Benő Karácsony (1888-1944) și Alba Iulia / Benő Karácsony (1888-1944) and Alba Iulia

15 October 2020


Authors
KUND BOTOND GUDOR
Pages
129-173
Abstract

The relation of Benő Karácsony with Alba Iulia was not just a relation between childhood and youth, but one that influenced the entire life of the writer. The spiritus loci of Downtown animated the writer’s adulthood work. Living in the area, at the time inhabited especially by Hungarians and Jews, the writer fully relives the dichotomy of the military and, at the same time, administrative town, over which the Citadel rose with its distinct life. The inward tragedy of the writer cannot be understood without relation to his native town. Benő Karácsony (Bernát Klärmann) grew up in the spirituality of Jewish cultural assimilation with a Hungarian cultural identity. Talking about himself, he allows us to recognize a hybrid identity: he considers himself Hungarian, and of the Jewish religion. He spent his childhood under the romanticism bestowed on him by the livelihood of the small bourgeoisie from the town on Mureș. The memories of his childhood and youth further prevailed during the adulthood period spent in Cluj. Karácsony uniquely grasped the spirit of the town, whose two elements, the Citadel and the Downtown, seemed to have been dueling for centuries. His writings are pierced by the lightness of the spiritual and administrative connection between the two differently organized urban entities, the conflicts of this connection, towns inside a town, which seemed to live schizoidly and simultaneously under the great transformations of history. However, the humor, often critical and bitter, allows the reader to grasp urbanization and modernization in Alba Iulia in the early twentieth century. The Hungarian Jew, Benő Karácsony, one of the most notable characters of the Transylvanian literature of the twentieth century, died, exterminated as a Jew in Oświęcim (Auschwitz) in 1944, despondent of the falseness of the society in which he lived.

Keywords

Alba Iulia, Jews, Karácsony Benő, Bernát Klärmann, identity

References

[1] Löwy Dániel, „„A Kis-Szamostól a Potomacig”. Kolozsvár egykori zsidó szellemisége és a Dumaposta asztaltársaság” [„De la Someșul Mic la Potomac”. Spiritualitatea evreiască a Clujului și personajele din jurul  mesei de discuții], în Dávid Gyula, Veress  Zoltán, ed., Kő, bronz, buldózer – Láthatatlan és újra látható emlékműveink [Piatră, bronz, buldozere – Monumente nevăzute și cele ieșite la iveală] (Stockholm: Erdélyi Könyv Egylet, 2004), 123.

[2] Eisler Mátyás, „Az erdélyi zsidók múltjából” [Din istoria evreilor transilvăneni], Erdélyi Múzeum Egylet 18, 2 (1901): 158.

[3] Moshe Carmilly-Weinberger, A zsidóság története Erdélyben (1623-1944) [Istoria evreilor din Transilvania] (Budapesta: MTA Judaisztikai Kutatócsoport, 1995), 34.

[4] „Szabad vallásuk lehet, és ezt rituális szokásuk szerint, de a mások zavarása nélkül gyakorolhatják” [„Este permisă libertatea religiei, și o pot exercita conform obiceiurilor, dar fără a deranja pe alții”], ibidem, 62-63.

[5] Glück Jenő, „A gyulafehérvári izraelita hitközség története” [Istoria comunității evreiești din Alba Iulia], Levéltári Szemle 2 (2004): 1, accesată în 1.03.2019, http://adatbank.transindex.ro /inchtm.php?kod=299.

[6] „Sidó bíróhoz contribuálnak ezek...” [„Aceștia contribuie unui judecător evreu…”], cf. „Connumeratio seu descriptio universorum incolarum et inhabitatorum totius civitatis Albensis Transylvaniae... in anno ... 1698”, în Gyulafehérvár város jegyzőkönyvei. Gyulafehérvár városkönyve 1588-1674. Gyulafehérvár város törvénykezési jegyzőkönyvei, 1603-1616 [Procesele verbale ale orașului Alba Iulia. Cartea orașului Alba Iulia 1588-1674. Procesele verbale de judecată ale orașului Alba Iulia 1603-1616], ed. Kovács András [Erdélyi Történelmi Adatok VI.2], (Kolozsvár: Múzeum Egylet, 1998), 7.

