 1.

[57] Mircea, „Elita și comunitatea românească din Alba Iulia (I)”, 115.

[58] CF, nr. 5432, MNUAI. Piața Hunyadi, după 1918, Piața Mihai Viteazul, azi, Piața Iuliu Maniu.

[59] CF, nr. 5434, 5434, MNUAI. Könyvnyomda = Tipografia. Fond Imagini, nr. 1972, Serviciul Județean Alba al Arhivelor Naționale (în continuare: SJAAN). Piața Ferencz Novák, după 1918, Piața Mihai Viteazul, azi, Piața Iuliu Maniu.

[60] Românul (Arad), I, 186, 25 august/7 septembrie 1911, 10; Rita Csalla, „Tipăriturile albaiuliene din secolele XVI-XVII în colecțiile Bibliotecii Batthyaneum”, AUA hist. 6 (2000): 110. Frecventarea mediilor tipografice l-a influențat pe Sabin Solomon în asumarea condiției de „ilegalist”, membru sau simpatizant al Partidului Comunist Român. Doi dintre tovarășii săi de luptă din anii treizeci l-au denunțat Securității Statului că ar fi fost de fapt un agent al Siguranței infiltrat în partid, fapt care i-a adus excluderea imediată din PCR și arestarea în 1957. Vezi Marius Rotar, „Comuniști albaiulieni până la 23 august 1944. Cazul unui oraș de provincie”, TS 10 (2018): 335, 346, 355.

[61] „Biblioteca Centrală Universitară Lucian Blaga, Cluj-Napoca, Cataloage tradiționale digitizate, Catalog periodice, «P»”, accesat la 12 martie 2021, https://www.bcucluj.ro/ro/resursele-bibliotecii/cat/cp/p.

[62] Fond Documente, nr. 733/53, f. 6, MNUAI; Alba Iulia, I, 4, 18/31 decembrie 1918, 4; II, 1, 25 noiembrie 1918/7 ianuarie 1919, 6; Mircea, „Elita și comunitatea românească din Alba Iulia (II)”, 196.

[63] Virgil Cucuiu, Alba Iulia. Din trecutul și prezentul orașului (Alba Iulia: [1929], 3, 6, 15.

[64] Alba Iulia, IV, 2, 7 ianuarie 1922, 4; Cucuiu, Alba Iulia [reclame], 13; Mircea, „Elita și comunitatea românească din Alba Iulia (II)”, 198, 207.

[65] Matei Fehérvári, Călăuza orașului Alba Iulia și a județului Alba (Alba Iulia: 1934), 36.

[66] Alba Iulia, IX, 9, 20 februarie 1927, 3; Vlaicu, „Evidența comersanților, industriașilor, meseriașilor”, b 38, b 40.

[67] Fehérvári, Călăuza, 26. Să nu se confunde strada Regele Ferdinand, care pornea de la gara de linie îngustă de lângă Cetate și se vărsa în Calea Moților, cu Calea Regele Ferdinand I, care, pornind de lângă hotelul Dacia, după anumite meandre, trecea pe sub porțile Cetății, ajungând între catedrala Sfântul Mihail și catedrala Încoronării. Strada Regele Ferdinand, numită Vasile Goldiș în 1939, rebotezată sub regimul comunist, a fost demolată integral în anii ’80 ai secolului trecut.

[68] Fond Documente, nr. 733/53, f. 1, 4-8, MNUAI; Vlaicu, „Evidența comersanților, industriașilor, meseriașilor”, b 17, b 27, b 31, b 34, b 38; Alba Iulia, I, 3, 11 noiembrie/24 decembrie 1918, 4.

[69] Familia, X, 30, 4/16 august 1874, 357.

[70] Analele Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român IV (iulie 1903): 68.

[71] Enciclopedia română, tom I (Sibiu: Editura W. Krafft, 1898), 703.

[72] Fond Documente, nr. 733/53, f. 4, MNUAI; Nicolae Josan, „Reprezentanții românilor din comitatul Alba Inferioară la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918”, Apulum XXVII-XXX (1990-1993): 553.

[73] Alba Iulia, V, 17, 15 aprilie 1923, 1; VII, 24, 14 iunie 1925, 1; VIII, nr. 13, 28 martie 1926, 2.

[74] Alba Iulia, VII, 4, 25 ianuarie 1925, 2.

[75] Vlaicu, „Evidența comersanților, industriașilor, meseriașilor”, b 47.

[76] Fehérvári, Călăuza, 51.

[77] Ibidem, 14; Moga, „Istoria orașului prin restaurante și hoteluri”, 255-257; site-ul web al Uniunii Sașilor Transilvăneni din Germania, accesat în 19 ianuarie 1921, https://www.sieben-buerger.de/portal/land-und-leute/materialien/nonvaleurs/wert.php?kuerzel= 12; colecția ziarului Alba Iulia pentru perioada 1918-1939.

