It is a well-known fact that, following the second German-Italian arbitration on 30 August 1940, Romania was forced to cede Northern Transylvania, a territory of approximately 42,000 square kilometres with a population of about 2.5 million inhabitants, to Hungary. The novel document that we publish comes from the archives of the German Consulate of Cluj and was kept in the Politisches Archiv des Auswärtigen Amtes Berlin. This document is a detailed report drawn up on 20 December 1940 by the German Consul in Cluj, Ulrich von der Damerau-Dambrowski (1900–1980), on the situation in Northern Transylvania following the establishment of the Hungarian civil administration. The report is structured in five parts and drawn up from the discoveries made by the German consul on site and from information received from all the regions of his jurisdictional constituency – particularly from those inhabited by Germans – and represents a complete picture of the political, economic and social situation in Northern Transylvania in the relatively short period between the introduction of the Hungarian civil administration in late November 1940 and the date when the document was written. The report reveals the clear discontent of the local Hungarian population itself with regard to the policies and measures implemented by the government in Budapest then headed by Prime Minister Pál Teleki, and the author further details the negative, discriminatory – most of the times overtly hostile – attitude adopted by the Hungarian authorities towards the German, and particularly to the Romanian, minorities.

1. Pentru contextul intern și internațional al celui de-al doilea arbitraj de la Viena, a se vedea Gyula Juhász, A Teleki-kormány külpolitikája 1939-1941 (Budapest: Akadémiai Kiadó, 1964), 117-211; Loránd Dombrády, Hadsereg és politika Magyarországon, 1938-1944 (Budapest: Kossuth, 1986), 94-148; András Hory, Bukaresttől Varsóig, sajtó alá rendezte, a bevezető tanulmányt írta, magyarázzó jegyzetekkel ellátta Pál Pritz (Budapest: Akadémiai Kiadó, 1987), 309-348; Manfred Nebelin, Deutsche Ungarnpolitik 1939-1941 (Opladen: Leske und Budrich, 1989), 135-153; András Rónai, Térképezett történelem (Budapest: Magvető, 1989), 203-258; Mihail Manoilescu, Dictatul de la Viena. Memorii. Iulie - august 1940 (București: Editura Enciclopedică, 1991), passim; Valer Pop, Bătălia pentru Ardeal (București: Colosseum, 1991), passim; Andreas Hillgruber, Hitler, regele Carol și mareșalul Antonescu. Relațiile germano-române 1938-1944, trad. Maria Alexe (București: Humanitas, 1994), 125 et seq.; Aurică Simion, Dictatul de la Viena (București: Albatros, 1996), passim; Cornel Grad, Al doilea arbitraj de la Viena (30 august 1940). Poziția armatei române (Zalău: Vremea, 2000), passim; Kim Jiyoung, A nagyhatalmi politika és az erdélyi kérdés a II. világháború alatt és után (Budapest: Osiris, 2000), 36-100; Béni L. Balogh, A magyar-román kapcsolatok 1939-1940-ben és a második bécsi döntés (Csíkszereda: Pro-Print, 2002), 118-346; Ottmar Trașcă, Relațiile politice și militare româno-germane. Septembrie 1940 - august 1944 (Cluj-Napoca: Argonaut, 2013), 62 et seq.
2. György Ránki, „Oszd meg és uralkodj! Hitler és a kisállamok”, in Erdély a históriában, ed. Nándor Bárdi (Csíkszereda: Pro-Print, 1998), 306. În fapt, arbitrajul de la Viena reprezenta continuarea politicii germane față de România și Ungaria, enunțată de ministrul de Externe Joachim von Ribbentrop încă din toamna anului 1938, respectiv de a „ține aceste două bucăți de fier în foc pentru a le modela, în funcție de evoluția situației, în interesul german”. Martin Broszat, „Deutschland – Ungarn – Rumänien. Entwicklung und Grundfaktoren nationalsozialistischer Hegemonial- und Bündnispolitik 1938-1941”, HZ 206 (Febr., 1968): 67.
3. Politisches Archiv des Auswärtigen Amtes Berlin (în continuare: PAAAB), R 27363, Handakten Hasso von Etzdorf, Akten betreffend Südost-Europa, 1940-1943. OKH Generalstab des Heeres O Qu IV-Abteilung Fremde Heere Ost (I) Nr. 3416/40 geheim. Vortragsnotiz Ungarn/Rumänien vom 04.09.1940, gez. Eberhard Kinzel.