[7] Carmilly-Weinberger, A zsidóság története, 75.

[8] Împotriva acestui proiect evreii protestau „gyulafehérvári ezer zsidó nevében” [„în numele a o mie de evrei albaiulieni”]. Vezi  Carmilly-Weinberger, A zsidóság története, 116.

[9] Glück, „A gyulafehérvári izraelita hitközség története”, 3.

[10] „[...] Cele două categorii de evrei erau încă despărțite de prăpăstii adânci. Nu se rugau în aceeași biserică, copiii nu și-i trimiteau la aceeași școală și consumau hrană pregătită după rituri diferite. Așkenazii se adaptau la împrejurările schimbătoare, în timp ce spaniolii în baza tradiției lor și temperamentului domol erau mai dogmatici. Dintre familiile care locuiesc și acum la Alba Iulia sunt de origine spaniolă: familiile Baruch, Reisz (Arizo) și Moreno. Aparțin de asemenea celor vechi: familiile Fuchs, Springer, Glück, Lobstein și Mendel.” Szabó Imre, Erdély zsidói [Evreii Ardealului] (Cluj: Kadima Kiadás, 1938), 187 [trad. ns. – K. B. G.].

[11] Aceleași surse au fost utilizate și pentru restul graficelor inserate în text.

[12] „Și ceea ce îmbucura și mai mult evreii, era compromisul cu Coroana, deoarece aceasta i-a liniștit și pe cei cu sentimente dinastice. Aceasta a fost urmată de „emancipare”. Și chiar dacă Guvernul avea baze naționale, majoritatea evreilor ținea la acesta, deoarece în simplista lor opinie politică conducătorul și Guvernul păreau de nedespărțit. Între timp a înviat și limba și literatura maghiară. Însușirea acesteia pentru evrei a fost un eveniment atât de fastuos, care totodată a creat și atmosferă nouă pentru ei. Câțiva lideri evrei au declarat un element indispensabil al culturii eliberarea noastră de jargon și de tonalitatea cântată a limbii proprii, și anume chiar cu ajutorul limbii maghiare, care are o pronunție robustă și accentuează fiecare silabă. Dar a răsărit o stea, sionismul, care a emanat din adâncurile istoriei universale, se înalță tot mai mult, și luminează cu o lumină tot mai tare, își vede de propriul drum – nu atinge bolta cerească maghiară. Totuși exact aici fac o gălăgie, care ajunge până la cer, în timp ce din alte locuri se aud ca și cum ar fi strigăte de bucurie. Să rămânem pe mai departe patrioți buni, dar în cauze politice să ne abținem, ca să nu le oferim naționalităților non-maghiare nici un motiv convingător pentru ură, să nu ne îndrumăm tinerii spre cariere comerciale, cârciumărit sau altele asemănătoare, ci să îi întoarcem spre teritoriile muncii efective și ale tehnicii, să ni-i apărăm pe cei căzuți cu forțe organizatorice împotriva arbitrariului administrativ, să ne păstrăm conștiința despre originea noastră, să ne îngrijim instituțiile și sufletește să urmăm sioniștii, să îi sprijinim material și moral. Să nu avem o atitudine potrivnică raportat la această mișcare sublimă și grandioasă.” János Rónai, Cion és Magyarország, accesat în 25.11.2020, https://multesjovo.hu/wp-content/uploads/aitfiles/7/m/7mj _1993_04v3_2.pdf [trad. ns. – K. B. G.].

[13] Kiss Erika Márta, „Erdély zsidó közösségei a kezdetektől napjainkig a temetők tükrében” [Comunitățile evreiești ale Transilvaniei în oglinda cimitirelor] (Teză de doctorat, Budapesta, Országos Rabbiképző-Zsidó Egyetem, 2014), 193.

[14] Între 1944 și 1947 conducerea comunității albaiuliene era sionistă. În urma inițiativei Comisiei Democrate a Evreilor, mulți dintre membrii comunității evreiești au emigrat în noul stat Israel. Începând din 1948, procesele verbale ale comunității religioase evreiești au fost redactate exclusiv în limba română sau yiddiș. Vezi Kiss,Erdély zsidó közösségei”, 190. În  1 august 1937 s-a înființat Asociația Muncitorilor Evrei Sioniști din Alba Iulia. Gidó Attila, Úton. Erdély zsidó társadalom és nemzetépítési kísérletek [Pe drum. Încercări de construcție socială și națională la evreii transilvăneni] (Miercurea Ciuc: Proprint Kiadó, 2009), 493.