[78] Fond Camera de Comerț și Industrie Alba Iulia, dos. 58/1930, 212/1933/34, SJAAN.

[79] Apud Ioan Chiorean, „Aspecte privind dinamica intelectualității juridice din Transilvania în perioada dualismului austro-ungar, RB VIII (1994): 135.

[80] „Advocații și lupta noastră națională – spovedania unui avocat”, Românul, I, 28, 5/18 februarie 1911, 1-2.

[81] Chiorean, „Aspecte privind dinamica intelectualității juridice”, 134.

[82] Tribuna, X, 49, 11/24 martie 1906, 4; 51, 14/27 martie 1906, 3.

[83] Aceștia au fost Matei Nicola, Iacob Brândușanu, Nicolae Barbu, Ioan Pipoș, Rubin Patiția, Georgiu Filip, Alexandru Velican, Ioan Coșeriu, Ioachim Fulea, Ioan Marciac, Rubin Patiția junior, Camil Velican, Ioan C. Pop, Zaharie Muntean, Atanasiu Mârza și Ioan Colbazi. Vezi fond Documente, nr. 733/53, f. 1-2, 4196/7, 4197/9, 4201/6, 5112, MNUAI; Gazeta Transilvaniei, XXXV, 52, 1/13 iulie 1872, 1-2; Analele Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român IV (iulie-august 1902): 65; Transilvania, LII, 7-8, iulie-august 1921, 662; Vlaicu, „Evidența comersanților, industriașilor, meseriașilor”, b5, b 7, b11; Alba Iulia, II, 1, 25 noiembrie/7 ianuarie 1919, 6; Fehérvári, Călăuza, 32; Nicolae Josan, Memorandistul moț Rubin Patiția (1841-1918) (Alba Iulia: Altip, 2002), 35 sqq; Vlad Popovici, Acte și documente privind elita politică românească din Transilvania (Cluj-Napoca: Mega, 2010), 85, 87, 90, 108, 135, 156, 173, 178, 181; Idem, Studies on the Romanian Political Elite from Transylvania and Hungary (1861-1918) (Cluj-Napoca: Mega, 2012), 68; Mircea Vaida-Voevod, Gelu Neamțu, 1 Decembrie 1918. Mărturii ale participanților, votanți ai Marii Uniri, vol. II (Cluj-Napoca: Risoprint, 2018), 121; Mircea, „Elita și comunitatea românească din Alba Iulia (II)”, 197, 200.

[84] Este vorba de ultimele opt persoane din lista de la nota 83.

[85] Alba Iulia, II, 1, 25 noiembrie/7 ianuarie 1919, 6.

[86] Alba Iulia, II, 4, 15/28 ianuarie 1919, 4; X, 27, 24 iunie 1928, 3.

[87] Alba Iulia, XIV, 5, 29 mai 1932, 3; XVIII, 9, 31 martie 1935, 3.

[88] Vlaicu, „Evidența comersanților, industriașilor, meseriașilor”, b 4; Transilvania, 59, 12, decembrie 1928, 1009; Liviu Lazăr, Mișcarea antirevizionistă din Transilvania în perioada interbelică (Deva: Călăuza, 2003), 268.

[89] Alba Iulia, IX, 3, 16 ianuarie 1927, 2; Ioana Rustoiu et al., Garda Națională de la Alba Iulia (Alba Iulia: Vertical, 2016), 22, 45-47.

[90] Fehérvári, Călăuza, 32, 33; Recensământul general al populației României din 29 Decemvrie 1930, vol. II, 2.

[91] În ordinea intrării în avocatură, Ioan Marciac, Camil Velican, Ioan C. Pop, Zaharie Muntean, Ioan Colbazi, Ștefan Pop, Danil Tecău și Candin Pop.

[92] Valer Moga, „Consiliul Național Român din Alba Iulia”, în Memoria urbis, 288.

[93] Românul, IX, 91, 30 aprilie 1920, 2; Alba Iulia, XVIII, 9, 31 martie 1935, 3; Politics and Political Parties in Roumania (Londra: International Reference Library Publishing Co., 1936), 509.

[94] „Izvorul” institut de credit și economii S. A. (consiliul de administrație: Ioan C. Pop, membru, vicepreședinte; comitetul de cenzori: Ioan Marciac, membru, Candin Pop, membru); Banca Comercială S. A. (comitetul de cenzori: Ioan C. Pop, membru); Societatea Generală Transilvăneană de Comerț pe Acțiuni (fostă Nandor Fuchs) (comitetul de direcțiune: Ioan Marciac, membru, Camil Velican, membru); „Vinea” Societate anonimă pentru comerțul de vinuri și derivatele lor (consiliul de administrație: Ioan Marciac, membru; comitetul de cenzori: Candin Pop, membru); Institutul de arte grafice „Alba” S. A. (consiliul de administrație: Ioan C. Pop, președinte, Zaharie Muntean, membru; comitetul de cenzori: Ioan Marciac, membru); „UCA” Uzina Comunală Alba Iulia S. A. (consiliul de administrație: Camil Velican, membru, Danil Tecău, membru; comitetul de cenzori: Candin Pop, membru); Întreprinderea de Transporturi Comerciale S. A. (comitetul de cenzori: Candin Pop, membru); Cooperativa pentru aprovizionare şi desfacere în comuna Alba Iulia (comitetul de cenzori: Zaharie Muntean, președinte). Vezi colecția ziarului Alba Iulia (1924-1934).