4. Vezi Dániel Csatári, Forgószélben (Magyar-román viszony 1940-1945) (Budapest: Akadémiai Kiadó, 1968), passim; Béni L. Balogh, Küzdelem Erdélyért. A magyar-román viszony és a kisebbségi kérdés 1940-1944 között (Budapest: Akadémiai Kiadó, 2012), passim.
5. Gyula Juhász și Judit Fejes, ed., Diplomáciai Iratok Magyarország Külpolitikájához 1936-1945, vol. V, Magyarország külpolitikája a nyugati hadjárattól a Szovjetunió megtámadásáig 1940-1941, (Budapest: Akadémiai Kiadó, 1982), doc. nr. 329, 529.
6. Ibidem, doc. nr. 335, 537-538; Csatári, Forgószélben, 35.
7. Vezi József Rozsás, ed., Erdélyünk és honvédségünk (Budapest: A Vitézi Rend Zrínyi Csoportjának kiadása, 1941), 111-136; János Csima, ed., Adalékok a Horthy-hadsereg szervezetének és háborús tevékenységének tanulmányozásához (1938-1945) (Budapest: Honvédelmi Minisztérium Központi Irattár, 1961), 39-40; Vilmos Nagybaczoni Nagy, Végzetes esztendők 1938-1945 (Budapest: Gondolat, 1986), 49-57; Grad, Al doilea arbitraj, 178.
8. Dat fiind faptul că în numeroase cazuri trupele au refuzat să execute ordinele de retragere emise de autoritățile militare, constatându-se o creștere îngrijorătoare a actelor de insubordonare, a numărului de dezertori, precum și a frecvenței ciocnirilor armate cu unitățile maghiare, Ministerul Apărării Naționale a emis la 2 septembrie 1940 ordinul circular nr. 17835/B, document ce reflecta starea de spirit anticedare existentă în cadrul armatei și în care erau reiterate motivele ce au obligat conducerea de la București să accepte arbitrajul din 30 august 1940: „Ultimele evenimente, care au dus la ciuntirea teritoriului național, fără ca armata să fi fost pusă în situația de a lupta pentru apărarea patriei, au produs o explicabilă durere în sufletul ostașilor, de toate gradele. Din această cauză, se pare că în oștire își face drum părerea că România nu trebuia să consimtă de bunăvoie la cedările succesive de teritorii și mai ales nu trebuia să se supună arbitrajului de la Viena.[…] Se va accentua, în special, că România înconjurată pretutindeni de dușmani, unii foarte puternici, ar fi fost zdrobită în puțin timp și chiar desființată ca stat. Exemplul Poloniei, Norvegiei, Belgiei și Olandei sunt foarte convingătoare în această privință”. Având în vedere starea de spirit precară existentă în cadrul unităților militare și necesitatea menținerii cu orice preț a coeziunii și disciplinei trupelor, ordinul citat recomanda comandanților militari luarea celor mai severe măsuri pentru „supravegherea oricăror manifestări individuale sau colective care sub pretextul patriotismului, ar putea duce la minarea coeziunii unităților sau la acte de indisciplină, aplicând la nevoie sancțiunile prevăzute de legi și regulamente”. Ion Ardeleanu et alii, coord., 23 August 1944. Documente, vol. I, 1939-1943 (București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1984), doc. nr. 74, 105-106.
9. Vezi pe larg Grad, Al doilea arbitraj, 181-187.
10. Hadtörténeti Levéltár Budapest, I Hdtpság 1b oszt. 1940 [Comandamentul Corpului I Armată, Secția Ib, 1940] (în continuare: HLB), raport de situație nr. 115 din 4 septembrie 1940]; Magyar Országos Levéltár Budapest, Külügyminisztérium (în continuare: MOL), K 63 (Románia)-1940-254-27/7-1a. 5140. Notă referitoare la convorbirea dintre János Vörnle cu Gheorghe Crutzescu și Valer Pop, din 16 septembrie 1940.
11. Vezi pe larg, Grad, Al doilea arbitraj, 187-195.
12. Pentru o analiză a activității administrației militare maghiare în Transilvania de Nord, vezi îndeosebi Elemér Sebestyén și Péter Szabő, „Magyar katonai közigazgatás Észak-Erdélyben és a Székelyföldön 1940 ősszén”, Századok, nr. 6 (2008): 1383-1420; Tamás Sárándi, „Kisebbségpolitika a közigazgatási gyakorlatban a katonai közigazgatás idején Észak-Erdélyben”, Limes, nr. 2 (2010): 75-95; Tamás Sárándi, ed., Levezényelt visszacsatolás. A magyar katonai közigazgatás Észak-Erdélyben, 1940 (Csíkszereda: Pro-Print, 2016), passim.