[15] Glück, „A gyulafehérvári izraelita hitközség története”, 4.

[16] Gidó, Úton, 475.

[17] Construcția a început în 1761. În 1774 evreii au închiriat un teren pe Strada Evreilor (azi Tudor Vladimirescu) de la Biserica Romano-Catolică. După Edictul de Toleranță (1781) au primit autorizație pentru construirea sinagogii, care s-a finalizat doar în 1840. Sinagoga actuală a fost precedată de o sinagogă din lemn, menționată în 1656. În 1883 s-a încheiat construcția sinagogii noi, adică sefarde, pe care au folosit-o însă și așkenazii. Sinagoga veche a fost supusă unui atentat legionar în anul 1938. Vezi Carmilly-Weinberger, A zsidóság története, 164; Kiss, „Erdély zsidó közösségei”, 189.

[18] Primul cimitir din 1637 se afla pe strada Morii. Vezi Kiss, „Erdély zsidó közösségei”, 187.

[19] Carmilly-Weinberger, A zsidóság története, 166.

[20] Kiss, „Erdély zsidó közösségei”, 186.

[21] „Dintre rabinii mari este vie până în ziua de azi amintirea lui Ezekiel ben Jozséf Paneth. A fost un savant, organizator și preot energic, împotriva căruia președinția a luptat mult la un moment dat, pe care însă Paneth nu i-a prea respectat. La un moment dat președinția a obiectat împotriva faptului că obișnuia să călătorească mult și pretindea ca rabinul național să se îngrijească mai mult de comunitatea sa și să nu înăsprească regulile religioase. „Din cauza rabinului nu ne mai putem bucura” – scrie undeva președinția – „și pe lângă rigurozitatea extraordinară îi și insultă pe membri”. În timp ce era plecat au hotărât că pe viitor judecata rabinului trebuie pusă în executare doar în cazul în care a fost acceptată și de către Beth-din. În continuare au obiectat că penalitățile sunt prea mari, în contextul în care afacerile evreilor merg rău. S-a solicitat impozitare fiscală progresivă. Bogații să dea cu ocazia căsătoriei lor după fiecare o sută de forinți din zestre un mic procent pentru scopuri comune ale evreilor. Rabinul național Paneth, conform mărturiei unui alt proces verbal, își încheia ședințele unde prezida brusc. Prin hotărâri luate instantaneu și energic dispune demisia conducerii comunității religioase și alegerea unei alte conduceri, evident a uneia care îi convenea. „Naasze hitchadot hakahal!” – Trebuie reîmprospătată comunitatea! Și l-a ales pe Zwi Hirsch ben Juda Lurja, Reiss și pe alții, în majoritate spanioli. Paneth a fost printre rabinii naționali penultimul din punct de vedere cronologic. După el a urmat protejatul episcopului Miklós Kováts, Ábrahám Friedmann, care a fost prea progresist pentru evreii din Transilvania și din această cauză a creat numeroase probleme în anturajul său. La urmă Kálmán Weisz a ocupat scaunul de rabin al comunității organizate pe baza a status quo. Acesta a fost urmat de ilustrul și genialul Sándor Fischer, care a aclimatizat un spirit tradiționalist în comună. Și-a dat silința pentru ca Kahal-ul să fie ortodox și din punct de vedere organizatoric, ceea ce a și reușit. Includerea în organizația statală însă a fost realizată de rabinul actual al comunității, dr. Mór Krausz, care e preot ideal: modest, orator desăvârșit și “știe bine a învăța”. Disertația sa de doctorat a fost publicată la loc de cinste de anuarul universității din Praga. Este despre Kant.” Szabó, Erdély zsidói, 189 [trad. ns. – K. B. G.].

[22] Carmilly-Weinberger, A zsidóság története, 235-237.

[23] Glück, „A gyulafehérvári izraelita hitközség története”, 3.