[95] Transilvania, 4, iulie-august 1911, 503.

[96] Ioan C. Pop a revenit în funcția de președinte la 14 februarie 1926, regăsindu-se în același rang la 1 decembrie 1930, în contextul inaugurării palatului reuniunii. Alba Iulia, XII, 44, 12 decembrie 1930, 2.

[97] Fond Documente, nr. 733/53, f. 2, MNUAI.

[98] Congregația comitatensă era corespondentul ungar al consiliului județean din România. Vezi Unirea, XI, 38, 21 septembrie 1901, 309; XXII, 20, 24 februarie 1912, 5; Românul, IV, 97, 4/17 mai 1914, 1.

[99] Alba Iulia, VIII, 17, 25 aprilie 1926, 3.

[100] Alba Iulia, VIII, 26, 24 iunie 1926, 2.

[101] Alba Iulia, I, 1, 27 noiembrie/10 decembrie 1918, 1.

[102] Cornel Lungu, „File din istoria unui proces antiromânesc”, Transilvania, s.n. XXXIV (CX), 6 (2005): 83-92.

[103] Sorin Arhire, „Alegerile parlamentare din anul 1933 în județul Alba”, AUA hist. 4-5 (2000-2001): 178-179.

[104] Politics and Political Parties in Roumania, 551-552; Neamțu, Vaida-Voevod, 1 Decembrie 1918, 294-295.

[105] Alba Iulia, VI, 40, 5 octombrie 1924, 2.

[106] Alba Iulia, XII, 8, 21 februarie 1930, 3; 9, 28 februarie 1930, 3; XIV, 5, 29 mai 1932, 3; Lazăr Gruneanțu, Mirel Ionescu, Contribuția avocaților din Transilvania și Banat la Marea Unire (Cluj-Napoca: Argonaut, 2018), 409; Sorin Arhire, „Alegerile parlamentare din anul 1932 în județul Alba”, AUA hist. 6/1 (2002): 215. În 1932, urmându-l pe Octavian Goga, a devenit membru al Partidului Național Agrar.

[107] Alba Iulia, XIV, 4, 1 mai 1932, 3; Nicolae Dănilă, Sebeşul şi Marea Unire (Sebeş: 2003), 11; Călin Anghel, Radu Totoianu, Sebeșenii și Unirea de la 1 decembrie 1918 (Cluj-Napoca: Argonaut, 2018), 63-64.

[108] Alba Iulia, XII, 15, 11 aprilie 1930, 1.

[109] În anii 1931-1932, opinia publică era marcată de o stare de iritare datorată faptului că guvernul Iorga-Argetoianu, pus în dificultate de criza economică, își inaugurase mandatul adoptând unele măsuri de autoritate la nivelul administrației locale. Fuseseră dizolvate consiliile comunale și județene, atribuțiile lor fiind preluate de comisii interimare, iar prefecții erau numiți din corpul ofițeresc. În județul Alba, insatisfacția era amplificată de faptul că maiorul Onisifor Borcea, prefect, era un necunoscut pentru localnici. De fapt, acesta fusese numit, la 13 mai 1931, doar pentru perioada alegerilor, în locul său venind, la 9 iunie 1931, colonelul Traian Voinescu, rămas în funcție până în ultima zi de activitate a cabinetului. Alba Iulia, XIII, 25, 14 iunie 1931, 3; XIV, 4, 1 mai 1932, 3; 6, 15 iunie 1932, 2.

[110] Gazeta Oficială, 3, 18/31 decembrie 1918, 1; 5, 5/18 ianuarie 1919, 19.

[111] Provenind din sistemul de învățământ al Ungariei, școlile civile erau destinate acelor tineri care se orientau spre condiția de funcționar inferior, muncitor, meseriaș sau spre categorii analoge, pe scurt, neintenționând să acceadă în învățământul superior. În consecință, prin programa lor, aceste instituții ofereau o extindere a pregătirii din învățământul primar, având un caracter practic pronunțat. În România, redenumite școli medii, cu programa adaptată, ele și-au prelungit existența până în 1928, când Legea pentru învățământul secundar a dispus transformarea școlilor civile și medii în gimnazii sau în școli de învățământ aplicat. Mon. Of., 105, 15 mai 1928, 4264; Ioan Bratu, „Învățământul secundar din Ardeal”, în Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul 1918-1928, 1011.