13. „Ungurii revizioniști, șovini, iredentiști, răzbunători și provocatori din fire – se arată într-un studiu întocmit de Marele Stat Major în 1945 cu privire la atrocitățile comise de autoritățile maghiare în perioada 1940-1945 – nu au cunoscut nici limită și nici scrupule în calea realizării ideii înfăptuirii «Ungariei milenare» la care să se încorporeze întreaga Transilvanie, curățată, dacă este posibil, complect de elementul românesc existent pe acest teritoriu”. Mihai Fătu, ed., Din Istoria Transilvaniei. Documente (1931-1945) (Alexandria: Tipoalex, 1999), doc. nr. 79, 365; Pentru teza purificării etnice vezi, de asemenea: Gheorghe I. Bodea et alii, Administrația militară horthystă în nord-vestul României. Septembrie - noiembrie 1940 (Cluj-Napoca: Dacia, 1988), 293–294; Petre Țurlea, Ip și Trăznea. Atrocități maghiare și acțiune diplomatică românească. Studiu și documente (București: Editura Enciclopedică, 1996), 20-21.
14. HLB, I. Hdtpság 1940.1b.289. 777/Főv. Hdm. 40. VIII. 31. Számhoz [Comandamentul Corpului 1 Armată maghiar nr. 1b.289. 777/Főv. Hdm. 40. VIII. 31]; Sárándi, Levezényelt visszacsatolás, 193-196; Vezi și Balogh, Küzdelem Erdélyért, 62.
15. Trașcă, Relațiile politice și militare, 438-439.
16. Arhiva Ministerului Afacerilor Externe. București (în continuare: AMAE), fond 71/Germania, vol. 80, f. 209-210. Notă asupra convorbirilor avute în ziua de 18 septembrie de ministrul de Externe Mihail Sturdza cu ministrul plenipotențiar Wilhelm Fabricius; fond 71/Transilvania, vol. 47, f. 50. Telegrama cifrată nr. 62310 a Ministerului de Externe, 4 octombrie 1940, semnată de Mihail Sturdza; vol. 123, f. 20-21. Telegrama cifrată nr. 62538 a Ministerului de Externe, 5 octombrie 1940, semnată de Mihail Sturdza. Pentru un punct de vedere obiectiv și documentat al istoriografiei maghiare cu privire la atrocități, vezi, îndeosebi, Balogh, Küzdelem Erdélyért, 78-81.
17. AMAE, fond 71/Germania, vol. 80, f. 296-300. Telegrama cifrată nr. 64959, 14 octombrie 1940, a Legației Române din Berlin, semnată de Valer Pop. Joseph Goebbels nota în jurnalul său la 24 septembrie 1940, respectiv, la 12 octombrie 1940: „Maghiarii acționează brutal împotriva românilor” [...]. „În teritoriul cedat maghiarii se manifestă violent împotriva românilor. O adunătură de porci!” Elke Fröhlich, ed., Die Tagebücher von Joseph Goebbels, partea I, Aufzeichnungen 1923-1941, vol. 8, April-November 1940, bearbeitet von Jana Richter (München: K. G. Saur, 1998), 341. Însemnare din 24.09.1940; p. 372. Însemnare din 14.10.1940.
18. Vezi îndeosebi Vasile Pușcaș, ed., Al Doilea Război Mondial. Transilvania și aranjamentele europene (1940-1944) (Cluj-Napoca: Fundația Culturală Română, 1995), passim; Balogh, Küzdelem Erdélyért, passim; Béni L. Balogh, ed., Kiszolgáltatva. A Dél-Erdélyi magyar kissebbség 1940-1944 között (Csíkszereda: Pro-Print, 2013), passim; Trașcă, Relațiile politice și militare, 434 et seq.