[24] Óriás Nándor, Emlékeim töredékei [Frânturi din amintirile mele] (Pécs: Pécsi Tudományegyetem Állam- és Jogtudományi Kar, 2006), 34.

[25] În perioada 1900-1916 fiecare careu al Pieței Ferenc Novák (astăzi Iuliu Maniu) a avut o denumire proprie: Piaţa Deák Ferenc (zona de est), Piaţa Hunyadi (zona de nord). După anul 1918 se revine la o piaţă unică, numită Piaţa Mihai Viteazul. Din piaţa amplă de odinioară a rămas doar careul de est, astăzi Piaţa Iuliu Maniu.

[26] Glück, „A gyulafehérvári izraelita hitközség története”, 6.

[27] În anul școlar 1902-1903, avizierul Liceului Catolic Gróf Majláth Gusztáv Károly îl menționează pe Benő Klärmann ca elev în clasa a 5-a. Vezi A Katolikus Főgimnázium Értesítője [Anuarul Gimnaziului Superior Catolic] (Alba Iulia: Pál Antal kiadása, 1903), 107.

[28] Óriás, Emlékeim töredékei, 20.

[29] Ibidem, 34.

[30] Interviul lui Benő Karácsony din 1938 în Ruffy Péter, „Karácsony Benő, aki Tamási Áronnak válaszol” [Benő Karácsony răspunde lui Áron Tamási], Brassói Lapok, 24 aprilie 1938, cf. Ruffy Péter, A türelem ösvényén [ Pe cărările răbdării] (Budapesta: Magvető, 1985), 146, și Tóth H. Zsolt, Széttaposott ösvény, Karácsony Benő élete és műve [Cărarea bătătorită, Benő Karácsony și opera sa] (Budapesta: Balassi Kiadó, 1994), 25.

[31] Karácsony Benő, Líra. Novellák [Lira. Nuvele], ed. Géczi A. János (București: Kriterion Könyvkiadó, 1990), 203.

[32] „Novella a tatáról”, ibidem, 20.

[33] „Tempo andante”, ibidem, 116.

[34] Szenczei László, „Karácsony Benő”, Erdélyi Helikon, 1, 1939. 48.

[35] Óriás, Emlékeim töredékei, 199.

[36] Karácsony Benő, Nyári délután a régi Fehérvárt. Összegyűjtött novellák [O după amiază de vară în Alba Iulia. Colecție de nuvele] (Cluj: Kalota Könyvkiadó, 2006),  29.

[37] „Tempo andante”, în Karácsony, Líra. Novellák, 111.

[38] Karácsony, Nyári délután a régi Fehérvárt, 28.

[39] Karácsony Benő, A megnyugvás ösvényein [Cărările liniștirii], accesat în 25.11.2020, https://mek.oszk.hu/00700/00711/00711.htm.

[40] Karácsony, Nyári délután a régi Fehérvárt, 28.

[41] „Tempo andante”, în Karácsony, Líra. Novellák, 111.

[42] Karácsony, A megnyugvás ösvényein.

[43] Karácsony, Nyári délután a régi Fehérvárt, 28.

[44] Ibidem, 27.

[45] „Tempo andante”, în Karácsony, Líra. Novellák, 111.

[46] Karácsony Benő, Napos oldal. Regény [Dealul cu soare. Roman] (Cluj: Erdélyi Szépmíves Céh Kiadó, 1936), 233.

[47] Szentimrei Jenő, Városok, emberek [Orașe și oameni] (București: Kriterion, 1973), 329-330.

[48] „Harcsai”, în Karácsony, Nyári délután a régi Fehérvárt, 38.

[49] Pomogáts Béla, „Író és polgár. Jegyzetek Karácsony Benőről” [Scriitor și cetățean. Note despre Benő Karácsony], Múlt és jövő 24, 3 (2013): 81-85.

[50] Paldiel Mordecai, Churches and the Holocaust. Unholy Teaching, Good Samaritans, and Reconciliation (New Jersey, KTAV Publishing House, 2006), 297.

[51] Löwy, „A Kis-Szamostól a Potomacig”, 124.

[52] Karácsony, Napos oldal. Regény, 18.