[112] Ibidem, 1003-1004.

[113] Anuarul III al Liceului de Stat „Mihaiu Viteazul” din Alba-Iulia pe anul școlar 1921-22, 3; Alba Iulia, II, 5, 22 ianuarie/4 februarie 1919, 4; Pleșa, „Istoricul Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia 1919-2009”, versiune online accesată în 3 februarie 2021, https://www.dacoromania-alba.ro/nr43/horea_closca_crisan.htm.

[114] Șeful Resortului Instrucțiunii Publice.

[115] Gazeta Oficială, 7-12, 1,6,8/12,19, 22 februarie 1919, 2, 15.

[116] Gazeta Oficială, 20, 16-29 martie 1919, 1-2; 26-28, 3-10 mai 1919, 11-14.

[117] Gazeta Oficială, 31-35, 25-31 mai/12-16 iunie 1919, 6-8; Gazeta Transilvaniei, 80, 194, 19 septembrie 1919, 1; Bratu, „Învățământul secundar din Ardeal”, 1004-1013.

[118] În 1926, Horia Teculescu s-a stabilit în Sighișoara, devenind profesor și director al Liceului Principele Nicolae, înființat cu trei ani în urmă. A fost, în perioada 1930-1942, președintele Despărțământului Sighișoara al „Astrei”. El a intrat în istoria culturii românești ca publicist, istoric literar și folclorist. Și-a continuat la Sighișoara rolul public pe care și l-a asumat la Alba Iulia. A colaborat la ziarele și revistele Gazeta Transilvaniei, Gând Românesc, Ţara Bârsei, Sfătuitorul Târnavelor, Familia, Revue de Transylvanie, Ţara noastră, Convorbiri Literare ș. a. Între cărțile publicate de el se numără Scriitorii ca luptători pentru unirea neamului (Arad: Editura Librăriei Diecezane, 1921); Pe Murăş şi pe Târnave. Flori înrourate. Doine şi strigături (Sighişoara: Tipografia Miron Neagu, 1929); Pe Târnavă’n jos. Oameni şi locuri (Sighişoara: Tipografia Miron Neagu, 1934); V. Oniţiu. Un educator deschizător de suflete şi ziditor de idealuri. Viaţa şi opera (Bucureşti: Editura Casei Şcoalelor şi a Culturii Poporului, 1937).

[119] Enciclopedia Română, tom III (Sibiu: Editura W. Krafft, 1904), 605.

[120] Aureliu Pipoș, Ordinea firescă și minunile. Tesă pentru Licență (Bârlad: Tipografia Constantin D. Lupașcu, 1904).

[121] Anuarul I al Liceului de Stat „Mihaiu Viteazul” din Alba-Iulia pe anul școlar 1919-20, 4; Anuarul III al Liceului de Stat „Mihaiu Viteazul” din Alba-Iulia pe anul școlar 1921-22, 6.

[122] Facultatea de Litere și Filosofie a Universității Karl Franzens din Graz și structura cu același nume a Universității Regale Maghiare din Budapesta.

[123] Fond Documente, nr. 733/53, f. 5, MNUAI; Gazeta Oficială, 48, 16 august 1919, 343-344; Anuarul I al Liceului de Stat „Mihaiu Viteazul” din Alba-Iulia pe anul școlar 1919-20, 9; Anuarul III al Liceului de Stat „Mihaiu Viteazul” din Alba-Iulia pe anul școlar 1921-22, 10; Cornel Sigmirean, Istoria formării intelectualităţii româneşti din Transilvania și Banat în epoca modernă (Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 2000), 585; Ion Berciu, „In memoriam Enea Zefleanu (8.VI.1885 – 13.XII.1963)”, Apulum X (1972): 881-883. În privința scrierilor profesorului Enea Zefleanu, articolelor publicate în anuarul Liceului Mihai Viteazul, înzestrate cu aparat critic, li    s-au adăugat contribuțiile sale apărute în periodicul Muzeului Regional din Alba Iulia: „Note epigrafice din Apulum” [I], Apulum II (1943-1945): 95-101; „Note epigrafice din Apulum” [II], Apulum III (1949): 170-179. După pensionare, în anii 1954-1963, el a avut, prin activitatea sa, un rol important în organizarea Filialei Alba Iulia a Arhivelor Statului.

[124] Sigmirean, Istoria formării intelectualităţii româneşti din Transilvania, 585, 713; László Szögi, Studenți români din Transilvania la universitățile din Europa în secolele XVI-XX (Târgu Mureș: Editura Universității „Petru Maior”, 2011), 186.

[125] Anuarul II al Liceului de Stat „Mihai Viteazul din Alba Iulia pe anul școlar 1920-21, 7.