19. PAAAB, R 27458, Handakten Ando Hencke, R 27458. Bericht der nach Ungarn und Rumänien entsandten deutsch-italienischen Sonderbeauftragten-Kommission vom 21.12.1942, gez. Andor Hencke, Roggeri Delfino di Villanova; Bundesarchiv-Militärarchiv Freiburg im Breisgau (în continuare: BMF), RW 50/124. Bevölkerungsaustausch zwischen den siebenbürgischen Teilgebieten (Optionsplan und Flüchtlingsbewegung); RW 50/126. Bericht über die Flüchtlingsfrage, rapoarte ce oferă cifra de 197 600 de refugiați români din Transilvania de Nord pentru perioada septembrie 1940 – iunie 1942, repartizată pe criterii profesionale după cum urmează: 48 600 funcționari publici, 20 000 liber-profesioniști, 14 000 comercianți și industriași, 25 000 agricultori, 14 000 elevi și studenți, 43 000 muncitori, 33 000 alte categorii. Potrivit informațiilor de arhivă românești, numărul refugiaților români din Transilvania de Nord era la 1 iunie 1944 de 201 743 persoane dintr-un total de 1 436 759 de locuitori. Arhivele Naționale ale României. Direcția Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond Delegatul Marelui Stat Major, dos. nr. 31/1944, f. 17; dos. nr. 64/1943, f. 12. Tabel cu situația românilor din Transilvania de Nord. O lucrare întocmită de Ministerul de Externe Român în 1944, intitulată sugestiv, Patru ani de stăpânire maghiară, oferă numărul de 217 942 de refugiați români din Transilvania de Nord pentru perioada 1 septembrie 1940 - 1 septembrie 1944. AMAE, fond Conferința de Pace de la Paris-1946, vol. 108, f. 180-182. Vezi, de asemenea, Dorel Bancoș, Social și național în politica guvernului Ion Antonescu (București: Eminescu, 2000), 72-73.
20. Autoritățile maghiare considerau că refugierea românilor din teritoriul cedat Ungariei în România nu se datora tratamentului discriminatoriu la care aceștia erau supuși, ci propagandei desfășurate pe teritoriul maghiar de agenții secreți trimiși de autoritățile de la București, potrivit cărora refugiații români urmau să fie împroprietăriți în Basarabia, Bucovina și Transnistria. MOL, K 63-1942 -256 -27/7 II -3351. Notă a Ministerului de Externe Maghiar din 5 iunie 1942, referitoare la persoanele refugiate din Transilvania de Nord în România.
21. Vezi Ottmar Trașcă, „Pax Germanica. Planuri germane referitoare la soluționarea chestiunii Transilvaniei între anii 1940-1944”, AUASH 17/I (2013): 203-204.
22. Vezi PAAAB, Deutsches Konsulat Klausenburg, Paket 5/3, Ungarn innenpolitisch, 1940-1941, nenumerotat; Paket 7/3, Hetzpropaganda, 1940-1943, nenumerotat. Bericht Tgb. Nr. 506/40 vom 12.10.1940 des Deutschen Konsulats in Klausenburg betreffend Lage im Amtsbezirk des Konsulates Klausenburg seit Übernahme von Nordsiebenbürgen durch Ungarn, gez. Ulrich von der Damerau-Dambrowski.
23. Transilvania de Nord s-a aflat sub administrație militară maghiară din septembrie 1940 până la 26 noiembrie 1940. Pentru o analiză a activității administrației militare maghiare în Transilvania de Nord, vezi îndeosebi Sebestyén și Szabő, „Magyar katonai közigazgatás”, 1383-1420; Sárándi, „Kisebbségpolitika”, 75-95; Sárándi, Levezényelt visszacsatolás, passim.
24. Vezi rapoartele Consulatului German din Cluj, însoțite de anexe, pentru perioada 1940-1943. PAAAB, Deutsches Konsulat Klausenburg, Paket 6/1, Revizionistische Propaganda, 1941-1943, nenumerotat, passim; Paket 6/2, Im Geiste des Wiener Schiedsspruches, 1940-1942, nenumerotat, passim; Paket 7/3, Hetzpropaganda, 1940-1943, nenumerotat, passim.
25. Vezi PAAAB, Deutsches Konsulat Klausenburg, Paket 7/3, Hetzpropaganda, 1940–1943, nenumerotat. Bericht Tgb. Nr. 411/40 vom 12.09.1940 des Deutschen Konsulats in Klausenburg betreffend antideutsche Propaganda, gez. Ulrich von der Damerau-Dambrowski; Bericht Tgb. Nr. 413/40 vom 14.09.1940 des Deutschen Konsulats in Klausenburg betreffend Verbot der Hissung deutscher Fahnen in Bistritz, gez. Ulrich von der Damerau-Dambrowski; Bericht Tgb. Nr. 414/40 vom 14.09.1940 des Deutschen Konsulats in Klausenburg betreffend antideutsche Ausrichtung in den an Ungarn angeschlossenen Gebieten, gez. Ulrich von der Damerau-Dambrowski.