[53] Ernő Ligeti, „Karácsony Benő nyilatkozik a darabjairól, az írás műhelytitkairól és sok mindenféléről, ami bevilágít az író gondolatvilágába” [Benő Karácsony ține o declarație despre piesa sa, despre tainele de atelier ale scrierii, și despre multe, care pun în lumină lumea și gândirea scriitorului], Független Újság, 9 octombrie 1937.

[54] Lőwy Dániel, „Az „árnyékos oldal” (Karácsony Benő sorsa)” [„Dealul din umbră” (soarta lui Benő Karácsony)], A Dunánál, septembrie 2002, 37.

[55] Din scrisoarea lui Moshe Carmilly-Weinberger, datată în 25 februarie 1992, în Béla Tóth, Széttaposott ösvény. Karácsony Benő élete és műv [Cărarea bătătorită. Benő Karácsony și opera sa] (Budapesta: Balassi Kiadó, 1994).

[56] Interviul Andreei Ghiță cu Moshe Carmilly-Weinberger, din emisiunea Shalom, Studioul din Cluj-Napoca al Televiziunii Române, decembrie 2007, accesat în  26.02.2019, https://acum.tv/articol/10861/.

[57] Karácsony, Líra. Novellák, 6.

[58] Antal Margit, „Rejtve működő” [Lucrând pe ascuns], Művelődés, 2008, accesat în 25.03.2021, http://www.muvelodes.ro/index.php/Cikk?id=1252.

[59] Lőwy, „Az „árnyékos oldal”, 34-37.

[60] Karácsony, Napos oldal. Regény, 233.

List of illustrations

Fig. 1. Ferencz Novak Square in Alba Iulia. Botond Gudor Collection.

Fig. 2. János Rónai. János Rónai, Cion és Magyarország [Zion and Hungary], 33, accessed on 25.11.2020, https://multesjovo.hu/wp-content/uploads/aitfiles/7/m/7mj_1993_04v3 _2.pdf.

Fig. 3. The 1899 solemn meeting of Erdélyi Magyar Közművelődési Egyesület [Hungarian Society of Culture in Transylvania] (EMKE), in Alba Iulia. EMKE Yearbook, accessed on 25.11.2020, http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/emke/PDF/BCUCLUJ _FP_105738_1899_1.pdf.

Fig. 4. Bernát Weiss’s stationery and bookshop, Hunyadi Square in Alba Iulia, 1902. “Képeslapok. Erdélyi képeslapok a múltból, Pethő Csongor gyűjteménye” [Postcards from the Historical Past of Transylvania. Pethő Csongor’s Collection], accessed on 25.11.2020, https://kepeslapok.wordpress.com/2011/03/20/gyulafehervar/.

Fig. 5. Gizella Palace in Alba Iulia, Ferencz Novak Square, 1913. “Képeslapok. Erdélyi képeslapok a múltból, Pethő Csongor gyűjteménye”, accessed on 25.11.2020, https://kepeslapok.wordpress.com/2011/03/20/gyulafehervar/.

Fig. 6. Hotel Hungaria in Alba Iulia. Botond Gudor Collection.

Fig. 7. The old synagogue in Alba Iulia, 2007. Photo by Ana Dumitran.

Fig. 8. The Jewish cemetery in Alba Iulia. Photo by Daniel Dumitran.

Fig. 9. The new synagogue in Alba Iulia. László Gróf Collection.

Fig. 10. The old synagogue in Alba Iulia, the reopening ceremony on November 26, 2017. Dragoș Suciu, “FOTO. Sinagoga din Alba Iulia, una dintre cele mai vechi din țară, reabilitată cu 300.000 de dolari” [PHOTO. The Synagogue in Alba Iulia, One of the Oldest in the Country, Rehabilitated with 300,000 Dollars]. Unirea, November 26, 2017, accessed on 25.11.2020, https://ziarulunirea.ro/foto-sinagoga-din-alba-iulia-una-dintre-cele-mai-vechi-din-tara-reabilitata-cu-300- 000-dollars-451760/.

Fig. 11. The graves of rabbis Ezekiel Paneth and Menachem ben Iehușua Mandel in the Jewish cemetery in Alba Iulia. Photo by Daniel Dumitran.