[126] Alba Iulia, IV, 42, 3 septembrie 1922, 1; VI, 37, 14 septembrie 1924, 1; VII, 29, 19 iulie 1925, 1.

[127] Sigmirean, Istoria formării intelectualităţii româneşti din Transilvania, 440.

[128] Anuarul II al Liceului de Stat „Mihai Viteazul din Alba Iulia pe anul școlar 1920-21, 4; Bratu, „Învățământul secundar din Ardeal”, 1005; Cornel Grad, „Un profesor șimleuan «nereeducat»: Ioan Ossian”, în Memorii, jurnale și însemnări transilvane 1938-1989, ed. Cornel Grad et al. (Zalău: Limes, 2000), 223; Marin Pop, Daniel-Victor Săbăceag, „Dascăli de altădată. Profesorul Victor Pop, personalitate marcantă a Sălajului interbelic”, Caiete Silvane XVI, 10 (189) (octombrie 2020): 47.

[129] Ioan Codrea, „Stoicismul”, Anuarul Liceului „Mihai Viteazul din Alba Iulia pe anul școlar 1944-1945, 3-7; Idem, „Epocele istoriei literaturii latine”, ibidem, 8-23.

[130] Fiu al lui Dionisie, țăran înstărit din Sâmbăta de Sus, Făgăraș, după școala primară confesională din comuna natală, el a frecventat Gimnaziul Superior Ortodox din Brașov, apoi Institutul Teologic-Pedagogic din Sibiu, absolvit în 1913. Din 1914, și-a continuat studiile la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. Intrarea României în război, în 1916, urmată la scurt timp de refugiul în capitala Moldovei, l-a determinat să-și continue studiile la Universitatea din Iași, unde și-a luat licența în 1919. S-a înrolat voluntar în armata română și, după încheierea războiului, revenit în Transilvania, a fost pentru puțin timp secretar la Arhiepiscopia Sibiului. Mircea Păcurariu, Cărturari sibieni de altădată (Sibiu: Andreiana, 2015), 578-581.

[131] Alba Iulia, X, 53, 5 decembrie 1928, 1; XII, 44, 12 decembrie 1930, 1; Anuarul Liceului „Mihai Viteazul” din Alba Iulia. Anul școlar 1923-24, 12-19, 23. La 1 decembrie 1928, Partidul Național Țărănesc, care preluase guvernul de mai puțin de o lună, a organizat la Alba Iulia serbări naționale la care au participat Ștefan Cicio Pop, Voicu Nițescu, Nicolae Costăchescu și Sever Bocu, ultimii trei în calitate de miniștri. Adunării populare prilejuite de eveniment nu i se poate contesta spontaneitatea, deoarece popularitatea PNȚ era încă intactă în Transilvania.

[132] Fond Documente, dos. 3101, f. 939, 1107, MNUAI.

[133] Alba Iulia, V, 28, 1 iulie 1923, 1.

[134] Anuarul Liceului „Mihai Viteazul” din Alba Iulia. Anul școlar 1923-24, 103.

[135] Alba Iulia, VI, nr. 40, 5 octombrie 1924, 2. Casina din 1924 nu are vreo legătură cu cea din 1901, amintită mai sus.

[136] Alba Iulia, V, 47, 11 noiembrie 1923, 1; VIII, 4, 23 ianuarie 1926, 2.

[137] Profesorul Horia Teculescu era membru al consiliului județean. Alba Iulia, VIII, 35, 26 august 1926, 3.

[138] Stelian Neagoe, Istoria guvernelor României de la începuturi – 1859 – până în zilele noastre 1999 (București: Machiavelli: 1999), 141; Stenogramele ședințelor Consiliului de Miniștri. Guvernarea Ion Antonescu, vol. II (ianuarie-martie 1941) (București: Arhivele Naționale ale României, 1998), 128 și passim; vol. III (aprilie-iunie 1941, 1999), passim; vol. IV (iulie-septembrie 1941, 2000), passim; vol. V (octombrie 1941-ianuarie 1942, 2001), passim.

[139] Claudiu Secaşiu, „Noaptea demnitarilor. Contribuţii privind distrugerea elitei politice româneşti”, în Analele Sighet 6. Anul 1948 – instituţionalizarea comunismului. Comunicări prezentate la Simpozionul de la Sighetu Marmaţiei (19-21 iunie 1998), ed. Romulus Rusan (Bucureşti: Fundaţia Academia Civică, 1998), 908; Idem, „Contribuţii privind distrugerea elitei politice româneşti”, în Memoria închisorii Sighet, ed. Romulus Rusan (București: Fundația Academia Civică, 1999), 253, 259.

[140] „Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Fișe matricole penale deținuți politici”, fond accesat la 22 feb. 2021, https://www.iiccmer.ro/fise-matricole-nou/?drawer=Fise%20matricole%20penale%20-%20Detinuti%20politici*S.