26. Etnicul german Stefan Mannherz a fost înjunghiat la 19 noiembrie 1940 de elemente maghiare neidentificate. A încetat din viață la 22 noiembrie 1940, fiind înmormântat la Petrești (azi jud. Satu Mare), la 25 noiembrie 1940, în prezența conducătorului Grupului Etnic German din Ungaria, Franz Basch. Vezi PAAAB, Deutsches Konsulat Klausenburg, Paket 5/3, Ungarn innenpolitisch, 1940–1941, nenumerotat. Sathmarer Situationsbericht Folge 144 vom 03.12.1940; Sathmarer Situationsbericht Folge 145 vom 05.12.1940; Sathmarer Schwabenpost, 15 Jahrgang, Nr. 28 vom 08.12.1940.
27. Vezi PAAAB, Deutsches Konsulat Klausenburg, Paket 5/3, Ungarn innenpolitisch, 1940–1941, nenumerotat. Sathmarer Situationsbericht Folge 52 vom 24.09.1940; Sathmarer Situationsbericht Folge 53 vom 24.09.1940; Sathmarer Situationsbericht Folge 54 vom 24.09.1940; Sathmarer Situationsbericht Folge 56 vom 26.09.1940; Sathmarer Situationsbericht Folge 58 vom 01.10.1940; Sathmarer Situationsbericht Folge 65 vom 08.10.1940; Die Lage des Deutschtums in Sathmar seit der Rückgliederung an Ungarn vom 18.10.1940; Sathmarer Situationsbericht Folge 91 vom 28.10.1940; Sathmarer Situationsbericht Folge 92 vom 28.10.1940; Sathmarer Situationsbericht Folge 93 vom 28.10.1940; Sathmarer Situationsbericht Folge 142 vom 26.11.1940; Sathmarer Situationsbericht Folge 143 vom 02.12.1940; Sathmarer Situationsbericht Folge 146 vom 06.12.1940; Sathmarer Situationsbericht Folge 147 vom 06.12.1940; Sathmarer Situationsbericht Folge 148 vom 06.12.1940; Sathmarer Situationsbericht Folge 149 vom 07.12.1940; Sathmarer Situationsbericht Folge 150 vom 09.12.1940; Sathmarer Situationsbericht Folge 151 vom 09.12.1940; Sathmarer Situationsbericht Folge 152 vom 09.12.1940; Sathmarer Situationsbericht Folge 154 vom 10.12.1940; Sathmarer Situationsbericht Folge 155 vom 10.12.1940; Sathmarer Situationsbericht Folge 157 vom 11.12.1940; Schreiben des Deutschen Konsulats in Klausenburg an die Kreisleitungen der Deutschen in Ungarn–Bistritz, Sächsisch-Regen, Klausenburg und Großkarol vom 27.11.1940 mit Anlage-Fragebogen, gez. Ulrich von der Damerau-Dambrowski; Volksbund der Deutschen in Ungarn-Kreisleitung Nösen, Antwort auf den Fragebogen vom 27.11.1940 vom 09.12.1940; Volksbund der Deutschen in Ungarn-Kreisleitung Sächsisch-Regen, Antwort auf Fragebogen vom 09.12.1940; Paket 4/1, Volksgruppe-VDU, 1941–1943, nenumerotat. Volksbund der Deutschen in Ungarn-Gebietsführung Siebenbürgen, Rechenschaftsbericht der Gebietsführung Siebenbürgen des VDU über die Zeit vom 01.09.1940 bis 31.08.1941, vom 26.09.1941, gez. unleserlich; Paket 5/4, Ungarn Innenpolitik, 1940-1943, nenumerotat. Bericht Tgb. Nr. 2171/41 des Deutschen Konsulats in Klausenburg vom 10.12.1941 betreffend volksdeutsche Wirtschaft in Siebenbürgen, gez. Ulrich von der Damerau-Dambrowski.