Fig. 12. Roman Catholic Bishop Gusztáv Károly Majláth. “Majláth Gusztáv Károly 80 – Pályázati felhívás” [Gusztáv Károly Majláth 80 – Call for Proposals]. Életünk, 04.06.2020, accessed on 25.11.2020, https://www.eletunk.net/felhivas-palyazat/majlath-gusztav-karoly-80-palyazati-felhivas/.

Fig. 13. Rabbi Alexander Fischer. The Bezalel Narkiss Index of Jewish Art, accessed on 25.11.2020, https://cja.huji.ac.il/browser.php?mode=set&id=17428.

Fig. 14. Advertisement of József Klärmann’s tailoring company. Ávéd Jákó, Gyulafehérvári Kalauz [Alba Iulia Guide]. Gyulafehérvár: 1912, 60.

Fig. 15. The Downtown Square Ferenc Novák (today Iuliu Maniu) Square, was the scene of Benő Karácsony’s childhood and adolescence. László Gróf Collection.

Fig. 16. Enrollment form at the Roman Catholic Gymnasium in Alba Iulia of the student Benő Klärmann. Mailáth Gymnasium Documents Fund, Archive of the Roman Catholic Archdiocese of Alba Iulia.

Fig. 17. Excerpt from the yearbook of the Gymnasium: The grades of the student Benő Klärmann. Az Erdélyi Római Katolikus Státus Gyulafehérvári Főgimnáziumának értesítője az 1904-1905 tanévről [Yearbook of the Roman Catholic High College of Alba Iulia within the Transylvanian Roman Catholic Status Regarding the Years of Studies 1904-1905] (Alba Iulia): 94.

Fig. 18. Majláth Roman Catholic High School. Béla Bálinger Collection.

Fig. 19. Second grade of the Roman Catholic Gymnasium in Alba Iulia. “Régi gyulafehérvári képeslapok” [Old Postcards from Alba Iulia], accessed on 25.11.2020, http://memoriaurbis.apulum.ro/ro/story/47#gallery-6.

Fig. 20. Kiosk and Redoubt in the park of Alba Iulia, 1901. “Képeslapok. Erdélyi képeslapok a múltból, Pethő Csongor gyűjteménye”, accessed on 25.11.2020, https://kepeslapok.wordpress.com/2011/03/20/gyulafehervar/.

Fig. 21. The Reformed Church in Alba Iulia. Botond Gudor Collection.

Fig. 22. Alba Iulia firemen tower, current image. Photo by Botond Gudor.

Fig. 23. “The clock of the Evangelicals wails for a long time, obviously it would like to strike something.” Evangelical Church in Alba Iulia, 1908. “épeslapok. Erdélyi képeslapok a múltból, Pethő Csongor gyűjteménye”, accessed on 25.11.2020, https://kepeslapok.wordpress.com/2011/03/20/gyulafehervar/.

Fig. 24. The Roman Catholic Theological Seminary in Alba Iulia. Béla Bálinger Collection.

Fig. 25. Image of Hungarian writers from Cluj, Andor Járosi, Béla Lám, Sándor Reményik, Benő Karácsony, 1936. Gabriella Medgyesi Collection, Hungary.

Fig. 26. Youthful image of archaeologist Béla Cserni, 1870. T. Szabó Csaba, “Cserni Béla, az erdélyi városi régészet atyja” [Bela Cserni, Founder of Transylvanian Urban Archeology], Erdélyi Krónika, June 13, 2017, accessed on 25.11.20, https://erdelyikronika.net/2017/06/13/cserni-bela-az-erdelyi-varosi-regeszet-atyja/.

Fig. 27. Moshe Carmilly-Weinberger. Source: Ștefan Secăreanu, “Wilhelm Filderman și Alexandru Șafran, cei mai importanți evrei din România, despre „holocaustul” din Transnistria” [Wilhelm Filderman and Alexandru Șafran, the Most Notable Jews in Romania, About the Transnistria „Holocaust”], accessed on 25.11.2020, https://secareanu.wordpress.com/2013/03/16/wilhelm-filderman-si-alexandru-safran-cei-mai-importanti-evrei-din-romania-despre-holocaustul-din-transnistria/.

Fig. 28. Memorial plaque placed on the building of the Reformed Parish in Alba Iulia. Photo by Botond Gudor.