[141] Eugen Hulea a urmat primul ciclu al studiilor secundare la Gimnaziul Superior Romano-Catolic din Alba Iulia (1910-1914). Le-a continuat la Gimnaziul Superior Arhiepiscopesc din Blaj (1914-1917). În ultimul an de studii a fost mobilizat și trimis la școala de ofițeri din Szarvas, Ungaria, apoi la cea din Cluj. Din cauza unei pneumonii grave, în toamna anului 1918 a fost trimis acasă pentru refacere. La 1 decembrie 1918 era comandantul unei companii a Gărzii Naționale Române din Alba Iulia. În 1919 s-a înscris la secția de istorie a Facultății de Litere a Universității din București. După un an, s-a transferat la secția similară a Universității Daciei Superioare din Cluj, pe care a absolvit-o în 1923. În 1925/1926, la recomandarea profesorului Alexandru Lapedatu, a inițiat un stagiu de studii doctorale la Paris, întrerupt din motive financiare. Cariera sa remarcabilă de profesor secundar a fost întreruptă brusc în 1947, când împlinise abia 48 de ani. Apartenența la Partidul Național Țărănesc, funcțiile deținute sub regimul carlist, susținerea publică a beligeranței României pe Frontul de Est (1941-1944) i-au conturat o imagine negativă în ochii comuniștilor. Arestat la 15 august 1952, a fost purtat, timp de doi ani, prin mai multe închisori și lagăre. A urmat o perioadă de „libertate controlată”, în care i s-a permis să ocupe postul de muzeograf la Muzeul Unirii din Alba Iulia (1966-1975). S-a remarcat prin cercetările sale de istorie modernă, orientate în special spre revoluția de la 1848 în Transilvania și spre Unirea de la 1918. A redactat circa 30 de studii, publicate în Transilvania, revista „Astrei”, dar și în periodicul științific al Muzeului din Alba Iulia, Apulum, atât în prima fază de apariție (1939-1949), cât și după reluarea publicării acestuia (1961-1982). Az Erdélyi Róm. Kath. Státus Gyulafehérvári Főgimnáziumának Értesitője. Az 1910-1911 évről, 190; Értesitő az Erdélyi Róm. Kath. Státus Gyulafehérvári Főgimnáziumának 1913-1914 évi müködéséröl, 150; Anuarul Universității din Cluj. Anul școlar 1922/23, 111; Nicolae Josan, I. I. Șerban, „Profesorul Eugen Hulea (1889-1982)”, Apulum XXI (1983): 439-442; Eugen Hulea, Astra. Istoric, organizare, activitate, statute și regulamente (Sibiu: Editura Astrei, 1944); Idem, Cronica unei condamnări. Deva, Alba Iulia, Ghencea, Midia, Onești 1952-1954 (București: Vremea, 2019); „Fișe matricole penale deținuți politici”, fond accesat la 12 martie 2021, https://www.iiccmer.ro/fise-matricole-nou/?drawer=Fise%20matricole%20penale%20-%20Detinuti%20politici*H.

[142] Valer Moga, „Despărțământul Alba Iulia al „Astrei” (1918-1948)”, Apulum XXXI (1994): 466.

[143] Fond Documente, dos. 3106, f. 8, 17, 186, MNUAI; 3111, f. 76; 3118, f. 77; Alba Iulia, XX, 1, 15 ianuarie 1937, 4.

[144] Fond Documente, dos. 3106, f. 107-137, MNUAI; 3107, f. 158-187; 3108, f. 3-37; Curentul, X, 3488, 16 octombrie 1937, 3-5; Universul, 54, 285, 16 octombrie 1937, 11; Liviu Palihovici, „Monumentul Horea, Cloșca și Crișan din Alba Iulia”, Apulum, XVIII (1980): 555-559; Valer Moga, „Obeliscul Horea, Cloșca și Crișan”, în Alba Iulia. Memoria urbis, 348-352.

[145] Fond Documente, dos. 3101, f. 295-296, MNUAI; dos. 3119, f. 64-65; Alba Iulia, XXI, 10, 15 iulie 1938, 3; Anuarul Liceului „Mihai Viteazul” din Alba Iulia pe anul școlar 1941-1942, 31.

[146] Fiind vorba de un cadru didactic chemat să cultive abilitățile artistice ale elevilor, titulatura lui oficială în anuarul liceului a fost aceea de „măiestru provizor de muzică”, ulterior, de „măiestru titular provizor”. Anuarul I al Liceului de Stat „Mihaiu Viteazul” din Alba-Iulia pe anul școlar 1919-20, 10; Anuarul II al Liceului de Stat „Mihai Viteazul” din Alba Iulia pe anul școlar 1920-21, 8.