28. Vezi PAAAB, Deutsches Konsulat Klausenburg, Paket 5/3, Ungarn innenpolitisch, 1940–1941, nenumerotat. Bericht Tgb. Nr. 412/40 des Deutschen Konsulats in Klausenburg vom 12.09.1940 betreffend Wahrnehmung der Interessen rumänischer Staatsangehöriger, gez. Ulrich von der Damerau-Dambrowski; Bericht Tgb. Nr. 505/40 des Deutschen Konsulats in Klausenburg vom 11.10.1940 betreffend ungarische Hetzpropaganda, gez. Ulrich von der Damerau-Dambrowski; Bericht Tgb. Nr. Kons./40 des Deutschen Konsulats Großwardein vom 06.10.1940, gez. Oberst Ludwig Schuster; Bericht Tgb. Nr. 506/40 vom 12.10.1940 des Deutschen Konsulats in Klausenburg betreffend Lage im Amtsbezirk des Konsulates Klausenburg seit Übernahme von Nordsiebenbürgen durch Ungarn, gez. Ulrich von der Damerau-Dambrowski; Schreiben des Deutschen Konsulats in Klausenburg an die Kreisleitungen der Deutschen in Ungarn-Bistritz, Sächsisch-Regen, Klausenburg und Großkarol vom 27.11.1940 mit Anlage-Fragebogen, gez. Ulrich von der Damerau-Dambrowski; Volksbund der Deutschen in Ungarn-Kreisleitung Nösen, Antwort auf den Fragebogen vom 27.11.1940 vom 09.12.1940; Volksbund der Deutschen in Ungarn-Kreisleitung Sächsisch–Regen, Antwort auf Fragebogen vom 09.12.1940; Paket 6/3, Wiener Schiedsspruch, 1940–1942, nenumerotat. Schreiben des rumänischen Generalkonsuls Ion Chinezu vom 12.05.1941; Paket 7/3, Hetzpropaganda, 1940-1943, nenumerotat. Bericht Tgb. Nr. 506/40 vom 12.10.1940 des Deutschen Konsulats in Klausenburg betreffend Lage im Amtsbezirk des Konsulates Klausenburg seit Übernahme von Nordsiebenbürgen durch Ungarn, gez. Ulrich von der Damerau-Dambrowski; Pentru situația minorității române din Transilvania de Nord în toamna anului 1940 vezi, de asemenea, Ottmar Trașcă, „Relațiile româno-ungare și problema Transilvaniei, 1940-1944 (I)”, AIIX 41 (2004): 311-349; Trașcă, Relațiile politice și militare, 434 et seq.; Balogh, Küzdelem Erdélyért, 76 et seq.
29. Vezi PAAAB, Deutsches Konsulat Klausenburg, Paket 5/3, Ungarn innenpolitisch, 1940-1941, nenumerotat. Schreiben Nr. 613/40-gf vom 03.12.1940 des Volksbundes der Deutschen in Ungarn an das Deutsche Konsulat Klausenburg betreffend Lageberichte, gez. Josef (Sepp) Schönborn.
30. Nyilaskeresztes Párt (Partidul Crucilor cu Săgeți), 15 martie 1939 - 1 mai 1945, partid de extremă dreaptă, antisemit și pronazist, condus de Ferenc Szálasi, care a activat între 15 martie 1939 și 24 august 1944, respectiv 16 octombrie 1944 și 1 mai 1945. La 4 martie 1935 Ferenc Szálasi a înființat partidul de extremă dreaptă Nemzeti Akarat Pártja (Partidul Voinței Naționale), ce a fost scos în afara legii de guvernul maghiar la 16 aprilie 1937. Prin urmare, la 24 octombrie 1937 Ferenc Szálasi a anunțat înființarea unui nou partid de extremă dreapta, Magyar Nemzeti Szocialista Párt (Partidul Național Socialist Maghiar), care a fost, de asemenea, interzis de guvernul maghiar la 21 februarie 1938, fiind considerat identic cu formațiunea politică anterioară condusă de Ferenc Szálasi. Cu toate acestea, la 15 martie 1939 partidul s-a reînființat sub numele de Nyilaskeresztes Párt (Partidul Crucilor cu Săgeți). Sub această titulatură a participat, de altfel, la alegerile parlamentare din 25-26 mai 1939, obținând 15,41% din voturile exprimate și 29 de mandate în Parlament-Camera Deputaților. Între timp, Ferenc Szálasi a fost arestat de autoritățile maghiare și condamnat la 3 ani, 1 lună și 23 de zile închisoare, fiind încarcerat la Szeged (din 6 iulie 1938). Avea să fie eliberat înainte de termen, în urma amnistiei promulgate de Miklós Horthy după al doilea arbitraj de la Viena, din 30 august 1940. Începând cu data de 24 februarie 1942 partidul condus de Ferenc Szálasi și-a schimbat denumirea în Nyilaskeresztes Párt-Hungarista Mozgalom (Partidul Crucilor cu Săgeți-Mișcarea Hungaristă), titulatură sub care avea să activeze până la 24 august 1944, dată la care a fost interzis de guvernul condus de Dőme Sztójay. Partidul s-a reînființat în 15 octombrie 1944 și a preluat puterea în urma puciului din aceeași zi. În cele aproape 4 luni în care Nyilaskeresztes Párt-Hungarista Mozgalom, condus de Ferenc Szálasi, s-a aflat la putere (15 octombrie 1944 - 28 marie 1945), Ungaria a continuat războiul alături de Germania nazistă, deportările de evrei au fost reluate, numeroși oponenți ai regimului fiind arestați, încarcerați și executați. Arestat de autoritățile americane în Austria la 5 mai 1945, Ferenc Szálasi avea să fie readus în Ungaria la 3 octombrie 1945. Judecat de Tribunalul Poporului pentru crime de război, a fost condamnat la moarte și executat la 12 martie 1946. Vezi Rudolf Paksa, Szálasi Ferenc és a hungarizmus (Budapest: Jaffa, 2013), passim; Rudolf Paksa, Magyar nemzetiszocialisták. Az 1930-as évek új szélsőjobboldali mozgalma, pártjai, politikusai, sajtója (Budapest: Jaffa, 2013), passim.
31. Béla Imrédy (1891-1946), om politic, economist și diplomat maghiar. A obținut o licență în Drept la Universitatea din Budapesta (1913) și a participat la Primul Război Mondial. Funcționar în cadrul Ministerului de Finanțe (1919-1921); secretar – din 1924 secretar general – al Takarékpénztárak és Bankok Egyesülete (Asociației Caselor de Economii și Bănci din Ungaria) (1922-1926); director adjunct – din 1928 director – în cadrul Băncii Naționale a Ungariei (1926-1932); ministru de Finanțe în cadrul guvernului condus de Gyula Gömbös (1 octombrie 1932 - 6 ianuarie 1935); guvernator al Băncii Naționale (6 ianuarie 1935 - 14 mai 1938); președinte al Consiliului de Miniștri (14 mai 1938 - 16 februarie 1939), calitate în care a elaborat și a implementat mai multe acte normative antisemite; inițiator al organizației de extremă dreaptă Magyar Élet Mozgalma (Mișcarea Vieții Maghiare) (din 6 ianuarie 1939); președinte al formațiunii de extremă dreaptă Magyar Megujúlás Pártja (Partidul Reînnoirii Maghiare) (14 octombrie 1940 - 1945); ministru al Economiei în guvernul-marionetă condus de Döme Sztójay (23 mai - 7 august 1944). În calitate de membru al Törvényhozók Nemzeti Szövetsége (Asociației Naționale a Legiuitorilor), a sprijinit, în toamna anului 1944, preluarea puterii de către „Crucile cu Săgeți” și continuarea războiului alături de cel de-al Treilea Reich. Refugiat în Austria, la Salzkammergut, la 29 mai 1945 a fost capturat de Office of Strategic Services și readus în Ungaria la 3 octombrie 1945. A fost judecat pentru crime de război, respectiv colaborare cu Germania nazistă de către Tribunalul Poporului, fiind condamnat la moarte și executat la 28 februarie 1946. Vezi Péter Sipos, Imrédy Béla. Politikai életrajz (Budapest: Elektra, 2001), passim.
32. Ungaria a aderat la Pactul Tripartit la 20 noiembrie 1940, fiind urmată de România trei zile mai târziu. Pentru contextul aderării Ungariei și României la Pactul Tripartit, vezi Trașcă, Relațiile politice și militare, 172 et seq.
33. În dorința sa de a demonstra Germaniei și opiniei publice mondiale că Italia era un partener de același rang în cadrul Axei, Benito Mussolini a decis atacarea prin surprindere a Greciei la 28 octombrie 1940. Hitler – informat asupra intențiilor reale ale Ducelui – a încercat până în ultimul moment să prevină atacul, considerat de el drept o eroare strategică, dar în momentul sosirii sale la Florența, în dimineața zilei de 28 octombrie 1940, a fost întâmpinat de un Mussolini triumfal, care i-a comunicat începerea operațiunilor. În scurt timp însă, atacul trupelor italiene a fost oprit datorită terenului accidentat, condițiilor meteorologice vitrege și, nu în ultimul rând, datorită rezistenței armatei grecești. Mai mult, la 14 noiembrie 1940 forțele militare grecești au trecut în ofensivă, au străpuns frontul italian și au pătruns pe teritoriul Albaniei, provocând o criză la nivelul conducerii militare italiene. Astfel, nu numai că Blitzkrieg-ul italian plănuit de Benito Mussolini a eșuat lamentabil, dar atacul a oferit Angliei posibilitatea de a reveni pe continent, după o serie de insuccese militare severe suferite în cursul anului 1940. Pentru implicațiile politice și militare ale atacului italian eșuat împotriva Greciei, vezi Trașcă, Relațiile politice și militare, 236 et seq.