[147] După etapa sibiană, Nicolae Oancea s-a stabilit în București, devenind profesor de muzică la Liceul Gheorghe Șincai (1932-1935), la Liceul Gheorghe Lazăr (1932-1948), dirijor al corului Patriarhiei Române (1932-1948) și al corului Teatrului de Operetă (1952-1959). Pe lângă piesele sale corale, a creat muzică de teatru și a cules folclor. Anuarul III al Liceului de Stat „Mihaiu Viteazul” din Alba-Iulia pe anul școlar 1921-22, 5; Mircea Păcurariu, 230 de ani de învățământ teologic la Sibiu 1786-2016 (Sibiu: Andreiana, 2016), 161, 473; Viorel Cosma, Muzicieni români. Compozitori și muzicologi. Lexicon (București: Editura Muzicală, 1970), 235-236; Bogdan Laurențiu Avram, „Activitatea Muzicală de la Liceul „Mihai Viteazul” din Alba-Iulia în perioada interbelică (1919-1939)”, Astra Salvensis VIII (2020): 79-87.

[148] Alba Iulia, V, 19, 29 aprilie 1923, 1; IX, 13, 27 martie 1927, 2; X, 24, 3 iunie 1928, 3.

[149] Anuarul II al Liceului de Stat „Mihai Viteazul” din Alba Iulia pe anul școlar 1920-21, 4; Anuarul III al Liceului de Stat „Mihai Viteazul” din Alba Iulia pe anul școlar 1921/22, 5; Anuarul Liceului „Mihai Viteazul” din Alba Iulia pe anul școlar 1940-41, 5.

[150] Moga, Stan, „Încoronarea regelui Ferdinand I la Alba Iulia”, ÎP XV (1992): 11.

[151] „Muzeul Județean de Artă. Centrul Artistic Baia Mare”, fond accesat la 25 feb. 2021, https://www.muzartbm.ro/achim-traian-1885-1945/; Arta din România. Din preistorie în contemporaneitate, ed. Răzvan Teodorescu, Marius Porumb, vol. II (București, Cluj-Napoca: Editura Academiei Române, Editura Mega, 2018), 458-460; Un destin sub semnul Marii Uniri: viața și creația pictorului Traian Achim (1885-1945). Expoziție temporară. Catalog, ed. Gabriela Mircea, Gheorghe Fleșer (Alba Iulia: Altip, 2008); Gabriela Mircea, Smaranda Cutean, „Un album cu schițe de ex-libris-uri al lui Traian Achim (1885-1945), repus în discuție (I)”, Apulum. Series Historia & Patrimonium. Supplementum LVII (2020): 113-139.

[152] Anuarul III al Liceului de Stat „Mihai Viteazul” din Alba Iulia pe anul școlar 1921/22, 11; Alba Iulia, VI, 40, 5 octombrie 1924, 2; VIII, 10, 7 martie 1926, 1.

[153] Șematismul veneratului cler al Arhidiecezei Mitropolitane Greco-Catolice Române de Alba-Iulia și Făgăraș pe anul 1923 (Blaj: Tipografia Seminarului Teologic Gr.-Cat., 1923), 75-77. Hirotoniți în clerul greco-catolic au mai fost profesorii Ioan Codrea și Traian Achim. Situația tratată aici este mai puțin reprezentativă pentru preoții ortodocși. În Liceul Mihai Viteazul, în intervalul tratat, avem doar două exemple: Aureliu Pipoș, profesor de limba română și religie, și Ioan Sandu, absolvent al Institutului Teologic-Pedagogic din Sibiu. Nu deținem date care să ateste hirotonirea lor.

[154] S-a născut la 4 septembrie 1889 în Dridif, comitatul Făgăraș, în familia preotului unit Iosif Oprișiu, urmând școala primară în satul natal. Studiile secundare și le-a început la Gimnaziul Superior Ortodox din Brașov (clasa I), continuându-le la Gimnaziului Superior Arhiepiscopesc din Blaj, unde a terminat clasa a VIII-a. Absolvind Facultatea Teologică Arhiepiscopească din Blaj, a fost hirotonit la 30 august 1914 și instalat ca administrator parohial în Hamba, comitatul Sibiu. A fost apoi paroh în Racovița, Sibiu (1917-1919) unde a organizat garda națională română. Urmând cursurile pregătitoare pentru profesori de la Universitatea din Cluj (1919-1921), s-a dedicat apoi carierei didactice la Liceul Mihai Viteazul din Alba Iulia. După 1948, refuzând să devină preot ortodox la presiunile autorităților comuniste, a fost supus la persecuții, fiind privat de mijloace de subzistență. A murit la 21 ianuarie 1968, primind sfânta împărtășanie da la călugărul franciscan Aron Stefan Vivaldus. A publicat: 10 ani de activitate culturală în județul Alba (Alba Iulia: Tip. Sabin Solomon, s.a.); Muzeul „Unirii”. Anuarul I pe anii 1929-1930 întocmit de prof. Leonte Opriș custode-director (Alba Iulia: Tipografia și Librăria „Alba”, 1931). Vezi Cornel Sigmirean, Intelectualitatea ecleziastică. Preoții Blajului (1806-1948) (Târgu Mureș: Editura Universității Petru Maior, 2007), 232; Dionisie Radu, „Muzeul Regional Alba Iulia. Scurtă privire istorică”, Apulum VI (1967): 562; Mon. Of. CXV (7 mai 1947): 3602; „Personalitățile comunei Racovița […] Leonte Opriș”, accesat la 10 martie 2021, https://ro.wikipedia.org/wiki/Personalit %C4%83%C8%9Bile_ comunei_Racovi%C8%9Ba#Leonte_Opri%C8%99.