34. Vezi PAAAB, Deutsches Konsulat Klausenburg, Paket 5/3, Ungarn innenpolitisch, 1940–1941, nenumerotat; Paket 7/3, Hetzpropaganda, 1940–1943, nenumerotat. Bericht Tgb. Nr. 506/40 vom 12.10.1940 des Deutschen Konsulats in Klausenburg betreffend Lage im Amtsbezirk des Konsulates Klausenburg seit Übernahme von Nordsiebenbürgen durch Ungarn, gez. Ulrich von der Damerau-Dambrowski. Punctul 4 al raportului este intitulat „Schwierigkeiten der Wirtschaft und Organisation - Dificultățile economiei și organizării”.
35. Vezi PAAAB, Deutsches Konsulat Klausenburg, Paket 4/2, Wirtschaftslage im Amtsbezirk, 1940-1943, nenumerotat, passim; Paket 5/4, Ungarn Innenpolitik, 1940-1943, nenumerotat. Paket 7/!, Berichte an Gesandtschaft Bukarest und Auswärtiges Amt, nenumerotat. Bericht Tgb. Nr. 1830/41 des Deutschen Konsulats in Klausenburg vom 11.09.1941 betreffend Abreise ungarischer Arbeiter ins Reich, gez. Ulrich von der Damerau-Dambrowski.
36. Vezi PAAAB, Deutsches Konsulat Klausenburg, Paket 5/3, Ungarn innenpolitisch, 1940-1941, nenumerotat. chreiben des Deutschen Konsulats in Klausenburg an die Kreisleitungen der Deutschen in Ungarn-Bistritz, Sächsisch-Regen, Klausenburg und Großkarol vom 27.11.1940 mit Anlage-Fragebogen, gez. Ulrich von der Damerau-Dambrowski; Volksbund der Deutschen in Ungarn-Kreisleitung Nösen, Antwort auf den Fragebogen vom 27.11.1940 vom 09.12.1940; Volksbund der Deutschen in Ungarn-Kreisleitung Sächsisch-Regen, Antwort auf Fragebogen vom 09.12.1940.
37. Ulrich von der Damerau-Dambrowski (1900-1980), militar și diplomat german de carieră. Studii gimnaziale la Dresda; în cadrul Kadettenkorps din Dresda (din 1912); intră în armata germană (1916) și participă la Primul Război Mondial; ofițer în cadrul Reichswehr (1919 - 30 aprilie 1931), promovând în ierarhia militară până la gradul de căpitan; consilier militar al guvernului naționalist chinez (15 mai 1931 - 16 mai 1936); membru NSDAP (din 1 aprilie 1933); intră în serviciul diplomatic (din 1 februarie 1937); asistent științific (din 27 august 1937 secretar de legație) în departamentul Politic/referatul I (Societatea Națiunilor, chestiuni militare) din Auswärtiges Amt (1 februarie 1937 - 10 ianuarie 1938); viceconsul în cadrul Consulatului General al Germaniei la Katowice (10 ianuarie - 1 noiembrie 1938); viceconsul (din 25 aprilie 1939 consul) în cadrul Consulatului Germaniei la Teschen (1 noiembrie 1938 - 20 septembrie 1939); serviciu militar în cadrul comandamentului Armatei a 8-a germane, însărcinat cu chestiuni de propagandă (14 septembrie - 16 octombrie 1939); consul în departamentul Informații/referatul IV (propaganda în masă) din Auswärtiges Amt (31 octombrie 1939 - 2 februarie 1940); consul în cadrul Consulatului onorific (din 24 noiembrie 1941 Consulat de carieră) al Germaniei la Cluj (2 februarie 1940 - 20 august 1943), consilier de legație în cadrul Legației Germaniei la Budapesta (20 august - 1 noiembrie 1943); consilier de legație în cadrul Legației Germaniei din Zagreb (1 noiembrie 1943 - 1 octombrie 1944); serviciu militar în cadrul Waffen-SS cu gradul de SS-Hauptsturmführer/căpitan SS (din 1 octombrie 1944). Vezi Johannes Hürter et alii, ed., Biographisches Handbuch des deutschen Auswärtigen Dienstes 1871-1945, vol. I, A-F, (Paderborn-München-Wien-Zürich: Schöningh, 2000), 398-399.