[155] Anuarul I al Liceului de Stat „Mihaiu Viteazul” din Alba-Iulia pe anul școlar 1919-20, 4; Anuarul II al Liceului de Stat „Mihai Viteazul” din Alba Iulia pe anul școlar 1920-21, 9; Anuarul III al Liceului de Stat „Mihaiu Viteazul” din Alba-Iulia pe anul școlar 1921-22, 11; Alba Iulia, VIII, 8, 18 februarie 1926, 2; XII, 44, 12 decembrie 1930, 1.

[156] Alba Iulia, IX, 1, 2 ianuarie 1927, 2; Unirea, XXXIX, 22, 1 iunie 1929, 3.

[157] Alba Iulia, VII, 14, 5 aprilie 1925, 2; XII, 16, 18 aprilie 1930, 6.

[158] Născut la 29 noiembrie 1890 în familia preotului unit Nicolae din Bogata de Mureș, în comitatul Turda-Arieș, Virgil Cucuiu a urmat școala primară în satul natal. Începându-și apoi studiile secundare în Târgu Mureș, și le-a finalizat la Gimnaziul Superior Arhiepiscopesc din Blaj. A urmat apoi cursurile Facultății Teologice din Blaj. Cu ambiția accederii într-o carieră juridică, a parcurs în anii 1915-1917 două semestre la Facultatea de Drept și Științe Politice a Universității Ferenc József din Cluj, abandonând apoi aceste studii, probabil din motive materiale. A fost învățător confesional în Budiul de Câmpie (azi Papiu Ilarian), în comitatul Turda-Arieș, Sărmășel, Cojocna, Ceanul Mare, Turda-Arieș și Tătârlaua, Târnava Mică. A fost hirotonit la 29 iunie 1918 de mitropolitul Victor Mihályi de Apșa pentru parohia greco-catolică Bărcut, Târnava Mare. Din acești ani datează începutul preocupărilor sale culturale și sociale: înființarea de biblioteci și sprijinirea copiilor săraci. La Bărcut l-au surprins evenimentele din toamna anului 1918, el contribuind la instituirea administrației românești în comună. La scurt timp, sursele îi semnalează calitatea de comandant al Gărzii Naționale din Henig. Au urmat apoi cursurile pregătitoare pentru profesori de la Universitatea din Cluj și cariera didactică la Liceul Mihai Viteazul din Alba Iulia. Virgil Cucuiu a publicat prezentări de monumente romane în anuarul liceului Mihai Viteazul. A mai publicat două micromonografii referitoare la răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan. Cea mai importantă contribuție bibliografică lăsată de el este Alba Iulia. Din trecutul și prezentul orașului (Alba Iulia: Tipografia Sabin Solomon, [1929]). Ion Berciu, „Profesorul Virgil Cucuiu (29 octombrie 1890 - 9 februarie 1972)”, Apulum XI (1973): 902-903; Sigmirean, Istoria formării intelectualităţii româneşti din Transilvania, 526; Idem, Intelectualitatea ecleziastică, 235.

[159] Fond Documente, nr. 733/53, f. 9, MNUAI.

[160] Berciu, „Profesorul Virgil Cucuiu”, 902; Anuarul III al Liceului de Stat „Mihaiu Viteazul” din Alba-Iulia pe anul școlar 1921-22, 35.

[161] Anuarul Liceului „Mihai Viteazul” din Alba-Iulia. Anul școlar 1933/1934, 35-39.

[162] Alba Iulia, XII, 36, 19 septembrie 1930, 3; Berciu, „Profesorul Virgil Cucuiu”, 903.

[163] Alba Iulia, VIII, 41, 7 octombrie 1926, 3; 45, 4 noiembrie 1926, 2.

[164] Sabin Manuilă, Aspects démographiques de la Transylvanie (București: 1938), 18-19.

[165] Fiind vorba de un studiu asupra „românizării”, în text s-au făcut referiri doar asupra instituțiilor românești. În Alba Iulia mai funcționau însă Seminarul Romano-Catolic, Liceul Teologic Romano-Catolic „Grof Majláth Gusztáv Károly” și Școala Civilă Romano-Catolică de Fete, toate trei aflându-se sub tutela și sub protecția Episcopiei Romano-Catolice de Alba Iulia.